Dark Side of the Moon, Roger Waters live in Budapesta

Cînd eu mă năşteam, Pink Floyd se pregăteau să încheie turneul de promovare The Wall, cînd eu mergeam la şcoală, Pink Floyd încerca să înveţe să zboare fără Roger Waters, cînd am trecut de la apelativul "tovarăşa învăţătoare" la "doamna învăţătoare", Waters monta un gigantic Wall în Piaţa Potsdam din Berlin, iar cînd muzica lor a început să-mi injecteze-n fiinţă spoken magic spells, they were already playing different tunes.

După Live Aid, 2005, am început să visez că e posibil să ajung să văd undeva Pink Floyd, într-o desfăşurare proprie. Moartea lui Syd Barrett credeam că-i va uni, în dorinţa de a-l păstra pe fostul piper în strălucire...

Pe 14 aprilie 2007, în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta, Roger Waters a cabrat audienţa într-o evoluţie în două acte, însumînd aproximativ 150 de minute de drog muzical. Pentru mine a fost împlinirea unei părţi a visului!

Dincolo de întregul Dark Side of the Moon, anunţat de însuşi numele turneului, desfăşurătorul reprezentaţiei cuprindea piese acoperind întreaga creaţie a lui Waters, fie din Pink Floyd, fie din ceea ce a realizat singur. Un intro din The Wall (In the Flesh, Mother), o călătorie în timp (Set the Controls for the Heart of the Sun), lacrimile pentru Syd (Shine on You Crazy Diamond, Have a Cigar, Wish You Were Here), o trecere prin The Final Cut şi un cosmonaut ce plutea deasupra sălii în timpul piesei Perfect Sense, extras de pe Amused to Death; apoi Roger a povestit muzical şi într-o alcătuire imagistică tip comics o istorie personală trăită în Liban în tinereţe, o piesă nouă exprimînd cunoscuta sa atitudine umanistă, anti-război şi, acum, în particular, anti-Bush, primul act încheindu-se într-o baie de confetti, pe cea mai puternică piesă a albumului Animals - Sheep, deasupra spectatorilor plutind un porc imens pe care erau înscrise mesaje: "Fear Built Walls", "Dick Cheney", "Asshole", "An early laugh, but are you HAPPY?", "BUSH" ori "Habeas Corpus Matters!").

Pauza dintre acte mărea suspansul şi îmi ridica nivelul de adrenalină, direct proporţional cu luna care se apropia de sală pe ecranul din spatele scenei. Un satelit a ieşit din spatele lunii, becul său roşu pîlpîia, volumul instalaţiei sonore a sălii a crescut simţitor, satelitul se apropia, pulsul său în tonuri grave îmi făcea trupul să vibreze acut... I've always been mad, I know I've been mad, like the most of us... very hard to explain why you're mad, even if you're not mad... regalul Dark Side a început. Sunet cuadrofonic, proiecţii sugestive, lumini dezlănţuite, prisma de pe coperta originală a albumului adusă în variantă tridimensională deasupra sălii, reproducînd într-un fascicul laser celebrul spectru (solar). Cel mai intens moment al acestei părţi a fost piesa On the Run, cursul efectelor de sintetizator fiind întrerupt de bruiaje intense (asemănătoare celor care întrerup povestea lui Moodysson din A Hole in My Heart) în timp ce pe ecran lumini puternice desenau spirale, coduri şi purici însoţeau bruiajele, pură psychedelia, purtîndu-mă într-o călătorie asemănătoare celei finale din 2001 - A Space Odyssey.

Bis-ul a fost în întregime extras din The Wall. The Happiest Days of Our Lives mi-a trezit amintirile şcolare, Another Brick in the Wall part II m-a făcut să explodez, Vera Lynn şi Bring the Boys Back Home au fost ele însele însoţite de explozii, descărcări toride de kerosen, iar Confortably Numb a făcut ca The Great Gig in the Sky să fie într-adevăr Great.

... încă mai visez că într-o zi vor urca pe scenă împreună. Fiecăruia îi lipseşte ceva atunci cînd trece solo prin istoria Pink Floyd. Lui Waters îi lipseşte căldura chitării şi vocea lui Gilmour, îi lipseşte simţirea sa, lui Gilmour îi lipseşte puterea şi bucuria pe care o emană Waters pe scenă. Înainte de spectacol descoperisem că în faţa sălii maghiare era plin de români. Am intrat în vorbă şi discuţia a curs în jurul poveştii tocmai amintite. O doamnă spunea că e bine că vedem două concerte Pink Floyd într-un an, cei doi fiind în turneu cam în aceeaşi perioadă. Eu cred că vedem două jumătăţi de concert Pink Floyd, numai împreună alcătuind întregul. Un întreg pe care şi Roger Waters afirmă că-l doreşte în viaţă pentru o ultimă suită de reprezentaţii. In cartea turneului său actual e un interviu în care o afirmă ca, de curînd, vizionarea filmului The Last Waltz i-a inspirat un poem unde spune:

I just want that thing
When friends draw in, some living some begone,
Some brittle, none forgotten
All beloved everyone.

I just want that thing
When empathy prevails
When man evolves beyond the crass
And reason comes of age
When dogma, cant, and witchcraft
All are banished to the past
When voices join in harmony at last.

Roger, please, call David!
Bring the Boys Back Home!