Ion Caramitru îl joacă pe conte cu o perfectă inexpresivitate, din galeria actorilor romani detaşîndu-se doar Horaţiu Mălăele (în rolul unui subofiţer SS) şi Marcel Iureş (în rolul lui Pius al XII-lea): toţi ceilalţi (Dorina Chiriac, Dorina Lazăr, Marin Moraru, George Ivaşcu, Zoltan Butuc, Andrei Gheorghe, Mihai Călin) sînt figuranţi, iar unii sînt figuranţi jalnici.
Filmul începe nervos, în tipică factură Costa-Gavras, apoi îşi pierde din suflu pe măsură ce spectatorul îşi pierde răbdarea: există un moment foarte bun - atunci cînd Gerstein priveşte, printr-un vizor, atrocităţile din lagăr şi vedem pe chipul lui toată oroarea -, dar imediat după aceea povestea devine repetitivă şi conflictul tot mai previzibil. Pentru un film făcut de un regizor cîndva faimos pentru necomplezenţa cinema-ului său, Amen este destul de convenţional, semănînd de multe ori cu teatrul filmat (ce-i drept, la originea scenariului stă o piesă de teatru). La aceasta se adaugă un final extrem de dezamăgitor, care-l sacrifică pe Gerstein pe altarul unei încheieri abrupte ce s-ar fi vrut năucitoare, dar care nu e decît în coadă de peşte. Amen e primul film important turnat la studiourile Buftea; îi putem pune cruce.