Iată însă că, smulsă din amorţire de iniţiativa unor entuziaşti, viaţa culturală locală a fost marcată de derularea unui proiect multidisciplinar intitulat Voyages of Aeneas la care au concurat Teatrul de balet "Oleg Danovski", în colaborare cu New York University, Institutul European de Design din Roma, Universitatea din California, Colegiul Bergen New Jersey, Direcţia Judeţeană pentru Cultură - Constanţa, Opera Constanţa, proiectul desfăşurându-se efectiv în perioada 30 iunie - 11 iulie 2003. Programul a cuprins mai multe etape şi anume :
- work-shop coregrafic - captură de mişcare, dans şi tehnologie digitală, tehnică modernă susţinut de Lisa Naugle, profesor de dans la Universitatea din California, asistentă a celebrului coregraf Merce Cunningham;
- seminarul Artă şi comunicare având ca temă : "Multimedia - paradigma culturală a viitorului" cu participarea profesorului Dino Gezzo, Ron Mazurek, Felix Pastor(New York University), Lisa Naugle şi Alison Dietterle(Universitatea din California, Tom Beyer director al programului de muzică electronică la County College-Morris, Rama Gottfried, Sergiu Anghel, Ana Maria Munteanu, Nicolae Spirescu, critici de specialitate şi reprezentanţi ai ministerului precum şi reprezentanţi ai mediei centrale şi locale. Seminarul a fost interactiv, însoţit de numeroase proiecţii şi exemplificări, creând câmpul fertil al unor discuţii animate legate de subiectul în cauză, fără a se dori neapărat nişte concluzii;
- concertul extraordinar Reîntoarcerea lui Aeneas, un spectacol multimedia, multirasial, multireligios, bazat pe poemul "Născându-l pe Eneea" de Christine Ghezzo, pe muzică de Dino Ghezoo, Tom Beyer, Felix Pastor, Akiko Asai, Chien Nien Chen, Rama Gottfried, Ron Mazurek, John Gilbert, Young Mi Ha, Thom Mac Farlane, Fred Popovici, cu participarea primilor solişti ai Teatrului de balet "Oleg Danovski", corul, orchestra şi baletul Operei din Constanţa şi a sopranei Florenţa Marinescu.
Având în vedere că finis coronat opus ne vom referi pe scurt la acest ultim act al manifestării, cel ce a materializat de fapt întregul demers artistic cuprins în numitul program.
Desfăşurat pe scena Casei de cultură din Constanţa, singura ce permite realizarea unui spectacol de balet în condiţii foarte bune, concertul a cuprins alături de muzică, dans, proiecţie video şi audio, secvenţe de voce solo şi cor, în cadrul unei construcţii artistice cu tentă de odă sau poem simfonic-vocal, ilustrat prin imagine şi dans.
Muzica, cu toate că are la origini mai mulţi compozitori, s-a situat sub umbrela unei idei centrale, fiind surprinzător de unitară, atât conceptual, cât şi ca realizare faptică, îmbinarea de stiluri, începând cu accente preclasice ori elisabetane şi trecând prin muzică cu tentă folclorică multinaţională, ori electronică, bine ritmată şi accentuată de pasaje de percuţie inedite şi rafinate, nu a făcut altceva decât să arate că fenomenul muzical îmbracă o universalitate absolută, fapt subliniat şi de versurile poemului, recitate sau cântate ce ne ilustrau că figura emblematică a lui Aeneas poate fi văzută oriunde şi în Orientul Îndepărtat, şi pe geamurile zgârie - norilor americani ori oglindită în apa Pontului Euxin.
Scenele de dans, ca şi proiecţiile audio-video nu au făcut altceva decât să completeze imaginea generală de global, universal şi sincretic. S-a demonstrat astfel că într-o eră a globalizării, ideea spectacolului sincretic este aceea ce poate satisface gusturile unui public doritor de sinteze artistice oferite de creatori gata ambalate în imagine complexe, cu tente multiculturale.
Un public numeros a aplaudat călduros această creaţie inedită, cu numeroase secvenţe profund originale, de mare efect. Iată că un astfel de spectacol poate avea spectatori şi poate fi receptat bine, chiar în absenţa unei culturi specializate în acest sens.
În finalul spectacolului i-am solicitat profesorului Dino Ghezoo un interviu, dat fiind faptul că domnia sa a fost unul dintre principalii actanţi ai acestui program, alături de Ana Maria Munteanu, directorul - manager general al Trupei "Danovski"
Rep.: Stimate domnule profesor, iată-vă din nou în ţară (profesorul Dino Ghezoo este român, născut şi trăitor al Constanţei, cu studii universitare efectuat la Bucureşti n.a.) Spuneţi-ne cum percepeţi azi, acest lung drum străbătut de dumneavoastră, de la plaja "Trei Papuci" (plajă celebră în Constanţa, n.a.), la New York University?
D.G.: Păi, e cale lungă! Am trecut prin Grecia, unde mi-am început refugiul, am ajuns în California, în L.A. şi apoi concurs pentru post în New York. Iată că mă aflu aici deja de 28 de ani! Pentru mine România şi spiritul românesc rămâne extrem de adânc impregnată în fiinţa mea. Aici sunt anii mei de formaţie, de copilărie şi cu toate că am trăit mai mult în America, anii de început sunt cei mai importanţi. Şi totul este reflectat în producţia mea artistică.
Rep.: Pe această traiectorie umană şi artistică, căreia putem să-i spunem, fără frică, fabuloasă, în ce moment a apărut muzica?
D.G.: La patru ani. A fost o chemare naturală. Mama şi tata erau melomani, nu erau profesionişti ai muzicii. Tatăl meu era ofiţer de marină, comandorul Gheţu, cunoscut în Constanţa epocii, iar mama pianistă. Tata avea o voce de aur şi împreună cu mama cântau des, chiar cu ocazia vizitei unor membrii ai casei regale, ce veneau des la mare. Am crescut astfel într-un mediu muzical, iar începutul a fost făcut ca autodidact, cam doi ani şi când părinţii au văzut că sunt serios în studiul pianului am început să iau lecţii. Dar curând am văzut că aceste lecţii nu sunt ceea ce îmi doream şi astfel am început să compun, pe la vârsta de 12 ani. Şi tot astfel am ajuns la Conservator, la Bucureşti, unde am avut şansa de a lucra şi învăţa de la mari profesori ca Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Miriam Marbe, oameni pe care eu îi consider personalităţi mondiale. În Statele Unite am avut marea oportunitatea de a-i cunoaşte pe Aaron Copland, pe Roy Harris, marele patriarh al muzicii americane, fiindu-i ultimul student, pe Stravinski, implicat pe atunci în muzica modernă simfonică, internaţională dar şi rusă, continuând cu oportunităţile din California, unde mi-am făcut doctoratul. În toată această perioadă am încercat să-mi servesc ţara, cu tot regimul ei comunist crunt, promovarea muzicii şi artei româneşti fiind un obiectiv primordial. Toată lumea ştia ce se întâmplă în ţară, cunoştea ororile, dar nimeni nu ştia nimic despre muzică, despre arta românească în general. Şi atunci acest fapt a devenit scopul meu central.
Cât despre proiectul actual, Ana Maria Munteanu, o fostă studentă, m-a invitat şi iată că am dat curs invitaţiei, cu menţiunea că am mai lucrat în România la un proiect acum vreo şapte ani, tot pe chestiuni de multimedia şi noi tehnologii, centrul nostru din New York fiind specializat pe aşa ceva. Acum am fost tentat de acest Aeneas dobrogean ce parcurge meridianele, ca personalitate universală, ce apare peste tot în lume, în variate forme imaginare, fictive, am făcut toate demersurile şi iată că proiectul a prin viaţă. E o satisfacţie imensă să lucrez în ţară, e o muncă imensă dar plină de satisfacţii. Ideea este de acceptare de religii diverse, de culturi, de toleranţă, pentru că trăim ani periculoşi, plini de naţionalism şi şovinism, de contestări a unor religii în mod violent, toate acestea nu trebuie să existe, pentru mine acesta este un crez şi în acest sens am mai făcut spectacole în Polonia, în Germania, în Canada, în Statele Unite de mai multe ori. Practic proiectul acesta cu Aeneas a începu în 1999 şi acesta este ultimul act.
Rep.: Admiteţi ideea că sincretismul artistic, din ce în ce mai frecvent prezent pe scenele lumii este un răspuns la globalizare?
D.G.: Da şi nu. Trăim într-o societate în care fără dubiu, globalizarea se va împlini. Dar ea se va face cu multe fricţiuni şi cu multe probleme. Există ţări foarte bogate care controlează aproape totul şi ţări foarte sărace care încearcă să pătrundă fenomenul. Această globalizare va estompa poate contrastele, tranziţia prin care trece România duce către acolo. Globalizarea se va împlini, dar limbile, culturile, religiile vor necesita secole şi secole pentru o oarecare integrare. Acum trăim nişte zvârcoliri, în care unii sau alţii resping cultura americană, sau pe cea franceză, religia creştină sau cea hindusă, dar important nu este să respingi, ci să laşi loc şi altuia, pentru că centrul Pământului nu este buricul tău, ci un buric universal. Toţi venim de la un Adam şi Eva!
Rep.: Şi o ultimă întrebare la care vă cer un răspuns foarte scurt. Există riscul ca hipertehnologizarea tuturor aspectelor vieţii, inclusiv a culturii să dezumanizeze arta?
D.G.: Niciodată! Noi avem anumite limite ale percepţiilor noastre pe care maşinile nu le au. În momentul când se ajunge la aceste limite, apare refuzul. Şi acesta este momentul actual. Dezvoltările din tehnologia calculatoarelor, a muzicii electronice, a dansului au atins un prag critic şi a apărut deja rejectarea unora dintre ele. De exemplu în industria filmului, la Hollywood unde am lucrat câţiva ani, exista o obsesie a acestor tehnologii. Totul a durat cinci ani, apoi a apărut respingerea şi s-a selectat constructiv, ceea ce era necesar din aceste tehnologii. În muzică, s-a revenit deja la instrumentele clasice, plus anumite efecte sau dispozitive electronice. Astfel calculatorul devine doar un instrument, controlat de un om. Şi atât! Restul sunt experimente ce nu au nici un viitor!
Rep.: Vă mulţumesc foarte mult, urându-vă multe succese şi la bună vedere!