Despre materializarea unui proiect grandios, spectacolul Odiseea 2001, realizat de marea regizoare a teatrului românesc Cătălina Buzoianu pentru Institutul Internaţional de Teatru Mediteranean (IITM), cu aportul actorului Virgil Ogăşanu, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Marinei Militare Române, s-a mai scris în cuprinsul ziarului nostru. Recent constituită, o revistă (peste 200 file) a ecourilor din presa ţărilor unde a fost prezentat spectacolul aruncă noi lumini asupra unei întreprinderi temerare, intitulată fie "croaziera muzelor", fie "Constanţa - vasul simbol al libertăţii", fie "Odiseea Teatrului Bulandra", fie "Cruciada artistică", fie "Periplu homeric" etc., etc. Am rugat-o pe doamna Cătălina Buzoianu să ne împărtăşească acum, cînd impresiile s-au mai decantat, cîte ceva despre geneza unui spectacol ce se va relua în viitoarea stagiune la Teatrul Bulandra.
Cătălina Buzoianu: Geneza spectacolului a început cu doi ani în urmă, cînd vicepreşedintele Institutului Internaţional de Teatru Mediteranean şi directorul Teatrului Toursky din Marsilia, Richard Martin şi preşedintele IITM, José Monleon au propus această temă şi o formulă de spectacol modular. Tema e foarte generoasă şi în momentul de faţă ea circulă mult: o variantă semnată Vanghelis cu Opera din Paris, Irene Papas face Troienele, tot pe baza Odiseei, la Festivalul festivalurilor de teatru din Grecia aproape fiecare festival are un "pui" de Odisee. Atunci mi s-a oferit această şansă uriaşă, de a face spectacolul pornind de la un scenariu propriu. Eu aveam scenariul început, pentru că sunt invitată în fiecare an la Congresul internaţional de teatru de la Delphi, pentru care pregătisem comunicarea Orfeu şi mitologia uitării. De altfel, am în pregătire şi o carte cu acest titlu. Încercînd să găsesc o bibliografie pentru această temă, am descoperit cu mare încîntare tabletele orfice şi am scris un scenariu. Atunci am avut această idee, de a nu face doar Odiseea lui Homer, ci multiplicarea personajului Ulise (les Ulysses) şi i-am căutat, alături de personajul Ulise, aflat în diverse capodopere fie antice, fie mai apropiate, pe ceilalţi profeţi mediteraneeni, pornind de la un text al lui Marin Sorescu despre tragedia antică - "aceasta-i Mediterana, o balenă plină de profeţi". Atunci am introdus şi tema orfică: artistul, chiar asasinat şi îngropat, continuă să rămînă în conştiinţa oamenilor şi după dispariţia sa fizică. Apoi, trebuia să fie Dionyssos, zeul teatrului (Orfeu şi Dionyssos ne privesc şi pe noi aflîndu-se în aceeaşi zonă culturală). M-a interesat intersectarea destinelor acestor zei, eroi, poeţi. Am structurat întreg spectacolul pe tema sacrificiului (asasinarea copilului Dionyssos este cea care creează naşterea tragediei). Am luat sacrificiul din Biblie şi am adus celelalte personaje în relaţie cu multiplicarea lui Ulise şi cu aceşti profeţi mediteraneeni, în care a intrat, fireşte, şi Sindbad Marinarul, ca o oglindă a lui Ulise.
O evocare sprijinită pe trei religii
Aveam, iată, toate cele trei religii din Mediterana (cea greacă, Biblia şi 1001 de nopţi). Sindbad are în fiecare povestire o temă din Odiseea, preluată şi adaptată altui tip de civilizaţie. Atît Ulise, cît şi Sindbad (Ulise cel din Infernul lui Dante) depăşesc graniţele Mediteranei. Cei doi îmbrăţişează într-un fel oceanul planetar. Apoi, mai am un fragment din Eneida, episodul Calul troian - vina tragică a lui Ulise. Deşi prezent în Iliada, am preferat opera lui Virgiliu, capodoperă a culturii latine. Odiseea 2001 este şi un spectacol cu figuri impuse, pentru că fiecare ţară a dorit ilustrarea în cadrul temei cu un fragment de capodoperă naţională. Pentru Italia am avut Eneida. Am mai avut un fragment din Mitul lui Sisif al lui Camus, pentru că se aminteşte de personaj în Odiseea, Sisif fiind după unii adevăratul tată al lui Ulise, apoi aici era şi ideea omul absurd care îşi duce mereu povara, condiţia noastră, a tuturor. Pentru Spania am luat un fragment din Don Quijote, cel semnat de Unamuno. Pentru spaţiul balcanic am amintit: Orfeu şi Dionyssos. Aveam nevoie de un Atotputernic, de un politician versat, de un creator de politică pe mapamond - care este Zeus, fireşte; în partea a doua a spectacolului care va fi prezentat, sper, în stagiunea aceasta, sunt şi alte propuneri, alte ipostaze ale lui Ulise, pînă la personajul lui Joyce, dar şi Penelopele, cea a lui Shakespeare, a lui Bloom, simboluri ale forţei telurice a femeii. În spectacolul nostru, Penelopele sunt şi ele multiplicate, fiindcă în fiecare colţ de lume există cîte o Penelopă ce îl aşteaptă pe Ulise al ei. Nu există doar Penelope mediteraneene, ci ele se află şi în Japonia, China sau Vietnam. Partea a doua a spectacolului va cuprinde şi un fragment din Faust (identificarea cu Ulise pe Mediterana), un fragment din Don Juan şi texte de Omar Khayyam (şi la spectacolul din croazieră am avut asemenea fragmente pentru Maroc şi Algeria), de fiecare dată spectacolul fiind remodelat pentru specificul fiecărei ţări vizitate.
De la timorare la succes
Călin Stănculescu: Care au fost cele mai pregnante impresii din turneul ce a durat mai bine de două luni?
Cătălina Buzoianu: Noi am plecat de aici puţin speriaţi, în orice caz timoraţi, mai puţin încrezători: totul a trecut datorită succesului spectacolului; mi se părea poate sofisticat pentru publicul larg şi, discutînd cu multă lume, mulţi şi-au exprimat neîncrederea; am avut surprize ca într-un amfiteatru cu 5000 de spectatori la Mostaganem în Algeria să fie un delir ca la marile concerte rock, dar şi în spaţii închise, la mănăstiri, în patio-uri spaniole spectatorii reacţionau afectiv, minunat, în acelaşi timp avizaţi, dar şi foarte entuziaşti. De altfel, cronicile din timpul turneului au consemnat această temperatură, spre deosebire de răceala manifestată în ţară de cîţiva. Spectatorii au fost entuziaşti şi la sfîrşit plîngeau şi asta m-a impresionat foarte tare. S-au manifestat extrem de emotiv. O cronicară din România spunea că un asemenea spectacol nu se poate face fără mulţi bani; Teatrul Bulandra a investit în această piesă, dar spectacolul nu e nici pe departe o superproducţie, n-am avut nici holograme sau cine ştie ce efecte sofisticate; succesul se datorează şi faptului că actorii erau atît de performanţi şi transmiteau atît de multă energie, lumină şi bucurie prin cuvinte. Actorii au căpătat foarte multă libertate, foarte multă încredere. Spectacolul este mult mai bun acum, este mult mai dinamic; "erau ca nişte îngeri albi şi zburători", se afirma într-o cronică, şi atunci se transmite ceva, un fel de energie care trece la spectator. N-a existat spectacol, indiferent dacă era în Europa sau în nordul Africii, la care spectatorii să nu ne spună aceste aprecieri, indiferent de spaţiu. Am avut spectacole diferite şi un public diferit. Unul în amfiteatrul de la Pescara, altul în Teatrul Naţional din Alger (o adevărată bijuterie). Am jucat în multe pieţe foarte frumoase, la Split, la Kotor, unde eram în timpul unor manifestări artistice uriaşe, fiindcă şi noi primeam spectacolele lor, fiecare ţară aducînd şi propria contribuţie (şi noi aveam mai multe spectacole pe vapor), care intra în circuit. Era de fiecare dată un alt public, dar la sfîrşit se reacţiona la fel. În timpul spectacolului, publicul participa efectiv, noi avînd o cameră video ce transmitea live pe un ecran reacţii, atitudini. A fost o experienţă unică, pe care eu nici n-o pot numi teatru, pentru că a fost altceva decît teatru. Şi ceea ce au reprezentat partenerii din ţările vizitate era foarte frumos, fiecare ţară avea o ediţie a ei; la Pescara ne-am întîlnit, de pildă, cu personajele noastre, ei cunoscînd spectacolul nostru, într-un mod cu totul diferit, sau la Sagunto, unde era, de pildă, noaptea de Sînziene (noaptea Sfîntului Ioan), un dragon uriaş pe toată plaja, focuri de artificii. Poate cea mai puternică impresie pe care am trăit-o a fost lucrul cu actorii străini, pentru că din fiecare ţară am avut un invitat ce se integra spectacolului nostru. De fiecare dată modelam personajul în funcţie de personalitatea actorului respectiv. În Maroc, o marocancă nostimă şi spirituală, în Alger - un berber intelectual, demn. În Italia am avut o italiancă plină de temperament, care a vorbit în italiană, în sardă şi în latină (recitînd cu umor din Dante şi Virgiliu, cum se cerea "la şcoală"). În Croaţia, am avut de asemenea, un actor excepţional, de 24 de ani, frumos ca un zeu; ei vor veni cu toţii la Bucureşti să joace.
C.S.: O formulă teatrală inedită
C.B.: O asemenea formulă de spectacol poate fi viabilă în viitor sau este doar rodul unei conjuncturi, fie ea şi fericită sub raportul succesului, al experienţei teatrale şi de viaţă?
- Pe moment nu-mi dau seama. Evenimentul s-a petrecut datorită eforturilor reţelei IITM, pentru că nu doar noi sau Teatrul Toursky am fost "vinovaţi" de povestea asta. Apoi a fost domnul Virgil Ogăşanu, care a ţinut enorm la acest proiect, care a obţinut sprijin de la forurile culturale şi guvernamentale, şi nu numai datorită personalităţii sale, ci şi prin tenacitatea necesară unui asemenea proiect. Toată această organizare extrem de eficientă în reţeaua IITM (cu acest prilej am văzut-o la lucru), nu doar primirea noastră (de altfel, fabuloasă, ca-n 1001 de nopţi), nu doar spectacolele, dar întreţinerea noastră a fost în sarcina lor, ca şi logistica, unde ne-au ajutat întotdeauna, în fiecare oraş am stat la hoteluri foarte bune. Această reţea şi-a dovedit o formidabilă eficienţă în contacte internaţionale, un eveniment de o asemenea anvergură nu s-a mai întîmplat pînă acum, fapt ce a impus şi guvernelor respective (pentru că reţeaua IITM nu este guvernamentală). Au fost prezenţi miniştrii Culturii, înalţi funcţionari guvernamentali, responsabili culturali; şi la noi a fost prezent ministrul Culturii, a fost extrem de prezent, a fost şi la Marsilia, cînd am început turneul şi la Brăila. Virgil Ogăşanu s-a ocupat de această formulă ce şi-a dovedit viabilitatea, cu