Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2002

Interviu cu Michael Radford - Festivalul TIFF, 2002


România Liberă, iunie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Printre vedetele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj s-a numărat şi Michael Radford. Distins, relaxat, amabil, regizorul britanic a fost un partener de discuţie harnic pentru fiecare ziarist care l-a abordat. S-a născut în 1946, a studiat la Oxford, a început să lucreze în film ca documentarist. Lungmetrajul de debut, Another Time, Another Place, din 1983, a fost selecţionat la Cannes în Quinzaine des réalisateurs şi a primit ulterior 15 premii importante. În 1984 ecranizează romanul 1984 şi îi distribuie pe Richard Burton şi John Hurt în rolurile principale. În 1987 realizează White Mischief, cu Greta Scacchi şi continuă în 1994 cu Il Postino, care-i aduce cinci nominalizări la Oscar, precum şi alte distincţii, filmul rămînînd creaţia sa de referinţă. Printre filmele sale recente se numără B Monkey şi Dancing at the Blue Iguana, film care a fost prezentat recent şi la Cluj, în prezenţa autorului. Locuieşte acum la Los Angeles, dar a mai stat în Anglia, Franţa şi Italia.

V-aţi născut în New Delhi. Tatăl dumneavoastră era englez, iar mama austriacă. Aţi locuit în mai multe ţări. Aparţineţi unui spaţiu anume sau vă consideraţi un cetăţean universal?

Mie nu-mi pasă unde sunt, mă simt acasă oriunde. Vorbesc patru limbi şi spun, după expresia consacrată, că mă simt acasă oriunde pun capul jos.

Cît de greu v-a fost cînd aţi făcut primul lungmetraj?

Întotdeauna e greu la primul film. Nimeni nu ştie cine eşti, nimeni nu ştie dacă eşti în stare să faci un lucru bun sau nu. Aşa că după terminarea şcolii de film mi-a luat vreo 7 ani pînă am fost în stare să fac primul lungmetraj. Din fericire, filmul a avut un mare succes de critică (nu şi financiar). A fost la Cannes şi tuturor le-a plăcut foarte mult. Cred în continuare că este cel mai bun film al meu.

Aţi studiat iniţial la Oxford University şi aţi lucrat o scurtă perioadă ca profesor. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi totuşi spre regia de film?

Nu ştiu dacă cineva se poate naşte regizor. Oricum, asta nu făcea parte din universul meu. Dar, profesor fiind, am găsit la şcoală o cameră pe 16 mm pe care n-o folosea nimeni şi am început să fac filme împreună cu studenţii. Imediat ce am pus mîna pe cameră am avut, aşa, un fel de străfulgerare şi am ştiut că asta vreau să fac.

Ce aţi studiat la Oxford? Literatură engleză?

Nu, politică.

Mai rău. (rîde) Şi acest background v-a ajutat în munca de regizor?

Deloc. De fapt, cred că un bagaj academic e uneori nociv. Am cunoscut mulţi oameni foarte inteligenţi care vor să fie scenarişti sau regizori, însă cred că trebuie să ai ceva în tine care să te predispună, să te facă scenarist sau regizor.

Talent?

Nu ştiu dacă talent. Trebuie să ştii să te baţi, să fii rezistent şi puternic, pentru că nu e o ocupaţie uşoară. În fond, nu ştiu despre ce e vorba, dar în mod sigur nu e acelaşi lucru cu a fi un intelectual. Aici e vorba de emoţii, de creaţie.

Care a fost motivul pentru care aţi ecranizat în 1984 romanul lui Orwell 1984? V-a plăcut foarte mult cartea? Latura ei politică v-a interesat?

Romanul e puţin clasic în Anglia, ca de altfel în întreaga lume. Din punctul meu de vedere a fost un mare noroc să fac filmul chiar în 1984 şi să am drepturile de ecranizare, deşi eram de-abia la al doilea film. Cinematograful e întotdeauna o artă a posibilităţilor. Dacă e posibil să faci un lucru, îl faci. Acum îmi place foarte mult 1984. La vremea lui a fost criticat, poate pentru că am fost prea implicat în el, nu ştiu, dar în orice caz nu era un film uşor de văzut. Are un final foarte, foarte trist. Orwell a scris o carte anticomunistă. Ea a şi fost interzisă în toate ţările comuniste. Dar eu am făcut un film antitotalitar. Şi am învăţat o groază de lucruri despre totalitarism cu ocazia asta. Serios. Doar făcînd filmul.

Că regizorul e un dictator în felul lui?

Nu, am învăţat de exemplu că toate imnurile naţionale de stînga sunt în cheie minoră şi toate imnurile de dreapta în cheie majoră. E o mare diferenţă din punct de vedere muzical. Motivul vine din faptul că dictatura de dreapta operează prin frică, iar cea de stînga prin vină. În America de Sud dictatura îi face pe oameni dispăruţi, dar în Rusia de exemplu era nevoie de un proces în care oamenii să fie nevoiţi să mărturisească. Am învăţat şi că poţi încropi o completă ideologie politică dacă ai un lider, un salut şi un imn. Am realizat o scenă la începutul lui 1984 ca dintr-un film de propagandă politică. A fost foarte convingătoare. Foloseam 2000 de englezi obişnuiţi şi de fiecare dată cînd terminam scena cu cîntatul şi salutatul vreo 50 leşinau şi trebuiau să fie scoşi din platou. Era o nebunie întreagă.

Să vorbim şi despre Il Postino. Cum a fost să lucraţi cu Massimo Troisi, care vă era prieten foarte apropiat, ştiind că era pe moarte?

N-a fost deloc uşor, vă daţi seama. Cu toţii pretindeam şi speram că o să trăiască. De fapt, cînd am terminat filmările şi trebuia să meargă să-şi facă transplantul de inimă, am fost foarte bucuros pentru că avea timp să se ocupe şi de el. Dar a doua zi a murit. De fapt, nu cred că mai dorea o altă operaţie majoră.

Şi pentru Richard Burton rolul din 1984 a fost ultimul. V-aş întreba în ce relaţii sunteţi cu moartea?

Nu avem o relaţie foarte bună (rîde). Nu suntem prieteni. Woody Allen a spus odată: Nu vreau să fiu nemuritor prin filmele mele, vreau să nu mor niciodată. Eu spun la fel.

Aveţi planuri să lucraţi şi în România?

Am aflat. Urmează să se realizeze un amplu proiect de televiziune, o coproducţie SUA-Anglia-Germania despre Hitler şi s-ar putea să filmăm în România. S-a discutat această posibilitate, dar încă nu e nimic aranjat.



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2002


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Epilog la prima ediţie - TIFF 2002, Iulia Blaga
 TIFF 2002 s-a deschis cu Occidentul lui Cristian Mungiu, Iulia Blaga
 Demolarea unei inhibiţii - Festivalul TIFF 2002, Laurenţiu Brătan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer