Dilema Veche / august 2002
Triumph of Love, The
Mira Sorvino este tînăra prinţesă care se transformă în tînărul gentilom Phocion, ca să ajungă la prinţul alungat de pe tron şi crescut în ură faţă de toate femeile şi în special faţă de ea. Ben Kingsley este filozoful al cărui sistem, avînd la bază dispreţul faţă de toate trăirile non-intelectuale, se prăbuşeşte la primul bobîrnac al prinţesei. Fiona Shaw este sora filozofului şi creaţia lui ascultătoare, pînă cînd se îndrăgosteşte de declaraţiile de dragoste ale lui Phocion. Iar această ecranizare după Marivaux, produsă de Bernardo Bertolucci (de asemenea, scenarist) şi realizată de Clare Peploe (soţia lui Bertolucci), este răcoritoare şi jucăuşă, deloc complexată de propriul teatralism şi nici pe departe asfixiată de costumele de epocă. Dimpotrivă, Sorvino nu e nicicînd mai fermecătoare decît atunci cînd se fuduleşte în hainele ei de prinţişor (iar faptul că face un bărbat atît de neconvingător îi sporeşte farmecul); Kingsley e un mare măscărici al iubirii, constipat, dar gata să se dezlănţuie (pasiunea îi vine ca o tichie de bufon şi faptul că e conştient de asta îi întărîtă şi mai tare pasiunea); iar Fiona Shaw e uimitoare, feminitatea se învolbură în ea, ameninţînd să izbucnească, luînd cu ea totul - haine, inhibiţii, loialitate faţă de ideile fratelui (iar faptul că este ridicolă o face cu atît mai emoţionantă).

Simţirea bate raţiunea prin KO, cu propriile arme (prinţesa / Phocion seduce calculat, inteligent, cu metodă) şi cu preţul cîtorva lovituri sub centură. Din fericire, victimele - filozoful şi sora lui - se ridică la timp ca să intre în corul ce consfinţeşte, la final, triumful iubirii. Dacă ar fi rămas la podea, suferinţa lor ar fi strivit comedia. Aşa, perversitatea este agreabilă: triumful dragostei este, aici, triumful costumelor de teatru şi al oglinzilor mincinoase; seducţia înseamnă deghizare - un rol pe care îl joci pentru că celorlalţi le place - şi iluzie optică - trucuri menite să-i facă să se uite la tine şi să-şi recunoască propriile trăsături, reflectate măgulitor.
Regia: Clare Peploe Cu: Mira Sorvino, Ben Kingsley, Fiona Shaw, Rachael Stirling, Jay Rodan

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus