Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  English Patient, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Treptele iubirii - The English Patient


mai 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Căutînd informaţii despre acest film pe Internet, dincolo de miile de referinţe menţionate de un motor de căutare, am fost uimit să întîlnesc un criteriu simplu de identificare a popularităţii. O pagină de prezentare pe Internet a filmului, un site dedicat, a fost accesat de aproape 9 milioane de ori din 1997 încoace, număr ce devine semnificativ în comparaţie cu zecile de mii sau sutele de mii de accesări la pagini cu informaţii economice sau tehnologice intrate de mult în conştiinţa publică drept nume celebre. Iar dacă acest argument nu vi se pare relevant, luaţi-l drept o invitaţie de a explora această uriaşă bibliotecă virtuală.

Despre The English Patient s-a spus că este "povestea de dragoste a secolului". Dar se pot face clasamente? Se poate aplica o ierarhie? Sufletele şi poveştile lor se mixează printr-o lege atît de puţin controlabilă stiinţific încît nu sunt nicidecum comparabile în întregime şi poate că în asta constă însăşi farmecul lor. Dar putem declara cu mîna pe inimă că povestea de dragoste dintre principalii eroi ai filmului este fascinantă.

În primul rînd pentru că oamenii îşi doresc să recunoască în poveştile lor cazuri reale peste care mitologia să aştearnă ficţiunea. Iar datele generale ale personajelor principale îndeplinesc această dorinţă. El este Laszlo Almasy, un geograf ungur care a studiat în amănunţime deşertul libian între 1931-1936, de la el păstrîndu-se mărturii scrise, fotografii. El a descoperit chiar acele picturi rupestre. Ea poartă numele unei Lady al cărei soţ a fost de asemenea pasionat de cercetări geografice. Apoi, povestea de dragoste dintre un explorator al deşertului, Almasy, geograf cu aplicaţie, şi Katharine, purtătoare de titlu, de educaţie şi de cultură, este tulburătoare prin încadrarea ei armonioasă în peisajul generos în simplitatea lui. Tonurile de culoare, umbrele, ba chiar şi o replică directă a unui personaj trecător din film creează impresia de mistuitor feminin al deşertului, încît nu mai ştii la un moment dat dacă admiri o dună de nisip sau o formă unduitoare de femeie. Chiar şi Almasy explorează trupul femeii iubite cu pasiune de explorator, ca atunci cînd întîlneşte o oază şi îi caută un nume aşa se opreşte într-un loc sau altul. În film se vorbeşte de iubirea pasională care mistuie totul, o atît de potrivită metaforă într-un decor în care furtuna de nisip se comportă aidoma, ajungînd pînă la a schimba mediul înconjurător.

Dar farmecul aparte al acestei poveşti de dragoste, aşa cum mi s-a înfăţişat mie, vine de la un alt ingredient: strălucirea intelectului. Martorul grăitor al iubirii lor este o carte, adevărat personaj care acumulează întîmplările şi le poartă peste timp. Şi nu este orice carte, este o carte de istorie, şi nu a unui autor oarecare ci a celui numit părinte al istoriei, Herodot. Astfel pare că această poveste îşi află rostul ei într-o istorie care a adunat atîtea alte poveşti între atîţia alţi oameni, dar cum curgerea ei este eternă, şi noi avem în faţa ochilor doar o picătură între ce a fost şi ce va fi. Prima declaraţie de dragoste vine din istorie prin povestea spusă de Katharine în jurul focului. Iar ultima suflare îi aparţine tot ei care notează pe ultimele pagini ale cărţii de căpătîi a lui Almasy: "Dragul meu, te aştept - cît de lungă este o zi în întuneric, dar o săptămînă?". Era trecerea ei în istorie. "Murim, murim îmbogăţiţi cu iubirile noastre şi cu cei de-un neam cu noi, cu simţirile savurate..." Chiar dacă pare a fi un regret, temerea ei că şi-a consumat puţina lumină pe care o mai avea pentru a reproduce desenele din vremi imemoriale de pe pereţii peşterii, sau pentru a scrie, este de fapt revelaţia intelectualului care îşi află raţiunea de a fi în mînuirea uneltelor minţii. Vi se pare o poveste de dragoste originală şi doar atît? Eu cred că este ceva mai mult. Pentru că nu degeaba titlul "vorbeşte" de un englez care este de fapt ungur, oricum cu identitate fluidă. Este un mesaj din care aflăm că omul este din ce în ce mai clar conturat ca ţintă a organizării societăţii. Atenţi la lumea reală de azi, cu confruntările ei, nu putem rămîne insensibili la ultimele cuvinte notate de Katharine: "Noi suntem adevăratele ţări, nu graniţele desenate pe hărţi cu numele celor puternici... Ştiu că vei veni şi mă vei duce în palatul vîntului, al susurului apei... Asta e tot ce îmi doresc, să merg într-un asemenea loc cu tine, cu prietenii, într-un ţinut fără hărţi.". Drama celor doi eroi provine tocmai din identificarea tribală a oamenilor, fie şi în vreme de război, trecînd peste raţiunea de a fi om, individ.

