Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dancer in the Dark

Comentarii auspra nebuniei - Dancer in the Dark


Revista 22, noiembrie 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De la primele scurt metraje din anii '70-'80 şi până la ultimul film - Dancer in the Dark (2000), premiat cu Palme d'Or la Cannes anul trecut, traseul lui Lars von Trier nu-i unul surprinzător. În spiritul cineaştilor ce clădesc o operă (foarte) personală, danezul ce a pus bazele Dogmei '95 cu cele 10 porunci ale ei a realizat o filmografie 100% de autor.

Ceea ce e surprinzător însă e traseul scenariului în majoritatea filmelor lui von Trier. La Epidemic (1988) şi Idioterne (1998), sfârşitul face tot filmul - şocul din final e senzaţia cea mai puternică ce e indusă spectatorului. În fond, în Epidemic acţiunea e extrem de (voit) ambiguă, nenumăratele colindări prin Europa în căutarea explicaţiei pentru epidemiile de ciumă neelucidând prea mult misterul (care contează ca, dimpotrivă, să nu fie elucidat); importantă nu e decât starea de şoc pe care filmul ţi-o provoacă: nici un horror văzut vreodată nu ar reuşi să inducă panica şi groaza provocate de urletele şi apariţia bubelor din finalul Epidemic-ului.

Asemănător ca structură a scenariului e şi Idioterne - cea mai mare parte a emoţiei e concentrată în ultimele minute. E, desigur, cumplit de cinică întreaga înscenare, însă (din nou) panica şi groaza apar atunci când Karen începe să se comporte ca un idiot după ce convenţia fusese abandonată.

Cel mai ambiguu însă e, cu siguranţă, (şi cum altfel?) serialul TV The Kingdom, neterminat (dacă ar fi să dăm crezare declaraţiilor lui von Trier însuşi, gazdă mefistofelică a fiecăruia din cele 10 episoade, grupate în 2 serii, de până acum), în care două lumi (aproape) paralele coexistă în mod foarte firesc, iar "binele se tratează prin rău".

Iar cel mai previzibil pare să fie Breaking the Waves (1996), cu toate că şi aici înălţarea la ceruri din final nu e ceva la care să te fi gândit pe parcursul filmului, şi Europa (1991) - poate cel mai explicit pesimist din toate filmele lui von Trier.

Dar toate finalurile lui von Trier, în condiţii normale, ar fi catalogate foarte uşor fie ca ratate şi gratuite/nejustificate, fie ca lipsite de importanţă. În condiţii normale, am spus, pentru că, de fapt, esenţa filmelor lui Lars von Trier este jocul. Jocul de-a totul: de-a nebunia, de-a finalurile, de-a cinismul, de-a regulile, de-a anti-regulile, de-a filmul, de-a bătaia de joc, de-a moartea... Până unde poate merge gluma, se întreba George Bălăiţă în Lumea în două zile şi tot aşa se întreabă von Trier în Idioterne şi, în general, în toate filmele lui. E, de fapt, convingerea că totul e atât de sinistru de serios încât nimic nu trebuie luat în serios. Excesul de luciditate e extrem de riscant - poate duce la nebunie; iar la un pas de această nebunie e Lars von Trier, din care nu scapă decât jucându-se.

Jocul continuă cu Dancer in the Dark. Are geniala idee de a găsi o nebună pe măsură prin care să se defuleze - Björk (Selma cea oarbă, pentru care singurul mod de a suporta viaţa e să evadeze din realitate prin muzica industrială din capul ei). Şi încă o idee genială - de a i-o oferi în contrapondere lui Björk pe Catherine Denevue. Acea extraordinară Catherine Deneuve de la aproape 50 de ani, plină de echilibru, sobrietate, căldură şi o distincţie aproape aristocratică. Ca structură a scenariului, Dancer in the Dark diferă oarecum faţă de filmele anterioare - povestea se rupe la mijloc, unde lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Finalul e de un melodramatic jalnic în condiţii normale. O melodramă muzicală - ce poate fi mai desuet şi greţos de dulceag? Injectată însă cu nebunia lui von Trier şi cu nelipsita cameră mobilă (acum digitală), mişcându-se nervos chiar dinainte de dictatorialele reguli dogmatice, melodrama muzicală numită Dancer in the Dark e un film ce nici măcar nu poate fi analizat după criterii "normale", ci trebuie luat tel quel. Iar despre Björk (premiul de interpretare feminină la Cannes), tot ce sper e să nu facă nici un fel de carieră cinematografică, ci să rămână în mintea spectatorului cu acest intangibil rol.

Ce rost ar avea alte comentarii? Căci ce rost are să comentezi nebunia? Oricât ai încerca, nu reuşeşti s-o explici. Trebuie s-o vezi ca s-o poţi (în nici un caz înţelege, ci) simţi.

Vă doresc aşadar o completă vindecare de bine prin rău[l lui L.v.T.].




 Toate articolele despre Dancer in the Dark


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Deconstrucţie şi reconstrucţie - Dancer in the Dark, Alexandra Nistoroiu
 Întuneric şi lumină - Dancer in the Dark, Marian Rădulescu
 Manifest - Dogma 95, Comunicat de presă
 Sinopsis - Dancer in the Dark, Distribuitor Independenţa Film
 Breaking the Rules - Dancer in the Dark, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Dancer in the Dark


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer