Tragedia unui om ridicol

Multă vreme, Al Pacino a dat impresia că a devenit Actorul Acela-Mare-care-după-ce-l-a-căutat-pe-Richard (Shakespeare) -a-considerat-filmele-prea-mici-pentru-El, drept pentru care prezenţa lui într-o peliculă produsă la Hollywood trebuia semnalizată prin performanţe exagerate - vezi Devil's advocate / "Pactul cu diavolul" sau Any given Sunday / "Duminică pierzi şi cîştigi". Între acestea, reuşea totuşi să revină la o meserie făcută cu pasiune şi umilinţă, intrînd în pielea unor personaje foarte diferite pe care le portretiza onest, fără emfaze inutile: aşa au fost rolurile din Donnie Brasco, Insider şi - mai recent - Insomnia

Cu rolul lui Eli Wurman din Cu cărţile pe masă / People I Know, regizat de Daniel Algrant după un scenariu original semnat de Jon Robin Baitz, Pacino face o creaţie copleşitoare - cu siguranţă, cea mai bună de la Insider încoace!

Povestea lui Eli Wurman - un publicist newyorkez care a cunoscut zile mult mai bune - este, într-un fel, "tragedia unui om ridicol" întins pe masa de disecţie a "oraşului care nu doarme niciodată"... Nici Eli nu doarme, ceea ce-l face, cumva, perfect potrivit unei meserii şi unui loc în care, în orice clipă, pierzi sau cîştigi - totul. Aflat la capătul carierei, Eli nici nu-şi dă seama că, de fapt, nu mai este decît un zombi agăţat caraghios de acel capăt - un mort-viu cărat în spate de rutină, cu scadenţe imediate şi o inimă ajunsă la termen. Se iluzionează că "încă mai poate", că ultima petrecere organizată de el (o mică şuşă politică) va fi şi "marea lovitură" a vieţii sale... Şi aşa şi va fi - doar că el nu o va mai putea contempla...

În acest film frenetic şi meditativ, în care drama este atotprezentă, dar niciodată văzută faţă-n faţă, există o poveste subterană cu o starletă amăgită & epuizată de drogul succesului şi de droguri pur şi simplu (Tea Leoni, excelentă), o agendă-cameră conţinînd secrete compromiţătoare, cercuri de putere, mafia din lumea spectacolului etc. - dar Algrant (aflat la al doilea său film) izbuteşte să ne îndrepte privirile - mereu - spre altceva: spre vulnerabilitatea relaţiilor umane, spre şanse ratate, spre tristeţea incomensurabilă a unei vieţi risipite înainte de-a fi, cu adevărat, trăită...

Un film matur, complex, cu o mare doză de virtuozitate care nu-ncearcă să-ţi ia ochii şi în care Pacino străluceşte discret într-o creaţie de ansamblu (Ryan O'Neal şi Kim Basinger sînt celelalte staruri).