Biloxi Blues: filmul sau piesa?

Am scăpat (deocamdată) de armată. De spălat latrine cu periuţa. De înghiţit umilinţe, veşnica fasole şi băşinile de după. Dar am scăpat şi poantele de dormitor. Sau momentele "în care se nasc eroii".

Revăd Biloxi Blues-filmul cu nostalgia-amuzată a celui care n-a avut parte de AMR. Înainte de film a fost piesa. În 1988, regizorul Mike Nichols nu era la prima ecranizare a unei piese de teatru (Cui i-e frică de Virginia Woolf?, Absolventul). Pe scurt, un pluton de recruţi e pregătit în baza din Biloxi (Mississippi) pentru a fi aruncat în războiul mondial. Sarea o dădea tocmai maşina de făcut soldaţi, sergentul Toomey (Cristopher Walken). Şi textul magnific al lui Neil Simon, regele comediei de pe Broadway.

În premieră pe ţară, Iarina Demian naşte aproape singură, prin cezariană, Biloxi Blues-piesa. Prima escală: Timişoara. Sergent Toomey e Tudor Chirilă. Cel mai experimentat din plutonul de tineri actori are partitura cea mai grea. Dar mi-a plăcut mai mult Paul Ipate, care mai are la activ un soldat: Costi din Hârtia va fi albastră. Deşi montarea se bazează pe tehnică, nu pe emoţie, toate personajele devin ataşante (la un moment dat îţi vine să faci şi tu flotări alături de ele). De remarcat debutul în teatru al timişorencei Ioana Barbu (Legături bolnăvicioase). Dar şi decorul minimal. Replicile spumoase (adaptarea în româneşte a avut de suferit). Publicul parcă prea cald. Şi lansarea piesei asemeni unui brand: insigne, tricouri army, căni inscripţionate şi after party.