Manifestările, iniţiate de doi directori artistici - Dinu Ghezzo şi Ana Maria Munteanu - au cuprins şi un seminar de artă şi comunicare, pe tema Multimedia - paradigma culturală a viitorului, la care nu am participat, din păcate, dar ale cărui comunicări vor fi sintetizate în limba engleză în revista "Amphion".
(Dinu Ghezzo)
Am participat la seara finală a acestui proiect, concertul Reîntoarcerea lui Eneea - spectacol "multimedial, multirasial, multireligios", bazat pe poemul Născându-l pe Eneea de Christine Ghezzo. Muzica originală a acestei seri a fost semnată de Dinu Ghezzo, Tom Beyer, Felix Pastor, Akiko Asai, Chien Nien Chen, Rama Gottfried, Ron Mazurek, John Gilbert, YoungMi Ha, Thom MacFarlane şi Fred Popovici, pentru aspectul interpretativ, în afara mijloacelor electronice apelându-se la participarea prim soliştilor Teatrului de Balet "Oleg Danovski", orchestrei, corului şi baletului Operei Constanţa şi a sopranei Florenţa Marinescu. Conducerea muzicală a fost asigurată de Dinu Ghezzo, iar coregrafia de Lisa Naugle.
(Lisa Naugle)
Conceptul "multi" aplicat unei teme mitologice poate părea la prima vedere deconcertant. Iată însă că derularea spectacolului a venit să dea rînd pe rînd răspunsul la multitudinea de întrebări ce pluteau referitor la această producţie. Va reuşi oare un fond muzical purtător al atîtor moduri de gîndire diferite să creeze acea minimă unitate necesară desfăşurării unui spectacol ? Cu atât mai mult cu cît regia producţiei a încorporat mai multe tipuri de limbaj scenic: de la proiecţie video şi coregrafie, ajungând la discurs orchestral, coral şi încheind cu "celule" solistice precum soprană, contrabas sau combo ritmico-electronic. Tema şi-a găsit din fericire susţinerea în multidimensionalitatea scenică. Dintre toate componentele este de remarcat în mod special dimensiunea coregrafică, ale cărei virtuţi plastice, admirabil susţinute de soliştii baletului "Oleg Danovski" - Aliss Tarcea, Mădălina Dan, Florica Turcu, Simona Costea, Cristian Tarcea şi Gigel Ungureanu - s-au completat fericit cu mişcările "capturate" pe banda video. Coregrafia a creat spaţii, ritmuri şi culori variate, îmbogăţind astfel dimensiunea muzicală, diversă şi bogată în citate.
În afara entuziasmului artiştilor americani implicaţi şi a susţinerii oferite de New York University şi Universitatea Irvine California, succesul acestui proiect se datorează şi partenerilor români - Teatrul de Balet "Oleg Danovski" în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional - Constanţa şi Opera din Constanţa.