James 21, Un Bond vulnerabil - Casino Royale

Trăim un timp al reluărilor masive, al remake-urilor de toate felurile şi al continuărilor unor serii de succes. Când s-a anunţat că filmul făcut după prima carte în care a apărut vreodată celebrul agent 007 va fi refăcut - mare mirare. Şi mai mare când s-a anunţat că ultimul Bond, carismaticul Pierce Brosnan, nu va mai apărea. A început o vânătoare de chipuri, mai ceva ca pentru Scarlett O'Hara. Cine să fie Bond? Adică, cine este îndeajuns de Bond, ca să fie în numărul 21 din serie? Un bărbat atât de universal acceptat ca frumos, ca viril, ca prezenţă impunătoare, fie că e în costum, fie că este cu bustul gol. Cu umor, cu distincţie, un actor în care să se simtă clocotind în interior o forţă anume, o stare de alertă, de violenţă, de furie la o adică. Un bărbat de o inteligenţă sclipitoare care ştie pe loc cum să dezamorseze cea mai cruntă bombă sau cea mai fatală femeie.

Roger Moore în costumul în care a şi îmbătrânit, gentleman, un Fred Astaire al agenţilor de pretutindeni. Aceeaşi freză impecabilă şi zâmbet de reclamă chiar şi după cele mai rocamboleşti urmăriri.

Sean Connery, învăluitor, ardent, cu urechi ca ale lui Clark Gable, pus în situaţii imposibile, cu cei mai feroci, mai maniaci inamici, credibil la bar, pe o masă de tortură sau în pat.

Pierce Brosnan, ca o medie între cei doi, cu aceeaşi sclipire maliţioasă în ochi ca la Moore, dar cu forţă egală de seducţie ca a lui Connery. Lui i s-au dat pe mână cele mai bizare gadgeturi, dispozitive de spion în mers cu vremurile. Armele cele mai periculoase, maşinile cele mai rapide, mai mari, inclusiv un tanc cu care să facă praf străzile pe unde trece. Filmări subacvatice şi cele mai frumoase cântece de generic final.

Şi iată acum acest Casino Royale, al 21-lea Bond, un remake după cartea celebră a lui Ian Fleming, cu un erou pentru prima oară blond, care abia învaţă cum să-şi stăpânească panica, confuzia, furia. Cum să devină ceea ce ştim că este eroul. Iar actorul este aruncat în acţiune de la început. Şi, de data aceasta, nu mai iese din apă o fată din anturaj, ci chiar Bond!
Începe bine!

Pe Daniel Craig îl ştim din Elisabeth, ca iubit al Larei Croft sau al Sylviei Plath, unde era Ted Hughes sau ca mercenarul relaxat, cu sânge rece din Munchen. Şi, exact ca acolo, cu pantaloni şi cămasă cu mâneci scurte, intră în rol şi în inimile noastre. Un Bond singuratic, extrem de priceput, violent, impulsiv, care încă face greşeli, care se îndrăgosteşte, atât de uman în pauzele lui, imbatabil deja, dar doar pentru că nu se lasă doborât. Cu mâinile aproape goale - până şi Pantera Roz avea mai multe dispozitive ca el - are în dotare câteva celulare, laptopuri şi o trusă cu un mini defibrilator. Şi cam atât, în rest pumni puternici şi picioare de maratonist.

Începe cu o maşină Ford şi câştigă de la Dimitrios una ce va deveni ulterior marca sa. Şi, aşa cum femeia acestuia, Solange (Caterina Murino la primul ei rol în limba engleză), apare ca să fie văzută de toţi cei de la masa de joc, să le sucească minţile, Bond o foloseşte pe Vesper, reprezentanta Trezoreriei care îl sponsorizează ca să poată pune mâna pe Le Chiffre, pentru acelaşi tertip. Solange este o Bond Girl tipică. Apare într-o rochie de seară care taie respiraţia, i se dă voie să petreacă o noapte de dragoste pasională cu Bond şi este apoi agăţată goală, bine tăvălită prin nisip, într-un hamac, moartă. Este genul latino, un fel de Tia Carrere.

Versiunea 2006 are scenarişti versaţi. Paul Haggis, de la Crash, plus Neal Purvis şi Robert Wade care au lucrat la ultimele două Bond. Şi, totuşi, uneori par prea multe mâini, prilej pentru câteva lungimi. Acestea dau filmului senzaţia aceea că poate să dureze la nesfârşit, sau măcar o zi şi o noapte, din aventură în aventură şi că spectatorul va rămâne captiv într-un maraton de imagini şi explozii.

Însă aceste explozii sunt filmate numai bine să te ţină cu respiraţia tăiată. Casino 2006 este un film cu foarte multe locaţii, în Bahamas, Europa Centrală, Londra. Fiecare din acestea donează cât pot din frumuseţea şi pitorescul, exotismul propriu. Plus partea istorică. Senzaţionale filmări aeriene în Muntenegru şi Praga. Filmări subacvatice contracronometru, foarte grafice, plastice, dramatice. Inclusiv permisiunea de a filma pe Canal Grande, Veneţia, cee ce se întâmplă pentru prima dată în ultimii ani. Dacă la toate acestea adăugăm un montaj alert, foarte reuşit şi frumos în toate cursele-urmărire (cea de la aeroport, cea din casa veneţiană) şi carisma incontestabilă a actorilor, avem filmul de acţiune perfect.

Dar ce aduce nou Casino Royale 2006? O avem pe M (Dame Judi Dench a cincea oară în rol, după GoldenEye, Tommorow Never Dies, The World Is Not Enough şi Die Another Day), cu o voce foarte plăcută, pentru prima dată arătată în intimitate, la ea acasă, chiar la ea în pat, alături de soţ, ceea ce e şi puţin comic, şi puţin straniu.

Apoi un personaj negativ care este forţat, încolţit, bătut chiar, ceea ce explică altfel, în altă cheie reacţia sa şi care îi aplică lui Bond cea mai atroce bătaie din toată seria.

Vesper. Personajul apare în tren, foarte profesionistă, cu o senzuală discuţie-tatonare a celuilalt. Şi, pe măsură ce acţiunea avansează, este umanizată, arătată zoomului, o First Bond Girl care trasează drum de pionierat pentru tot lanţul ce va urma. Actriţa Eva Green i-a făcut pe toţi să caşte ochii mari de la The Dreamers, demonstraţia ei că orice centimetru de piele îi e iubit de camera de filmat. Veţi vedea şi aici că merită să intre în Clasa A a vedetelor de la Hollywood.

Câteva scene care fac istorie - vezi avionul care trebuie să aterizeze şi trece razant peste maşina gonind, Vesper în şoc la duş şi el, îmbrăcat, lângă ea, mult mai liric, mai frumos decât dacă ar fi fost dezbrăcaţi, scena otrăvirii lui Bond şi apelararea in extremis la trusa din maşină - scenă foarte frumoasă, aproape ca o metaforă pentru "dezgheţarea" lui ulterioară (de altfel, Bond îi şi spune "Mi-ai înlăturat armura. Nu mai am ce să dau jos"), clădirea din Veneţia care se clatină, se năruie, cu detalii şi din interior şi din exterior care dau fiori (şi, da, este doar un decor, o casă construită special în Studiourile Pinewood).

Şi nu în ultimul rând actorul protagonist, Daniel Craig. Bondul său este vulnerabil. Are momente de disperare, de neputinţă, când e foarte uman şi totul pare că îi scapă din mîini, iar jocul actorului atunci e foarte credibil, concentrat. Are cel mai impresionant trup Bond de până acum, de altfel are destule scene cu scene de nuditate. Camera e mobilă, cu multe detalii pe el, iar Craig e bun în fiecare cadru. Arată neaşteptat de bine în costum Bond. Mai mult ca sigur că va urma o serie întreagă cu el în rol principal. Cel puţin o continuare, căci pe genericul de final scrie: "James Bond will return". Plus cântecul lui Chris Cornell "You Know My Name". Pe mine Daniel Craig m-a convins. E foarte talentat, intens, actor de teatru şi de film.

Probabil că stăm în faţa noului Steve McQuinn.