Cîteva zile din viaţa unui nas cîntător - Nasul

Cum ar fi ca o parte din tine să evadeze şi să înceapă o existenţă paralelă să fiţi practic doi nu unul ca şi cum ai trăi de două ori în acelaşi timp lucruri şi întîmplări diferite ai avea două stări diametral opuse tu ai fi uluit iar celălalt care eşti tot tu ar deveni bigot în timp ce dimensiunile variază mai ceva ca în Gulliver şi tu nu mai ştii cînd eşti mic şi cînd eşti mare dar de fapt nu eşti sigur că asta chiar ţi se întîmplă sau visezi doar că e dimineaţă şi senzaţia asta oblomoviană îţi umblă prin sînge ca drogul băgat direct în venă da dom'le e o dimineaţă frumoasă ca orice dimineaţă frumoasă ca ieri şi alaltăieri şi nimic nou sub soare doar că tu nu mai eşti tu te-ai rătăcit de tine însuţi şi bîntui absurd prin lume şi prin timp aşa degeaba oricum.

Celebra nuvelă a lui Gogol Nasul devine spectacol la Sibiu în cadrul programului Regizori români şi străini invitaţi. Bazat pe interşanjarea dintre muzică, teatru, media, spectacolul poartă semnătura a patru artişti, Ada Milea, Bogdan Burlăcianu (Bobo de la trupa Fără zahăr), Alexandru Dabija şi Andu Dumitrescu. Este vorba practic de o muzică teatralizată, cu reale valenţe ludice care permite celor doi actori-muzicieni, Ada şi Bobo o continuă glisare între liric şi dramatic, pe o textură comic-absurdă cu accente suprarealiste.

Într-un spaţiu riguros închis, sala Sport a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, Kovaliov al lui Gogol îşi pierde nasul. Adică identitatea. Kovaliov se pierde de sine însuşi, lumea îi este vidată de conţinut, cenuşie şi repetitivă. Universul individual somnolent este subscris celui comun, lipsit de perspectivă. Şantierul proiectat pe pereţi conturează o existenţă la normă. Aluzia politică la sufocantul regim comunist dublează o alta, a derizoriului social actual. Viaţa nu este acum mai puţin absurdă decît altădată.

Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu au rescris nuvela gogoliană mizînd pe un mixaj între poveste, studiul pe stare şi absurdul comic. În Nasul, structura narativă alunecă permanent între doi poli, spaţial şi temporal. Pe măsură ce personajul cucereşte în poveste exteriorul fizic, timpul interior suferă o răsturnare. Progresia geometrică în spaţiu funcţionează pe o regresie în timp. Personajul iese din universul intim prin proiecţia sa în exteriorul comun. O parte din el, un alt ego independent de sine explorează spaţiul deschis pe care ego-ul prim nu are curajul să îl abordeze. Regizorul Alexandru Dabija şi scenograful Andu Dumitrescu intuiesc foarte bine acest lucru folosind imaginea fiecăruia dintre cei doi actanţi proiectată uriaş pe perete. Este povestea unui om care se uită la sine din afară. Pe de altă parte, timpul îşi schimbă sensul. Şi tot proiecţiile video au rolul de decriptare dramatică a dimensiunii temporale. Într-un colţ din fundal cişmeaua curge înapoi. Pur şi simplu.

Poate că ceea ce se creează foarte bine în concertul -spectacol de la Sibiu sunt stările. Oblomoviana lentoare, uluiala dubitativă, agitaţia căutării, disperarea negăsirii, fericirea tîmpă a recuperării, neputinţa dureroasă a reaşezării în sine sunt toate gîndite muzical ca song-uri în stilul binecunoscut al Adei Milea, de data asta şi cu ceva jazz (asta nu îl împiedică pe Bobo să aibă un reuşit solo de cîntat la nară). Pe baza narativă cu stări exacerbate se suprapune o doză bună de comic absurd. Umorul ţîşneşte din alternanţa rapidă de liric şi ludic, din folosirea excelentă a vocii în modificări bruşte de registru, din schimbul de priviri sec dintre Ada şi Bobo. Tocmai această economie de mijloace teatrale pînă la minimalismul auster generează un umor sănătos. Comicul se înşurubează pe firul narativ, iar povestea se dezvoltă în logica sa ilogică susţinută de proiecţiile lui Andu Dumitrescu. Nasul lui Kovaliov se plimbă aiuritor pe străzile Sibiului aşa cum piticul din Amélie făcea turul lumii.

Nasul este un tip de spectacol în care teatralitatea este scoasă din tipare şi reaşezată într-un cadru fluid. Muzica dramatizată, ludicul şi videoproiecţiile au un vector spectacular. În toată această geometrie teatrală, doi oameni şi chitarile lor creează o excelentă parabolă a însingurării în sine.


Nasul, după N.V. Gogol
Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Cu: Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu
Direcţia de scenă: Alexandru Dabija
Muzica şi versurile: Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu
Scenografie, light design, video: Andu Dumitrescu
Foto: Claudiu Rusu

Vezi o piesă din Nasul: