Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Amen

Ezitări şi neputinţe - Amen


Revista 22, aprilie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tocmai un pumn în stomac nu e Amen, lansat tot de curând, al lui Costa-Gavras, deşi exact asta se vrea a fi. Costa-Gavras e regizorul, grec de origine şi trăind în Franţa de mult timp, ce şi-a creat faima prin filmele lui incomode şi demascatoare, în permanentă luptă cu status quo-ul politic şi tabuurile istoriei contemporane sau moderne. Thrillerul politic e genul impus de el şi-n care excelează cu filme ca Z, L'aveu, Missing.

În Amen, Costa-Gravras reia un război pe care-l începuse cu Music Box (1989) şi se-ntoarce din contemporaneitate la al II-lea Război Mondial, pentru a acuza papalitatea dacă nu de colaboraţionism voalat cu regimurile fasciste, măcar de pasivitate în faţa aplicării soluţiei finale. Asta în ciuda nenumăratelor semnale de alarmă pe care Papa Pius XII le-a primit în legătură cu exterminările practicate de nazişti în lagărele de concentrare. Filmul are discreţia caracteristică regizorului şi acel amestec propriu de distanţare şi obiectivitate, pe de o parte, şi implicare (prin tonul abia sesizat acuzator) şi subiectivism, pe de altă parte, dar nu mai are aproape nimic din forţa filmelor sale mai vechi.

Unele scene sunt memorabile (cea a ochiului care vede în interiorul barăcii de gazare, dar mai ales pereţii care se cutremură sau cea a avertizării Papei, ca o confesiune, cu încrâncenare şi disperare, de către Ricardo Fontana), dar nu ajung pentru a clădi un film. Sentimentul de neputinţă, iarăşi caracteristic pentru filmele lui Costa-Gavras, e prezent şi aici, dar nici el nu mai e atât de percutant ca în trecut. I se aplică mai ales lui Fontana cel tânăr, care luptă până la capăt, mergând până la decizia, disperată, de a se lăsa gazat cu cei pe care nu-i poate salva, şi mai puţin lui Kurt Gerstein, care supravieţuieşte şi pare să se abandoneze curentului.

Filmul e în mod cert prea lung (130 min), ceea ce contribuie la diluarea stărilor induse. Distribuţia, în ansamblu, e medie: Ulrich Tukur, în rolul lui Gerstein, nu impresionează în mod deosebit, în schimb se reţine Mathieu Kassovitz în rolul iezuitului Ricardo Fontana. Se remarcă, deşi într-un rol episodic, al Cardinalului, Michel Duchaussoy. Vârful distribuţiei româneşti e, fără-ndoială, Marcel Iureş în rolul scurt, dar cum nu se poate mai potrivit, al Papei ezitant şi jucând, foarte fin, pe muchia de cuţit între un compromis politic dezonorant şi o decizie înţelept-rezervată. Ion Caramitru e mai degrabă şters. Horaţiu Mălăele se vede imediat în puţinele minute în care apare ca funcţionăraş SS în lagăr - e poate excelent pentru cineva care nu-i cunoaşte felul de joc, dar manierist pentru cei care-l ştiu de mult timp. Iar din episodul petrecerii, Dorina Lazăr, ca soţia ofiţerului, e, de departe, cea mai reuşită. Trebuie neapărat amintit excelentul afiş, conceput de Oliviero Toscani, cu zvasti-crucea care a stârnit scandal printre autorităţile catolice.



 Toate articolele despre Amen


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Filmul unui caz de conştiinţă - Amen, Călin Stănculescu
 Un praz verde - Amen, Alex. Leo Şerban
 Interviu cu Ulrich Tukur - Amen, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer