Din cronicărelile cinefagului (de) aiurea

Cum n-am pretenţii de cinefil (o categorie mai lustruită), iacă nişte cronicăreli pe genunchi de la al tău cinefag de la prima după Groenlanda la dreapta (Canada, pentru conformitate).

Care va să zică, am trecut şi de nominalizările la Oscar. "Fază de comentat", ca-n bancul ăla...

Am întîrziat cam un sfert de oră la birou pentru ele (pentru că Academia lu' peşte prăjit le anunţă la 8:30 dimineaţă, ora Coastei de Est, ca să le prindă toate televiziunile interesate în direct), în schimb ni s-a promis că pe 23 martie, noi ăştia de pe Coasta de Est, o să putem merge la culcare înainte de miezul nopţii, ceea ce implică o scurtare aprigă a show-ului - să văd eu cum o să le taie maul premianţilor. Şi mai prezintă şi Steve Martin (vorbă lungă, personalitate puternică, îşi scrie singur materialul). În fine, om vedea.

Care va să zică, să-ncepem cu cel mai bun film. Categoria asta ar trebui să se numească mai curînd "cel mai bun film lansat în decembrie", dat fiind că majoritatea au avut premiera nord-americană (şi implicit mondială) în luna cadourilor - care nu mai e nici ea ce-a fost dat fiind că ăştia împodobesc brazii prin magazine de pe la începutul lui noiembrie şi-i mai dau jos pe la începutul lui februarie. Aşadar, prin eliminare, The Hours. Asta nu numai pentru că nu prea suport filmele în care toată lumea rîde, cîntă şi dansează, cum era filmul ăla rusesc din anii '50 (Chicago, în cazul de faţă), iar Gangs of New York e prea dramatic şi sîngeros pentru gustul meu. Nici The lord of the rings nu mai e ce-a fost (adică e mai bun decît prima parte, dar tot n-are faţă de Oscar pt. cel mai bun film; oricum o să-şi facă plinul la categoriile tehnice).

The hours e un film frumos, solid, cu o distribuţie de zile mari, cu o poveste încîlcită (ăsta va fi poate şi motivul pentru care NU va cîştiga Oscarul), dar închegată, despre trei femei din epoci diferite, ale căror destine se împletesc pe scheletul romanului Virginiei Woolf, Mrs. Dalloway (tre' să-l mai citesc o dată - l-am citit în noaptea dinaintea unui examen de literatură engleză şi n-am decît vagi amintiri despre ce şi cum...). În orice caz, Nicole Kidman, Julianne Moore şi Meryl Streep sînt bestiale: esenţa melancoliei, tristeţii şi depresiei. Iar ca bonus, toate trei au cîte o scenă de sărut mai ... aparte (nu-ţi dezvălui mai multe detalii...). Părerile sînt împărţite: pe unii nu i-a "atins" deloc. La ieşirea din sala, cineva zicea "it felt more like days"...

Aşadar, deşi toată lumea zice c-a fost o recoltă bună anul asta (şi eu sînt de acord cu asta), n-am rămas decît cu o mînă de filme la suflet. După cum o să vezi, am idei puţine dar fixe - dar asta a fost cazul şi cu Academia anul asta. Am fost deci bucuros să văd pe liste prieteni dragi: About Schmidt, Adaptation, Far from heaven, Hable con ellaHable con ella, The hours, Y tu mama tambien.

Filme cu depresie (The hours, About Schmidt, Adaptation), filme cu / despre femei (The hours, Chicago, Y tu mama tambien, Hable con ella - ok, fie ele şi în comă). Muy sentimiento, care va să zică.

Lumea pe-aici s-a arătat surprinsă că Richard Gere n-a fost nominalizat pentru Chicago. Poate cînd s-o inventa Oscarul pentru step... pentru că asta face 'mnealui în acest film. Numai uitîndu-te la lista nominalizaţilor, îţi dai seama că n-avea ce să caute acolo. Oricum, ar trebui să se mulţumească cu faptul că e singurul adept al lui Buddha care dansează step.

Îţi dai seama că Madam Douglas (ale cărei fiţe mă cam calcă pe sistem) fierbe în suc propriu - după ce la Globuri a concurat cu Renee Zelwegger la categoria primadone (şi-a pierdut), la Oscaruri a aterizat în categoria de suporteriţe. Să fie mulţumită c-au nominalizat-o. Mă uitam aseară la Traffic - care rămîne rolul ei cel mai bun de pînă acum. Sau America's sweethearts?

N-ar fi simpatic să cîştige Julianne Moore la ambele categorii? Ar fi. Deşi poate e puţin cam mult. Eu i-aş da Oscarul pentru Far from heaven, că pe ăla pentru supporting actress scrie deja Meryl Streep (în Adaptation). Ştiu, te-ai plictisit de pomeţii ei ascuţiţi ieşind de după statuetă, dar asta e, vezi Adaptation şi dup-aia nu mai zici nimic. Vreo cîteva ore.

Ceea ce ne aduce la actorii "de suport": bătaie mare în sufletul meu între Christopher Walken - genial în rolul tatălui lui Di Caprio în Catch me if you can - şi Chris Cooper (cu un piept înainte la finiş) - fost genial în rol de tată în American beauty, actualmente mare hoţ de orhidee şi vrăjitor de 'telectuale în Adaptation.

Apropo de finiş la fotografie, nasul lui Nicole Kidman - Virginia Woolf în The hours ar putea s-o ajute să cîştige cursa la fotografie pentru actriţă în rol principal.

Premiul pentru regie i l-aş da lui Almodovar, compensatoriu că spaniolii au fost atît de tălîmbi să nu propună Hable con ella la categoria film străin, categorie unde n-am văzut nici un film din păcate, dar de dragul gamblingului zic şi eu Kaurismaki.

Ce ne facem însă dacă o să ia Polanski Oscarul pentru regie, că el tot n-are voie să intre în State...

Premiul pentru scenariu ar trebui să se ducă aţă la Y tu mama tambien (sau cum îi zicem noi - ba pe-a mătii), pentru simplul motiv că e singură nominalizare pentru acest film mexican genial.

Ce-ar mai fi? A, cel mai bun actor într-un rol principal. No brainer. Jack. About Schimdt e un film dulce-amar care te face să îţi revizuieşti planurile de viaţă, cît o mai fi rămas din ea, te răscoleşte, te înduioşează, te indignează.

Sînt curios să văd dacă o să cîştige controversatul Bowling for Columbine la categoria documentare, dat fiind ca americanii ies cam şifonaţi de-acolo...

Uite ce zic şi criticii:: e ca ţi-a plăcut de băieţii mei de Toronto?...

În rest, vezi c-am făcut rost de numărul de mobil al unuia din cei doi parteneri de la PricewaterhouseCoopers care numără voturile şi aduc servieta cu plicuri la ceremonie şi poate-ţi dau nişte ponturi în avans :-) yeah, right...

pînă atunci, cum ziceam, om vedea.

c