Iubiri complotate - The Triumph of Love

The Triumph of Love / Triumful dragostei regizat de Clare Peploe pe scenariul soţului (Bernardo Bertolucci): nu doar un "film în costume", ci una din cele mai inspirate ecranizări ale unui text clasic (piesa omonimă a lui Marivaux), pe care-l recomand - fără rezerve - amatorilor de cinema european. Peploe (care are, la activ, scenariile la Zabriskie Point şi La Luna) tranşează cu o mînă sigură în materia poveştii, reuşind să restituie (post)modernitatea ei irezistibilă: ambivalenţa manipulării, jocul aparenţelor, dilema morală, travestiul-ca-revelator - toate sînt prezente în The Triumph of Love, care poate fi "citit", din acest p.d.v., (şi) ca un comentariu cinic-rece-relaxat la aporii tragice precum Romeo şi Julieta sau Hamlet...

Evident, este - în primul rînd - meritul lui Marivaux (un autor genial!); dar este, cu prisosinţă, şi meritul lui Peploe, care are aerul că spune o poveste frivol-vaporoasă în cadre à la Watteau (imaginea: Fabio Cianchetti; costumele: Metka Kosak; scenografia: Ben Van Os, olandezul răspunzător de splendoarea decorurilor la Orlando şi Baby of Mâcon) cînd, de fapt, vorbeşte despre lumea actuală şi cruzimea ei publicitară!

În spatele complotului soft-"machiavelic" al Prinţesei Phocion (Mira Sorvino), al piruetelor graţioase de limbaj şi al măştilor este o parabolă a Publicităţii - un fel de manual de marketing: cum să vinzi, la un preţ exorbitant, ceea ce fraierii nici măcar nu realizează că îşi cumpără... O strategie de Putere: Prinţesa trebuie să-şi convingă duşmanii că nu vrea decît binele tuturor! Jucînd cartea slăbiciunii şi a seducţiei, ea triumfă - finalmente - asupra propriilor lor mecanisme de apărare. Faptul că acest triumf este declarat "al dragostei" face jocul cu atît mai pervers: fireşte, Prinţesa iubeşte, dar iubirea ei seamănă cu un produs; iar succesul lui - urmare a unei campanii care demonstrează cît de bine ştie să-l vîndă - o transformă într-o redutabilă career-woman cu reflexe de oţel.

Peploe "face cu ochiul" încă din generic ("directed by Clare Peploe" apare scris pe portiera trăsurii, apoi trăsura pleacă o dată cu literele...). Există, apoi, două momente în care reveriile romanţioase ale severei surori savante Leontine (Fiona Shaw) sînt "tăiate", abrupt, de imaginile unui public de teatru.

Shaw este uluitoare, un amestec inenarabil de gîscă şi sfîntă, de trăsnită şi iluminată - Mme de Tourvel cu graţie de ceainic şi emoţii de fir electric... Iar finalul este pe cît de comic, pe-atît de memorabil: o apoteoză cîntată (de Ben Kingsley!), reunind "monadele" îndrăgostite în cea mai bună dintre lumile posibile! (Aplauze.)