Varianta oficială a bătăliei de la Iwo Jima - Flags of Our Fathers

Steaguri pline de glorie / Flags of Our Fathers , lansat în Statele Unite, nu şi la noi, înaintea Letters from Iwo Jima, nu-i va dezamăgi prea mult pe cei care nu s-au entuziasmat nici în faţa noului Tora, Tora, Tora semnat de Clint Eastwood. Steagurile... reprezintă, cum ar veni, varianta oficială, naţională a bătăliei de la Iwo Jima, în vreme ce Scrisorile... sunt reversul medaliei, viziunea din spatele frontului, punctul de vedere al duşmanului. Primul n-a avut deloc succesul dorit în America. Mi se pare normal. La cât material patriotard au avut de înghiţit americanii în ultimii ani, mai ales că politica lor externă le e tot mai indigestă, nu mă mai mir că li se apleacă.

Povestea celor trei soldaţi deveniţi celebri graţie fotografiei cu drapelul american arborat pe Iwo Jima, care sunt purtaţi ca nişte maimuţici prin ţară pentru a participa la strângerea de fonduri pentru război - e tratată atât de bătrănicios şi de stereotip încât seamănă a parodie. Până la urmă, prin ce era atât de cinematografică istoria fotografiei luată de două ori, cu soldaţi diferiţi? Prea puţin cred că îi pasă spectatorului atacat mai degrabă de accese de somn decât cutremurat de inutilitatea războiului cu R mare şi de mascarada orchestrată în numele dragostei de ţară. Iar dacă admirăm filmul doar pentru că arată bine şi pentru că secvenţele de luptă sunt extrem de verosimile îl jignim pe regizor. Clint Eastwood este un cineast în vârstă nu numai pentru că are aproape 77 de ani. Bănuiesc că mulţi care s-au îndrăgostit de el mai demult, continuă să-l iubească indiferent de ce filme face.