În timp ce Bruce Willis se bate la box office cu Autoboţi şi Decepticoni (citeşte: Transformers), un film mai interesant şi mai reţinut, deşi poate fi considerat ca o minge dată afară din teren, un OZN cinematografic "preposterous", este Mr. Brooks. A fost rezumat de Entertainment Weekly, drept "the first feel-good serial-killer movie". Film-puzzle, co-scris şi regizat de Bruce A. Evans, care nu e, cum am crezut, băiatul lui Bob Evans, ci regizorul lui Kuffs (1992) şi scenarist la Stand By Me. Are momente Brian De Palma (referinţele de bază sunt Raising Cain şi la final Dressed to Kill), deci e kul pentru kinosseuri şi nu numai. Plus, Kevin Costner e şi el kul.
Earl Brooks, om de afaceri, filantrop, tată de familie şi criminal în serie. O schimbare de registru pentru Costner, făcută bine, cu convingere şi reţinere non-cabotină. Orice rol negativ are mai multă sare şi piper, iar Costner a mai fost bad guy, în 3000 Miles to Graceland (2002). Acum însă a intrat pe teritoriul lui Bundy (nu Al, ci Ted), Manson (nu Marilyn, ci Charles) şi Hannibal (nu Anteportas, ci Lecter). Dar nu el, ci alter-egoul rău, Marshall, interpretat de William Hurt, maliţios, sarcastic, un doppelganger mai perfect decât cum era în postura de frate al lui Viggo Mortensen în A History of Violence. Relaţia dintre Earl şi alter-egoul lui Marshall este cel mai interesant aspect al filmului, demonstrat de încadraturi şi iluminare specifice. Faptul că personalitatea dublă a lui Brooks e spartă în două, şi împărţită între doi actori putea fi marele risc al poveştii, dar aici devine punctul forte. Jeremy Irons şi-a asumat rolul gemenilor din Dead Ringers, Mr. Brooks merge mai mult spre Fight Club, Identity şi The Number 23.
În film mai apare şi Demi Moore pe post de poliţistă, într-o relaţie Clarice Starling faţă de Hannibal Lecter al lui Costner, dar şi alte iţe, fire, red herringi şi tipare Hitchcock, fie că e vorba de un pahar cu lapte. Bonus, un subplot gen Apt Pupil, cu un eventual discipol, mr. Smith (Dane Cook), care sub semnul şantajului, vrea să participe la crime. Smith este cel mai antipatic personaj de pe ecran, mai sordid ca Brooks.
Mr. Brooks are poveste suficientă pentru un roman, cred că scenariul a fost structurat timp mai îndelungat. Am auzit că s-ar vrea o trilogie dar mă îndoiesc, recepţia destul de rece din America poate să exprime faptul că filmul e prea sofisticat şi incorect politic pentru ei, sau că îl preferă pe Kevin când joacă baseball, golf sau orice sport, sau cu pălărie de cowboy sau ca star romantic. Afişul e şi el inteligent, ca şi filmul, care e violent şi cinic, spre comedie neagră şi satiră. Costner a adunat bile şi puncte albe la mine (el a şi produs proiectul). Nu l-am mai văzut de la excelentul, dar prea obscurul Open Range (2003). La ceva mai nou, ca duelul cu domnul Demi Moore, Asthon Kutcher, pe post de salvamari în The Guardian (2006), n-am participat, iar Postman rămâne pentru mine, de câte ori se dă la Teve, jumătate din el, cât intră pe ecran, plăcere vinovată, sau nu. Şi o ultimă observaţie, alter-egoul negativ e mai chel, oare din cauză că e mai rău?