Cinematografia rusă are o istorie complexă, zbuciumată şi controversată, în acord perfect cu istoria politică, marcată ireversibil de îngroparea imperiului ţarist şi dezvoltarea unui sistem schizoid.
Anii '70 concentrează o nouă generaţie de cineaşti, fraţii Mihalkov şi Koncealovski, Tarkovski, Iosseliani, care sensibilizează şi relativizează elegant şi amar dramele umane, atenţi la războiul dilemelor morale sau religioase cu lumea nouă, incertă, perversă şi care încearcă să păstreze în memorie chipurile seducătoare ale trecutului şi măştile dubioase ale prezentului, pendulând între candoare şi grotesc.
Fraţii Nikita şi Andrei Mihalkov îşi fac studiile de actorie şi regie la Moscova, la început lucrând împreună la scenarii sau colaborări, pentru ca mai târziu fiecare să îşi facă filmele pe continente diferite. Odată cu Raba lyubvi (Sclava iubirii), din 1976, primul film care e remarcat şi în afara spaţiului sovietic, Nikita Mihalkov schiţează o estetică a melancoliei şi o teorie a inadecvării istorice, pe care le va cultiva în aproape toate filmele sale. Este una dintre cele mai reuşite colaborări ale celor doi, Andrei Mihalkov Koncealovski fiind unul dintre scenariştii filmului, care anterior lucrase cu Tarkovski la Ivanovo detstvo (Copilăria lui Ivan) şi la Andrei Rubliov.
Pentru amândoi, Cehov este autorul care a surprins cu fineţe, dar şi cu umor, ceea ce se cheamă "sufletul rus", cultivând discret şi tihnit conflictul între temperamentul vulcanic, instinctiv, pasional, visceral şi raţiunea lucidă, incomodată de mari întrebări şi întreţinută de mari gesturi. În 1970, Koncealovski are propria variantă la Diadia Vania (Unchiul Vania), ecranizare fidelă textului, fără prea multe artificii vizuale şi cu o grijă deosebită pentru performanţele actorilor. Atmosfera cehoviană a discuţiilor lungi, plictisite sau resemnate, cutremurate adesea de izbucniri violente, decizii dramatice sau soluţii inoportune are putere de seducţie în filmele lui Mihalkov, Neokoncennaia piesa dlia mehaniceskogo pianina (Piesă neterminată pentru pianină mecanică) sau Utomlionnoie solnţe (Soare înşelător), care a luat ex-aequo Marele Premiu al Juriului la Cannes şi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pe acordurile obsesive ale unui tango sentimental, la modă în anii '30, se desfăşoară povestea unui ofiţer retras al armatei ruse, erou al revoluţiei (interpretat de Mihalkov), cu o viaţă calmă şi departe de realităţile crude ale stalinismului, ce va fi tulburată de venirea unui fost iubit al soţiei (excelent jocul lui Oleg Meşnikov), dornic să clarifice nu numai trecutul său amoros, dar şi cel politic. În plin stalinism, Mihalkov reuşeşte să creeze atmosfera cehoviană a unei vieţi aparent blânde şi privilegiate, abandonată din timp în timp unor crude examene de conştiinţă, supusă dictaturii destinelor bătute în cuie sau copleşite de resemnare.
Transformarea în timp a conştiinţei unei naţiuni este tema filmului lui Koncealovski din 1979, Sibiriada (Siberiada), premiul special al juriului la Cannes. De-a lungul a trei generaţii, oamenii unui sat uitat de lumea civilizată din Siberia încearcă să-şi facă o viaţă decentă construind, mai întâi, un drum de acces, apoi ajutând la clădirea comunismului, pentru ca în final să caute "comoara neagră" a Siberiei, petrolul.
La începutul anilor '80, Koncealovski abandonează numele Mihalkov şi emigrează în SUA, unde are o carieră inegală, cu realizări mediocre sau cu filme-hibrid, în care nu îşi conturează un stil, ci doar comercializează fad, forţat sau confuz un registru de simboluri sau obsesii nepotrivite spaţiului american - Runaway Train, Shy People (o analogie nereuşită cu Uniunea Sovietică) sau Tango & Cash (un kitsch cu explozii şi Stallone).
În această vreme, Mihalkov oferă mici bijuterii picturale, cum e Neskolko dnei iz jizni Oblomova (Câteva zile din viaţa lui Oblomov), (melo)drame de cuplu, Piati vecerov (Cinci seri), Bez svidetelei (Fără martori) şi Oci ciornîie (Ochi negri), mărturii crude ale vieţilor fărâmiţate de război, culpe nemărturisite sau de dileme morale sau un film antropologic Urga (Leul de Aur la Veneţia).
Actor în multe dintre filmele sale, Mihalkov apare în rolul Ţarului, în Sibirski tîriulnik (Bărbierul din Siberia), film mediocru cu imagini de cărţi poştale şi cu o melodramă a unui cuplu de marginali (Julia Ormond şi Oleg Meşnikov, nepotriviţi în acest cuplu), ce se întinde pe 20 de ani şi ale căror comportamente neadecvate îi nenoroceşte.
Inspirat de o poveste reală din timpul războiului cecen din 1996, filmul lui Koncealovski Dom durakov (Casa de nebuni) încearcă să surprindă linia fragilă ce desparte lumea haotică şi nesigură a unor bolnavi dintr-un spital psihiatric de lumea dură şi disciplinată a războiului. Transferul de luciditate şi nebunie este marcat în tuşe stridente şi deranjează prin stilistica inadecvată.
Ambii regizori lucrează în acest moment în Rusia, Mihalkov pregătind o continuare a poveştii Soare înşelător, iar Koncealovski un film despre elita modei din Moscova.