The Hunted

Filmul Animal de pradă (The Hunted) poartă semnătura cunoscutului regizor William Friedkin, autorul Filierei franceze şi al Exorcistului. Recenta sa producţie Animal de pradă reface într-un fel experienţa lui Rambo, succesul lui Stallone în nenumărate reluări, care nu aveau prea multe în comun cu seria iniţială. În filmul scris de David şi Peter Griffiths, eroul favorit al lui William Friedkin, personalitate multiplă, cu probleme de conştiinţă, este de astă dată un antrenor civil al forţelor militare americane, pus faţă-n faţă cu unul dintre cei mai buni elevi ai săi. La rîndul său, Aaron Hallam (Benicio Del Torro), martor al atrocităţilor din timpul sîngeroaselor confruntări din Kosovo, deşi este chinuit de coşmaruri şi remuşcări, puse în pagina cinematografică cu sprijinul inevitabilelor flash-back-uri nu întotdeauna bine controlate la montaj, fost student al lui L.T. Bonham (Tommy Lee Jones), încearcă să ia pe propria răspundere o cruciadă împotriva vînătorilor de animale dotaţi cu puşti supersofisticate. Moartea acestor criminali fără voie, asasinaţi cu sînge rece de Aaron Hallam, îl va face pe acesta să devină obiectul hăituielii armatei, FBI-ului şi a fostului său profesor de ucidere perfectă. Mai mult, noul Rambo are şi o iubită, şi o fetiţă, cărora nu trebuie să le primejduiască viaţa în cursul palpitantei vînători la care este supus de forţele conjugate amintite.

Tragedia celor doi bărbaţi - unul care-i învaţă pe alţii să ucidă, altul care nu ştie să facă altceva - este evocată cu tot suspansul posibil, din păcate uneori erodat de previzibilitate, mai ales pentru fanii seriei Rambo. Perfecţionismul celor doi în materie de violenţă mai lasă uneori să transpară şi ceva din psihologia destul de primară a personajelor, deloc înnobilate de lecţia bătăliei finale.

De cîteva ori filmul te lasă cu impresia unui documentar, prin realismul său, unul din atributele proprii operei cinematografice semnate de William Friedkin, aici aflat nu în cea mai bună formă. Totuşi, exaltarea cu care sunt propuse şi detaliate tehnicile de autoapărare şi supravieţuire poate da multora de gîndit.

În ciuda durităţii debutului filmului, William Friedkin nu reuşeşte să ne convingă de profunzimea dramei ucigaşului programat, cu urme de conştiinţă, activate în condiţii cel puţin dubioase. Mai mult, cineastul american, un bun cunoscător al actorilor săi, este în acest film depăşit de stilul melodramatic adoptat de Benicio Del Torro, iar Tommy Lee Jones se descurcă şi el cum poate în toată urmărirea ce durează aproape tot filmul, poncif ce ar fi trebuit eludat, mai ales în ultima lui parte. Un film, în concluzie, dezamăgitor chiar pentru fanii unui cineast care ne-a încîntat cu mulţi ani în urmă cu Filiera franceză sau Exorcistul.