Când proiectul După ea - scenariu scris de Lia Bugnar, regie Cristina Ionescu - a câştigat la concursul de finanţare al Centrului Naţional al Cinematografiei, în 2004, am scris că e riscant să dai bani pentru un lungmetraj unei regizoare care nu făcuse mai multe scurtmetraje înainte (bune, rele), ca să-şi testeze puterile. Mi-a părut rău pe urmă, m-am gândit că poate va fi un film cel puţin onorabil, iar eu m-am pripit cu aprecierile, sau că regizoarea debutantă poate e un mare talent care va convinge încă de la primul film, fiind şi scenariul foarte bun. Acum, că am văzut După ea (film care de fapt era anunţat de CNC ca premieră a anului trecut, deci trebuia să iasă anul trecut), îmi dau seama că din păcate am avut dreptate. Cristina Ionescu a lucrat până acum, am înţeles că foarte bine, în producţia de film. De altfel, firma pe care o are cu soţul său, Dan Badea, Temple Film, este coproducător al filmului.
După ea nu anunţă un regizor cu stil, ci poate un regizor în stare să facă filme medii pentru televiziune sau seriale fără gust şi fără miros. Pentru că în acest lungmetraj totul e fără gust şi fără miros, de la interioarele de birou sau locuinţă modernă până la consistenţa personajelor, calitatea imaginii sau viziunea regizorală. Singurele atuuri ale filmului, pe care le-am auzit şi la conferinţa de presă de lansare, citindu-le şi în caietul de presă, ar fi subiectul rupt de contextul mizerabilist care îi preocupă pe ceilalţi cineaşti tineri şi mediul în care are loc drama filmului - lumea publicităţii. N-am descoperit însă lumea publicităţii în acest film, ci un birou cu câteva personaje plus câteva dialoguri pe acest subiect. În rest, lumea publicităţii româneşti e un cadru la fel de "larg" ca în orice telenovelă unde principale sunt tribulaţiile amoroase ale personajelor şi cum se asortează fusta cu bluza şi culoarea eşarfei cu tabloul de pe perete.
Subiectul este poate original pentru un film românesc (nu şi prin comparaţie cu ce se face în afară), dar el singur nu face din film un succes. Şi în orice caz e inconsistent. Un tânăr bărbat, cu carieră în publicitate, vilă, maşină 4x4, nevastă frumoasă şi copil sănătos şi vigilent, vede la semafor o altă femeie şi dezvoltă o obsesie. Această obsesie se traduce prin aceea că ajunge de două ori să se îmbete până uită de el şi adoarme în locuri străine, spre lipsa de reacţie a soţiei, care ar fi la fel de enervată, supărată, îngrozită dacă ar vedea aceste lucruri la televizor.
Filmul e teoretic o dramă, dar nu transpiră nici un fir de emoţie din situaţii ori din jocul actorilor (de la care e evident că regizoarea nu ştie ce să ceară). Povestea se desfăşoară în interiorul unei cutii vătuite care reţine orice licăr de viaţă. De ce ar avea nevoie spectatorul să vadă la cinematograf aşa ceva când are tone de astfel de filme pe micul ecran? Nu aş compara După ea cu etaloanele de eşec complet ale anului trecut, cu Azucena de pildă, pentru că filmul Cristinei Ionescu are o anumită grijă pentru decupaj şi imagine, dar această curăţenie pe care o urmăreşte devine din păcate pe ecran plată şi monotonă. După ea nu mi se pare nici un bun, nici un prost film de actualitate şi nici un bun sau prost "film de stare", ci o producţie de serie destinată televiziunii, ajunsa în mod accidental pe marile ecrane.
După ea
regia Cristina Ionescu,
scenariul Lia Bugnar,
cu: Dragoş Bucur, Anca Florea, Victor Rebengiuc, Valentina Pelinel.