Vremea rea de la Mangalia din primele zile ale lunii septembrie - a plouat încăpăţînat şi agresiv - a strîns lumea de pe plajă şi de pe terasele cu bere: în felul acesta pînă şi meteorologia a contribuit la interesul provocat de Gala tînărului actor "Hop". Concursul individual şi cel al secţiunii de grup au fost urmărite de cei mai mult sau mai puţin obligaţi s-o facă alături de publicul "civil" stimulînd astfel emoţiile concurenţilor. Pentru unii emoţia a avut un efect pozitiv, pe alţii i-a blocat pînă la neputinţă. Din această realitate ploioasă decurge şi prima concluzie generală: după patru ani de studiu, absolvenţii şcolilor de teatru sînt încă nişte profesionişti în devenire, cu defecte de vorbire, cu voci nelucrate şi cu mişcări stîngace. Obiectele, puţine, cîte sînt folosite la un concurs de acest tip, cad din mîini, sau tind să ducă o viaţă independentă. Talentul - puterea de a transmite patimile unui destin străin - este adeseori sufocat de aceste "amănunte" şi uneori diletantismul lustruit de fiţe este prezentat drept originalitate. Or tocmai creativitatea, aspiraţia spre încorporarea unui nou limbaj teatral a lipsit din majoritatea ieşirilor la rampă.
Regulamentul concursului individual prevede două probe: una obligatorie constînd din lectura teatrală a unui text ales de directorul Galei - regizorul Cornel Todea - şi cea liberă, interpretarea unui text ales de concurent. Durata - primul 5, al doilea - 15 minute. Paradoxal, proba impusă a solicitat într-un mod mai intens fantezia concurenţilor decît cea liberă. Textul ales din proza lui Mircea Nedelciu părea că nu se pretează unei lecturi scenice, dar această dificultate extremă a dat naştere unei multitudini de variante. Desigur, s-a ajuns şi la lecturi elucubrante, dar unele dintre ele au dovedit inteligenţă şi un spirit ludic liber, performant sub raport teatral. Premiile Galei au ţinut seama de această realitate.
Anul trecut, selecţia textelor pentru monologul preferat de interpret a dat naştere unei discuţii percepute de spiritele inflamate ca un "scandal", de fapt fără obiect. Anul acesta, repertoriul prezentat a stat sub semnul culturii exprimate cuviincios. Nu folosirea vocabularului suburban le-a fost reproşată concurenţilor de anul trecut, grăbiţi să pozeze în martiri ai modernităţii persecutaţi de tombatere, ci felul inexpresiv şi monoton în care aliniau cuvintele în patru litere, contînd pe sughiţurile publicului şi pe fraternizarea cu partea lui cea mai puţin educată. Ca o reacţie la această realitate, directoarea Teatrului "Odeon", actriţa Dorina Lazăr, a pus la bătaie din banii ei, pentru anul acesta, un premiu de zece milioane lei destinat celui mai bun interpret al unui monolog clasic. S-au lăsat ispitiţi doar trei concurenţi, prezenţe mai mult formale şi premiul nu a fost acordat. Poate că - la fel ca la Loto - Dorina Lazăr va reporta suma pentru la anul şi astfel concurenţii se vor înmulţi şi se vor strădui cu rezultate mai impresionante. Absenţa acestui premiu în palmaresul final vorbeşte la fel de elocvent ca şi premiile acordate despre profesionalismul tinerilor.
Anul acesta, repertoriul contemporan a fost parcă mai diversificat decît cel de anul trecut, tentaţia colajelor eclectice parcă s-a mai stins, au făcut un bun contact cu sala textele autorilor români contemporani şi premiul "Generaţia aşteptată" acordat de ziarul Cotidianul actorului Axel Moustache a fost motivat în bună măsură de inteligenţa şi expresivitatea prezente în viaţa personajului construit de el: marcat de copilăria trăită într-un trecut comunist pe care nu-l înţelege şi un prezent agresiv la fel de lipsit de sens pentru el. Şi evoluţia Anei Macovei (cea mai convingătoare prezenţă din Gală, Premiul pentru cea mai bună actriţă) cu un text de Gabriel Pintilei a cîştigat mult prin opţiunea pentru un monolog scris "la comandă": a avut astfel posibilitatea să-şi pună în valoare toate calităţile. Tot pe un text scris de o colegă de generaţie, Theo Herghelegiu, a obţinut şi Aniela Petreanu Premiul special al juriului "Sică Alexandrescu". Premiul pentru cel mai bun actor a fost obţinut de Radu Iacoban, tînăr dezinvolt, dar parcă prea bine fixat într-un singur personaj şi acela la îndemînă. Prin evoluţia Danei Pancu s-a dovedit iarăşi cît de dificilă este transpunerea scenică a dramaturgiei lui Teodor Mazilu.
Secţiunea Grup nu reuşeşte, după părerea mea, să iasă din ambiguitatea iniţială: gîndită pentru stimularea creativităţii tinerilor care au terminat şcoala şi nu şi-au găsit un loc corespunzător aspiraţiilor lor, ea se reduce, în fapt, la un concurs între spectacolele de clasă ale absolvenţilor şcolilor de teatru. Oferta pieţei e redusă: anul acesta, la fel ca şi anul trecut, premiul a fost obţinut de o formaţie de teatru dans: spectacolul În aşteptare regizat de Dan Lupu. Nu este însă un lucru lipsit de importanţă faptul că premiul publicului a mers spre spectacolul Mărturisirea de Marivaux, prezentat de absolvenţii Facultăţii de Teatru de la Universitatea "Spiru Haret". Dacă juriul a optat pentru ceea ce se bănuieşte dincolo de armonia frîntă a mişcării, spectatorii au ales certitudinile date de sentimentele ascunse sau exprimate de cuvinte, de data aceasta rostite clar şi tare.
Poligon de încercare, Gala a servit şi ca teren pentru unele apariţii la limita de jos a profesiei. Ediţia a X-a n-a avut nimic jubiliar în ea, a fost de lucru ca toate celelalte şi cred că, oricîte dubii ar apărea într-un an sau altul, Gala trebuie menţinută cu orice risc; ea este o şansă oferită tinerilor de a se arunca într-o competiţie în care totul depinde de ei înşişi. E o anumită cruzime în regulamentul competiţiei "Hop", în pofida titlului ei jucăuş şi prezenţa directorilor de teatru printre spectatori, ofertele făcute la colocviul din final sînt adevărata miză a acestei confruntări. Desigur, absolvenţii au de ales deocamdată între promisiunea unor roluri la Craiova sau Galaţi şi un eventual ciubuc în capitală. Dar asta e altă poveste, pentru altă dată.