Revista HBO / mai 2007
În acest moment, serialul intitulat "epidemia de gale şi festivaluri care a lovit cinematograful românesc" şi-a luat o scurtă pauză. Să respirăm adânc şi să punem cap la cap câteva gânduri despre ce a fost şi despre ce ne aşteaptă.

Va să zică ne aflăm între două etape: cea de acasă, adică din Bucureşti (premiile UCIN, premiile Gopo, festivalul NexT), şi cea din deplasare (TIFF-ul de la Cluj cu extensie la Sibiu şi Cannes-ul). Intenţionat nu am menţionat a treia editie a festivalulului B-Est, care se încăpăţânează să nu înveţe nimic din greşelile anterioare si să prefere formula încropelii diletante, şi nici festivalul internaţional de film de la Bucureşti a cărui primă ediţie se va desfăşura la început de mai, drept care nu ştim ce vrea şi, mai important, ce o să reuşească.

Epidemia despre care vorbeam are părţi bune şi părţi mai puţin bune.

Se cern nişte valori. E adevărat că în cazul filmelor româneşti, producţia 2006, ele erau cernute gata, dar s-au mai pus unele accente chiar în plutonul fruntaş, în a cărui configurare premiile UCIN şi nominalizările Gopo au fost la unison. Dar în timp ce juriul UCIN nu a vrut să taie în carne vie şi să departajeze net un unic premiant, breasla cineaştilor care a votat premiile Gopo a stabilit că marele câştigător al anului e Corneliu Porumboiu cu al său A fost sau n-a fost? (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun rol principal masculin).

Se aduc în atenţia publicului şi a producătorilor nume noi, mai ales autori de scurtmetraje, un gen care nu are loc pe ecrane rămânând doar în vizorul festivalurilor şi, eventual, al televiziunilor. Chiar dacă anul acesta scurtmetrajele româneşti nu s-au regăsit în palmaresul de la NexT, ele au figurat atât în competiţie cât şi în afara ei. Dacă ar fi să fac un bilanţ din tot ceea ce am văzut în ultima vreme, există câţiva tineri - Iulia Rugină, Adina Pintilie, Paul Negoescu, Sebastian Voinea, Alexandru Mavrodineanu - care, cu perseverenţă şi noroc, promit să dezvolte o carieră interesantă.

Apar persoane dotate pentru meserii care până mai ieri nici nu existau la noi, cum ar fi directori de festival, promotori de festival, selecţioneri de festival. Deşi rămân în umbra evenimentului şi nimeni la sfârşit nu-i premiază, fără ei nici un festival n-ar fi posibil. Nu numai că ei sunt motorul, dar de profesionalismul lor depinde întreaga reuşită. Orice finanţator poate da banii cu ochii închişi atunci când un festival îl are ca director pe Mihai Chirilov (TIFF) sau pe Ada Solomon (NexT), ca selecţioneri pe Andrei Gorzo (NexT) sau Alex Leo Şerban (Anonimul) şi când promovarea o face Oana Răsuceanu.

Nu în ultimul rând, câştigul unui festival de film constă în trezirea interesului pentru cinematograf a unui public care a fost cucerit de televiziune. E o plăcere să vezi spectatori asezaţi pe scări sau printre rânduri aşa cum s-a întâmplat la NexT în sala Eforie sau cum se întâmplă an de an la Cluj.

La capitolul minusuri, un singur lucru mi se pare cu adevărat grav şi el a fost (re)pus în evidenţă cu prilejul galei premiilor Gopo: lipsa de solidaritate a breslei cinematografice. Ştiam de mult că cineastul roman se crede buricul pământului, că nu sunt curioşi să-şi vadă unii altora filmele sau că o fac pe furiş ca să nu onoreze cu prezenţa premiera unui coleg, că resimt succesul unui coleg ca pe o ofensă personală chiar şi atunci când nu intră în competiţie directă cu el, că tinerii îi dispreţuiesc pe vârstnici şi cred că ei au inventat roata, că vârstnicii îi tratează de sus pe tineri şi li se pare că adevăratul cinematograf se făcea doar pe vremea lor etc. Vrem să avem Oscarurile noastre, dar nu ştim să ne comportăm ca americanii. Pe scurt, la gala Gopo nu i-am văzut nici pe Daneliuc, nici pe Piţa, nici pe Cristi Puiu, nici pe Mungiu, nici pe atâţia actori de prim rang care n-ar fi trebuit să lipsească. Poate îşi vor da seama şi vor veni anul viitor.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus