Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Spider

Spider - Trecutul e în mintea noastră


România Liberă, octombrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
David Cronenberg începe Spider într-un mod inteligent. Genericul de debut cuprinde imagini ale testului Rorschach, acei fluturi de vopsea (testul e clasic printre testele proiective de interpretare a personalităţii), dar din cînd în cînd printre aceste imagini strecoară altele, similare, realizate de trecerea timpului, probabil, pe ceva ce seamănă cu un perete de pe care a început să cadă tencuiala. Într-un fel am putea spune că regizorul canadian oferă din prima secundă cheia de interpretare a filmului, pentru că spectatorul e invitat să fie asemenea unui psiholog şi să nu pună diagnosticul corect. Se ştie, doar un bun psiholog poate folosi cum trebuie testul Rorschach, pentru că doar unul bun poate pune în cuvinte şi înţelege proiecţiile pacientului, interpretările lui date unor imagini abstracte. Or, spectatorului i se arată din primele momente ale filmului un bărbat care vorbeşte incoerent în ceva ce seamănă a limbă interioară, care pare pierdut în lume şi care ajunge la un stabiliment pentru bolnavi psihic. Eliberat dintr-un spital psihiatric după 20 de ani, el îşi vizitează casa familială şi începe să retrăiască secvenţe din copilărie. Pe măsură ce intră tot mai adînc în trecut şi devine tot mai prezent şi mai atent acolo (îşi notează replici şi e efectiv prezent în cadru), o femeie vulgară ia locul mamei ucise de acesta şi de tată (o femeie care e jucată de aceeaşi actriţă) şi aceeaşi femeie vulgară devine şi administratoarea stabilimentului. Pînă la secvenţa finală, capătul firului e încîlcit şi opacizat în inconştient.

Devenit din spectator psiholog, omul care stă cuminte în scaunul de cinema este chemat şi să pună un semn de punctuaţie între eroul filmului şi regizor. Cine face jocurile? Cine trage sforile? Pe largi bucăţi, filmul e proiecţia eroului. El imaginează şi retrăieşte, el alege actorii, el face permutările între personaje. La sfîrşit ne dăm seama că am fost pe largi bucăţi spectatorii filmului lui. Sfîşiat, temător, cu patru cămăşi suprapuse, eroul interpretat de Ralph Fiennes dă de înţeles că ar prevedea cumva sfîrşitul, participă la secvenţele din copilărie ca un martor, dar şi ca un regizor care ştie unele replici, dar pe altele le-a uitat, pînă cînd ajunge să fie trăit de film. (Patrick McGrath, autorul romanului după care s-a făcut filmul, chiar aşa a scris cartea. Şi-a dat seama de la un moment dat că povestea căpătase viaţă şi că se scria singură, eroul îşi căuta singur destinul. Dar cine nu e trăit de trecutul lui mai mult decît îl trăieşte?)

Cronenberg face o incursiune sobră în sufletul tulburat şi bolnav al unei persoane şi din acest punct de vedere Spider este filmul unei recuperări salvatoare. În schelăria scenariului, recuperarea trecutului e figurată metaforic şi practic. Este instalaţia de gaze care se construieşte în faţa vechiului stabiliment unde locuieşte eroul, o construcţie modernă şi ameninţătoare pentru erou, nu numai pentru că îi zdruncină amintirile defulate, dar şi pentru că îl face să prevadă că în existenţa lui vechea personalitate construită pe un trecut prefabricat va fi aruncată în aer. Din aţe şi cîrpe, trecutul se rescrie şi se rememorează pe măsură ce curge filmul, dar, odată pornită maşina rememorării în ambianţa casei părinteşti, o mare zdruncinătură va spulbera castelul de cărţi de joc - de fantasme, de fixaţii materne, de protecţii care caracterizează acest caz, bănuiesc, de schizofrenie paranoidă. Povestea e mult mai rafinată şi mai profundă decît psihanaliza freudiană. Trecutul pe care Spider îl ţesuse pentru a încerca să păstreze acolo, ca pe o muscă, amintirea mamei iubite pînă la maladie, explodează atunci cînd e rememorat cursiv. De aceea, eroul nu mai pare la sfîrşit atît de nenorocit, pentru că, deşi cu mari eforturi de suferinţă, el a ajuns la rădăcina dramei sale. Astfel că impresia finală a spectatorului poate lărgi cîmpul de la compasiunea pentru erou la stupoarea în faţa complexităţii sufletului omenesc.

Cinematograful era cea mai nimerită artă în stare să exprime un asemenea caz şi mai ales în stare să manipuleze spectatorul făcîndu-l martor aproape întreg filmul la o poveste falsă. Interesant şi acest adevărat personaj Patrick McGrath, care a crescut de la 6 ani pe lîngă un azil de nebuni criminali, al cărui director era tatăl său, şi care, după ce s-a nutrit cu poveşti despre nebuni, a emigrat la 21 de ani din Anglia în Canada doar pentru a se angaja la un alt ospiciu. Fascinaţia pentru nebunie a cultivat-o mai tîrziu în proză. Dacă în eXistenZ, David Cronenberg jongla cu realităţile şi ne trecea dintr-una într-alta terifiindu-ne cu ideea că orice realitate e de fapt o construcţie a minţii, în Spider el înghesuie un film întreg în mintea unui om bolnav şi ne face martori inocenţi la el. Ne sperie din nou. Dar fără gesturi bruşte, fără sînge şi orori. Toată spaima vine din felul în care înfăşoară şi desfăşoară povestea. Spider te invită să-l vezi a doua oară. Poate pentru cei care îl revăd întîlnirea cu propriul inconştient e mai blîndă. Deşi nimănui nu-i e uşor să conceapă că ne putem fabrica pînă şi amintirile.



 Toate articolele despre Spider


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Spider – Domnule Fiennes, arată-ne ce poţi!, Andrei Bangu
 Nebunia la lucru - Spider, Andrei Gorzo
 Caiet de presă Spider, Distribuitor Independenţa Film


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer