La Budapesta s-a consumat un eveniment unic, iar mii de români au trăit pe viu o experienţă stelară. Între Sun is the same in the relative way, but you're older şi Maggie, what have we done? se cască prăpastia a două epoci. Două versuri care au tăiat pe note secolul XX, dîndu-i alt sens muzical. Culmea, se aude la fel de bine şi la început de mileniu. Bisturiul geniului şi al talentului în exerciţiul funcţiunii. Antrenat. Roger Waters din era Pink Floyd şi Roger Waters din era post-Wall. Waters compozitorul, basistul, poetul hippie şi Roger Waters compozitorul şi poetul protestatar de stînga. Toate la un loc şi încă multe alte minunăţii la doar 800 de kilometri de noi, la Budapesta. Aproape de România, dar nu în România. La Nădlac probabil că se ridică şi acum Zidul care ne desparte de un anumit tip de evenimente. Fapt pentru care mii de români au luat cu asalt Sala Sporturilor Papp Laszlo. Erau de văzut aceste 2-3.000 de români "altfel". Poate erau cei care împreună cu alte cîteva milioane de compatrioţi reuşeau să dea altă faţă României.
A fost asaltul paşnic al unor oameni care de treizeci şi ceva de ani aşteaptă să vadă pe viu ceva care a surclasat legenda. Rolling Stones e legendă, Pink Floyd şi Roger Waters sînt mituri. Poveste ajunsă nu se ştie cum la noi din altă galaxie. Români, unguri, sîrbi, slovaci şi polonezi, tineri de 17-18 ani şi hipioţi care băteau spre 60, fete punk, femei în puterea vîrstei, adolescenţi şi bărbaţi la ceasul calviţiei au cîntat împreună cu Roger şi trupa aproape trei ore. Lumea ştia versurile, nu e blasfemie!, ca pe Tatăl Nostru, iar între scenă şi public nu se mai afla decît muzica. Fluidul acela magic. Floyd. Pink Floyd.
Trei ore în care asculţi Shine on You Crazy Diamond, Wish You Were Here, Time, Money, Vera, Another Brick in the Wall, Us and Them, Brain Damage, trei ore în care pe tavanul sălii se plimbă purceluşul din Animals, cosmonauţii NASA, cînd deasupra capului pluteşte imponderabil prisma din Dark Side of the Moon străpunsă de laseri şi constaţi că dispersia luminii nu e fenomen fizic, ci poezie, trei ore de explozii, tunete şi imagini-emblemă din ultima jumătate de secol, trei ore cînd în aer se aude vocea nealterată a lui Waters, puternică şi lirică, tunătoare şi ironică, atunci cînd toate astea se petrec nu poţi decît să te laşi pătruns, cotropit şi fermecat şi să-ţi spui că, probabil, aşa ceva nu ţi se poate întîmpla decît o dată în viaţă, aşa cum doar o dată în viaţă ai ascultat întîia dată Shine on You, aşa cum o singură dată te-ai îndrăgostit cu adevărat.
Am fost acolo. Îmi pare rău pentru cei care nu au fost. Sincer, din suflet. Pentru cei care au ştiut, dar nu au putut să ajungă, dar şi pentru cei care au ştiut şi nu au vrut ori nu i-a interesat. Atît, restul e muzică. Sun is the same in the relative way, but you're older...