mult mai puţini bani decît ar fi vrut, dar atît s-a putut. Şi totul cu o trupă numeroasă, actorii Teatrului Bulandra, ultima promoţie de studenţi de la UNATC, care au fost excepţionali, o formaţie de studenţi de la Conservator; a fost o sinteză perfectă între actorii cu experienţă şi cei tineri. Tinerii au insuflat spectacolului - ceea ce spunea publicul - performanţa, făceau dans, mimă, teatru, nimic nu li se părea imposibil. Asta a impresionat foarte mult publicul. Ar trebui să vă mai spun ceea ce s-a întîmplat, de pildă, la Cagliari, în Sardinia, după spectacol am luat o cină într-un sat tradiţional, cu mulţi artişti, de unde aveai senzaţia că timpul s-a întors cu secole în urmă; la Kotor, apoi, a fost ceva foarte impresionant, au realizat un ritual al marinarilor care se întorc de pe mare, pe zeci de kilometri erau focuri aprinse, iar în locuinţe ardeau luminiţe, în toate ferestrele cu etaje de lumînări aprinse, în biserici băteau clopotele, erau foarte mulţi oameni şi fluturau pînze albe (tricouri, cearşafuri). Foarte frumos a fost şi la Brăila, la final. Eram şi noi foarte emoţionaţi, dar şi drumul prin Deltă, pe canalul Sulina, steguleţe, baloane a fost minunat; am fost primiţi cu coşuri de fructe, flori, şampanie. Iar la sfîrşit a fost un spectacol al tuturor etniilor din oraş, deosebit de impresionant, o idee foarte frumoasă. Am primit un mesaj care m-a impresionat din Algeria: "Ai să rămîi pentru totdeauna în sufletele noastre". La Valencia am prins Bienala, unde Peter Greenaway şi Bob Wilson au creat nişte spaţii extraordinare. În Algeria (la Alger) am vizitat Mînăstirea Sfîntului Augustin, unde s-a ţinut şi un curs despre el. La Muzeul din Anaba am văzut aproape ceva mistic: dacă scoteam o parte din spectacol, ea revenea. Am găsit aici două vase cu sacrificiul lui Abraham şi cu Adam şi Eva, exact fragmentele pe care le tăiasem din spectacol, conform înţelegerii de la Marsilia, pentru a face loc lui Sinbad Marinarul. Le-am pus la loc, parcă într-un fel Mediterana se revolta.
În Maroc, partitura personajului Calypso a zburat, n-a mai fost găsită, dar acolo era locul ei. Cînd am ajuns în Corsica, prima escală, am văzut Etna şi Stromboli, un munte ieşit din apă; aici era un fragment cu Ciclopul şi apoi a avut loc erupţia; apoi au fost incendiile de păduri; parcă forţele naturii participau alături de noi sau se luptau cu noi, la Marsilia am avut Mistralul, furtuni etc. (ne-au rupt ecranul, ne-au spart oglinzile, a fost stricată instalaţia de sunet).
C.S.: Cum a fost pe vapor, spaţiu atît pentru spectacole, cît şi pentru viaţa dumneavoastră timp de mai bine de două luni?
C.B.: În fiecare dimineaţă şi seară participam la răsăritul şi apusul soarelui; apoi am asistat la nişte spectacole extraordinare oferite de marinari şi "trecerea meridianului" s-a făcut pe un text plin de haz, extrem de inspirat; locul nostru preferat era heliportul, acolo unde repetam de dimineaţa pînă-n noapte; un sentiment extraordinar era dat de această viaţă în mijlocul naturii.
C.S.: Unde va fi prezentat acum acest spectacol şi ce proiecte imediate aveţi?
C.B.: La începutul lunii septembrie vom juca spectacolul în Albania, într-o localitate la graniţa cu Grecia, în faţa insulei Corfu, la un Festival de teatru mediteranean, unde am fost şi anul trecut cu Mediterana lui Panait Istrati. Apoi vom merge la Madrid. Apoi voi monta Lolita la Teatrul Mic şi mai am un contract cu Şase personaje în căutarea unui autor de Pirandello la Budapesta, în 2002, cu actori maghiari.