Miezul ştirii îl reprezenta faptul, confirmat de rude, că dacă pe ecran Bergman şi Bogart alcătuiau un cuplu perfect, în viaţa de zi cu zi ei nu au fost nici măcar prieteni, cu atît mai puţin iubiţi, aşa cum credea soţia lui Bogart de la acea dată, Mayo Methot. "Nu se înţelegeau", spunea şi Pia Lindstrom. Pe lîngă amănuntele "triviale" (legate de esenţa cinematografului care creează adevăruri din bule de aer), interesante sunt şi comentariile fetelor lui Ingrid Bergman, care confirmă faptul că mama lor nu dorise să joace în Casablanca. Ea ţintea spre rolul din Pentru cine bat clopotele şi faptul că l-a pierdut prima oară (l-a făcut un an mai tîrziu), a făcut-o să accepte propunerea lui Curtiz.
De altfel, Casablanca a fost filmat de azi pe mîine. Scenariul se scria mereu, aşa că Ingrid Bergman nu era lămurită pe cine trebuia să iubească, ceea ce îl făcea pe Curtiz să îi recomande, pentru orice eventualitate, să joace ambiguu.
Cît priveşte piesa "As Time Goes By", ea era cît pe ce să fie scoasă la montaj. Prezent la întîlnirea newyorkeză, Leslie Epstein, fiul scenaristului Philip Epstein, a povestit că, în plus, melodia compusă de Herman Hupfeld nu era dorită de compozitorul filmului, Max Steiner, care ar fi dorit să vîre o piesă de-a lui.
Realizat în nesiguranţă, cu bani puţini (lucru care a făcut ca în secvenţa finală avionul adevărat să fie înlocuit cu unul de carton), cu actori între care alchimia nu funcţiona ca pe ecran, Casablanca e un film care rezistă în continuare. "As Time Goes By".