De-o vreme, cînd am chef să mă relaxez, mă uit la filme proaste pe calculator. Porcării din alea categorisite de băieţii din reţea "suuuper-acţiune!!!", "aventură mishto rău", "dramă psihologică SF" etc. O constantă a fiecăruia dintre acestea o reprezintă scenele cu bătaie. Atît de multe, că nici nu le mai observi, devin o manifestare firească, un fel de a sta de vorbă între personaje. Violenţa lor s-a banalizat într-un asemenea hal, încît, pentru a-ţi atrage cît de cît atenţia, eroul trebuie să primească douăzeci şi trei de şuturi în figură, să fie izbit de paişpe ori cu capul de zid, să ia şapte răngi la ureche (pumnii nici nu-i mai pun la socoteală). E aproape imposibil să mai dai peste un film cu o încăierare marinărească, cinstită.
Şi, apropo de asta, îmi amintesc cea mai faină scenă de bătaie, reală şi autentică, de care am auzit. Mi-a spus-o chiar eroul ei, un amic (astăzi un avocat respectabil, nu-i pot da numele, că se supără):
Mergea cu cîţiva prieteni la un chef, într-un cartier mărginaş al Iaşului. Noaptea tîrziu. În faţa unui bloc, la scară, erau cîţiva băieţi care jucau cărţi. Unul a ridicat capul şi i-a strigat amicului meu: "Mai tunde-te, băi, pletosule!". Ăsta, bazat pe fraţii lui, s-a făcut leu: "Ce, mă, eşti şmecher? Hai s-o frigem, dacă vrei!"... Ăla a vrut. Şi, mai grav, a vrut toată gaşca de la bloc, tăbărînd pe ei. S-au încăierat ca la Podu' Înalt, care cum se întîlneau faţă în faţă. Amicul meu a avut noroc. La el n-a venit decît un singur tip, unul slăbuţ, cu o şapcă roşie pe cap. I-a tras un pumn în nas din prima, dar n-a căzut. S-a aruncat înfuriat spre el. S-au apucat strîns ca la box, atunci cînd nu mai ai putere, şi s-au rostogolit dincolo de gardul viu din faţa blocului, pumnindu-se pînă au rămaşi laţi, într-o parte şi-n alta. După gard, întuneric beznă. Aproape linişte. Nu se auzea decît zgomotul maşinilor trecînd rar, pe stradă. Prietenii lui - a aflat mai pe urmă - fugiseră care-ncotro, însoţiţi de urmăritori. Lui îi curgea sînge din nas şi a rămas întins pe spate, cu braţul în sus, cumva bucuros c-a scăpat ieftin, fără să aibă nimic rupt. Nu departe de el, aude un strigăt înfundat: "Bă, şepcuţa mea e cumva la tine?"... A tăcut ceva timp, s-a uitat în jur şi pe urmă a spus: "Nu, n-o văd, e prea întuneric! Da' cînd ai căzut în boscheţi o mai aveai pe cap?"... "Nu mai ţin minte - i-a răspuns, icnind, fostul adversar. Parcă"... S-au ridicat şi au căutat-o împreună. A găsit-o amicul meu, agăţată în boscheţi. I-a întins-o. "Mulţumesc - i-a spus ăla -, ţin mult la şepcuţa asta, că o am de la gagic-mea. Da' tu ce cauţi la ora asta pe-aici?"... "Mă duc la o petrecere"... "Fugi! Dacă se întorc ai mei, te fac varză."