Pentru că am fost la faţa locului, trebuie să vă povestesc ce s-a întîmplat. După ce echipa filmului (Snyder, actorii Gerard Butler şi Rodrigo Santoro şi un producător) a luat loc pe scenă, prima întrebare (care era mai curînd retorică) a venit de la un jurnalist arab, care a acuzat filmul că "nu prezintă şi punctul de vedere al perşilor". Jurnalistul era egiptean, dar se simţea vexat în onoarea sa de "persan". Snyder a fost foarte prietenos; i-a explicat că filmul său nu face altceva decît să ecranizeze banda desenată a lui Frank Miller cu acelaşi titlu, care - la rîndul său - se baza pe un film din anii '60 văzut de Miller (The 300 Spartans) şi că, una peste alta, este normal ca punctul de vedere să fie acesta şi nu altul cîtă vreme povestea bătăliei de la Termopyle a fost spusă de greci pornind de la informaţiile furnizate de solul spartan... În plus - a insistat Snyder -, 300 nu se vrea altceva decît entertainment. Probabil însă că arabii au o problemă cu entertainment-ul, pentru că altă întrebare (nu doar retorică, ci o "filipică" de-a dreptul!), din partea altui jurnalist arab (la fel de vehement ca şi celălalt) a revenit asupra ideii (fixe) conţinute în prima: Este vorba - de fapt - despre conflictul SUA / restul lumii arabe, este - de fapt - un "film de propagandă", iar regele Leonidas este - de fapt - George W. Bush! Snyder a parat perfect şi de astă dată; a explicat că, dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, nu e prea sigur că Leonidas = Bush, dat fiind faptul că adevăratul tiran al poveştii este Xerxes, regele perşilor. Nu ar fi mai plauzibil să vezi tocmai în acesta (care încearcă să invadeze o ţară străină) un fel de proto-Bush?! (Mă rog, Snyder n-a folosit prefixul "proto" - deşi e grecesc -, dar cam asta era ideea...)
Cum spuneam, duelul verbal de la Berlin n-a fost decît o încălzire pentru ce-a urmat. Iranul (care se consideră "urmaşul" imperiului persan) a acuzat filmul că este ostil lumii arabe - un fel de producţie la comandă butonată de Casa Albă. Ca orice publicitate negativă, controversa a adus şi mai mulţi bani în buzunarul filmului. Au rămas mîrîielile criticilor.
Acestea sînt tenace, ca de obicei, doar că au îmbrăcat de astă dată - simptomatic, aş zice - culori contrastate dar "asortate". Unii (cei mai vehemenţi, ca Iranul) au reproşat pur şi simplu "conţinutul", văzînd în 300 nici mai mult, nici mai puţin decît un fel de pledoarie pentru militărie... Idei precum "onoare", "curaj", "sacrificiu colectiv" ş.a.m.d. - coroborate cu ceea ce se ştie despre Sparta: anume, faptul că numai cei puternici erau lăsaţi să trăiască - au fost reinterpretate de un cor de critici pe vocile tremoloului politic-corect, care au decretat: 300 e un film "nazist"! (Un critic sugera, chiar, că puştimea care vibrează la el ar trebui să se salute - întru recunoaştere - cu "Heil!" în loc de "hi5!") Alţii (mai numeroşi) s-au întrecut în a ironiza condiţia fizică a actorilor; critica adusă filmului s-a rezumat la a număra pectoralii actorilor şi figuranţilor cu un fel de oftică de slăbănogi, "uitînd" că muşchii erau obligatorii pe cîmpul de luptă.
Ce spune acest lucru despre noi, cei de astăzi? Ceva trist. Dincolo de retroproiecţia kitsch de a muta Germania lui Hitler în Sparta lui Leonidas, faptul că nu ne recunoaştem în această imagine de bărbăţie şi curaj arată limpede cît de mici am ajuns... Măreţia e luată la mişto de nişte pigmei; sacrificiul devine prilej de bancuri proaste.
Deşi Snyder şi-a permis libertăţi foarte mari în vizualizarea bătăliei de la Termopyle (de la "uniforme" la dispunerea falangelor spartane pe cîmpul de luptă), trebuie spus că el nu a făcut altceva decît să dea o dimensiune cinematografică poveştii desenate de Miller; nu a pretins nici o clipă că acesta este "adevărul istoric", ci doar a creat un produs destinat entertainment-ului care este viziunea culturii populare despre eroism. Sparta de atunci nu mai poate fi "reconstituită": de ea ne despart secole de civilizaţie şi două milenii de creştinism... Dar "barbaria" spartană - care sacrifica pruncii socotiţi inapţi pentru a deveni soldaţi - nu ar trebui să fie chiar atît de scandaloasă: astăzi se vorbeşte tot mai mult despre dreptul de a decide întreruperea unei sarcini dacă fătul este "inapt" pentru o viaţă normală! Spartanii nu aveau mijloacele de a şti dinainte acest lucru: cruzimea era felul lor de a "corecta" natura atunci cînd aceasta juca feste oamenilor.