Scream Building - Severance

"Another bloody office outing" zicea afişul de la Cannes de anul trecut (unde filmul lui Christopher Smith era, helas, prezentat doar în market) şi, pe barba lui Bill Gates, nu minţea o clipă. Bănui că de-acum ştiţi story-ul, aşa că referinţa la Bill G. şi la tot ce înseamnă corporaţie devine din gratuită, necesară, şi, dacă aţi lucrat vreodată într-un birou, destinul sîngeros care-i aşteaptă pe protagonişti la graniţa dintre Ungaria şi România (mortală faza cu ursul fără viză) devine un festin binevenit.

De fapt, junele Smith, care surprinsese plăcut cu debutul visceral Creep, se comportă deodată ca şi cum n-ar mai avea nimic de demonstrat (ceea ce-i foarte bine) şi reuşeşte acolo unde alde Roth sau Aja au ratat, mai mult sau mai puţin spectaculos, adică în horror-ul (post)modern, gratuit şi asumat. Ceea ce-i şi mai bine. Secretul succesului său? Umorul absurd (diversele mutilări sînt puse în scenă cu aplomb jubilator) şi detaşarea, nu numai faţă de personaje, de care e evident că nu-i pasă, în măsura în care nu curge sînge, dar, mai ales, faţă de canoanele şi regulile genului, eviscerate cu poftă. Carnagiul devine astfel un spectacol terifiant / intoxicant, iar spre final, cînd Vera Lynn zice şăgalnic "We'll meet again, some sunny day..." pricepi că-i vorba deopotrivă de o ameninţare şi o promisiune.