Apoi toate elementele colaterale: echipa mixtă de exploratori, îmbinarea cîntecului unguresc şi a acelui nord-african şi mai ales personajul care "vine", Kip, cel care reprezintă un început de poveste, o generaţie care arată altfel şi care poartă mesajul uman în noua conjunctură a lumii, toate acestea vorbesc nu atît de înspăimîntătoarea, pentru unii, mondializare, ci de alăturarea în firesc a fragmentelor de caleidoscop care suntem cu toţii, indiferent de locul în care ne-am născut.
Almasy o întreabă pe sensibila soră de caritate care îl îngrijeşte, Hana, de ce oamenii se arată atît de legaţi de simpli necunoscuţi numai pentru că sunt din ţara lor, atunci cînd se întîlnesc într-un loc depărtat, indiferent de conjunctură. Poate simpla apartenenţă la un trib să ţină loc de calităţile umane căutate de fiecare? Oare Hana ar fi deschis larg uşa casei sale, aşa cum a făcut în locul de campare din Italia, unui necunoscut în Canada numai pentru că era conaţional cu ea? Pe de altă parte Almasy îşi scrutează propria conştiinţă asumîndu-şi faptele: "Trădările din timp de pace sunt mai mari decît cele din timp de război". El, care a descoperit picturile ce reprezentau acei oameni zburînd sau înotînd, oricum mişcîndu-se liber într-un mediu fluid, plutind, descoperă pe propria piele farmecul dulce al legării de cineva. Deşi e aproape nepoliticos la început prin refuzul inserării desenelor ei spre a le introduce în volum, pentru ca nu cumva să îşi creeze obligaţii, sfîrşeşte prin a fi dependent de prezenţa ei alături.

Filmul apelează constant la simboluri intelectuale, culturale şi nu pot încheia decît cu amintirea a două dintre ele, de data asta culese din povestea paralelă ce se derulează ca o intermediere. Adăpostindu-se cu pacientul său într-o mănăstire părăsită din Italia (spui Italia, spui cultură), parcă într-un alt timp decît o adăpostise el pe Katharine într-o grotă cu artă de la început de lume, Hana completează treptele rupte ale scării interioare cu numeroase cărţi găsite în biblioteca devastată de război. Este o metaforă pentru capacitatea culturii scrise de a permite oricui escaladarea unor praguri spirituale. De la etajul la care se refugia, Hana are o altă perspectivă asupra întregii povesti a pacientului ei, aşa cum omul cultivat înţelege altfel viaţa din jurul său. Dar cea mai frumoasă secvenţă rămîne, după emoţia mea, aceea în care Kip o ridică pe Hana printr-un scripete la care foloseşte propriul său corp drept contragreutate, o ridică pînă aproape de tavanul bisericii din satul în care au poposit, cu o făclie în mînă, astfel ca ea sa admire picturile murale. Este aici o îmbinare de religii şi culturi (Kip este sikh, Hana este evreică, picturile aparţin creştinismului) care spune tot. Această înălţare pentru artă, în căutarea artei, prin efort individual şi prin alăturare de suflete, încheie şi adnotările mele pe marginea Pacientului englez, un film intrat în galeria marilor creaţii cinematografice.

P.S. Să fim atenţi şi la numele principale ale acestui film.


The English Patient

Scenariu şi regie: Anthnoy Minghella
După un roman de: Michael Ondaatje
Cu: Ralph Feinnes, Kristin Scott Thomas, Juliette Binoche, Naveen Andrews



 Toate articolele despre English Patient, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marius Dobrin


Alte articole

 Iubiri peste uitare - The English Patient, Doinel Tronaru


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer