România Liberă / august 2001
Final Fantasy
Recenta premieră Final Fantasy: The Spirits Within este un film realizat în întregime pe calculator şi el se aseamănă ca două picături de apă cu jocurile pe computer, care nu-ţi prea solicită inteligenţa, ci doar îndemînarea în utilizarea "şoricelului".

De altfel, ideea scenaristului şi regizorului Hironobu Sakaguchi porneşte de la jocul cu acelaşi nume, prelungindu-l cu sprijinul unor condeieri de profesie - Al Reinert şi Jeff Vintar, într-o incredibilă poveste în care elementele tradiţionale ale genului sunt amalgamate cu reziduuri de mitologie, cu bombe ştiinţifice din domeniul biologiei etc., etc. Spectatorii sunt invitaţi să viziteze planeta Pămînt care, în imaginaţia oarecum maladivă a autorilor, este confruntată cu o catastrofă determinată de invazia unor extratereştri care se hrănesc cu energia corpului uman. Cercetători şi militari se tot ceartă pentru cele mai bune soluţii de anihilare a duşmanilor. Din toată povestea nu lipseşte nici un love story cam anemic, şi mai degrabă comic decît liric, personajele imaginate de autori fiind, în ciuda realismului lor fotografic, desene deloc mai reuşite decît cele mai bune performanţe ale benzilor desenate.

Cu pretenţia de a face o "revoluţie" în spectacolul cinematografic autorii uită că actorii virtuali, oricît de fideli ar fi în reproducerea lor pe peliculă, nu pot avea căldura umană, trăirea şi emoţia specifice chiar celui mai prost interpret. Artificioase şi uneori chiar ridicole personajele lui Hironobu Sakaguchi sunt sărăcite de reacţiile şi comportamentul uman, posibila "concurenţă" pentru actori fiind tot atît de îndepărtată ca şi prăbuşirea Soarelui pe Terra. Filmul rămîne o făcătură computerizată, construită pe un scenariu maniheist, cu concluzii moralizatoare tipic americane, cu virtuţi de joc pe calculator de mîna a treia. Cred că un desen animat cinstit ar fi fost mult mai convingător pentru spectatorii fani ai genului SF decît povestea cusută cu aţele albe ale lipsei de inspiraţie a autorilor de divertisment electronic.

Singurul lucru mai omenesc din acest film sunt vocile personajelor, cîţiva actori de marcă fiind chemaţi să însufleţească viitoarea concurenţă, printre care Donald Sutherland - doctorul Sid, Alec Baldwin - Gray Edwards, James Woods - generalul Hein, Ving Rhames - Ryan Whittaker, Steve Buscemi - Neil Fleming.

Film "revoluţionar" prin tehnica de execuţie, Final Fantasy: The Spirits Within rămîne o improvizaţie, nici măcar ambiţioasă, ce ne prezintă locuri comune, în spaţiu şi timp virtuale, care n-au nici o legătură cu arta autentică. Asemenea filme nu pot concura decît CD-urile cu jocuri pe calculator, actorii sintetici fiind realizaţi "fără sare şi piper" şi băgaţi într-o poveste de adormit copiii. Păcat că teatrele au intrat în vacanţă, fiindcă pe ecrane e un pustiu total.


Final Fantasy: The Spirits Within, 2001, durata: 106 minute

Regia: Hironobu Sakaguchi
Co-regia: Motonori Sakakibara
Ideea: H. Sakaguchi
Scenariul: Al Reinert, Jeff Vintar
Produs de: H. Sakaguchi, Jun Aida, Chris Lee
Muzica: Elliot Goldenthal
Voci: Ming-Na Wen (dr. Aki Ross), Alec Baldwin (Gray Edwards), Donald Sutherland (Dr. Sid), James Woods (generalul Hein), Ving Rhames (Ryan Whittaker), Steve Buscemi (Neil Fleming), Peri Gilpin (Jane)
Regia: Hironobu Sakaguchi Cu: voci: Ming-Na Wen, Alec Baldwin, Steve Buscemi, Donald Sutherland, James Woods

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus