Spider – Domnule Fiennes, arată-ne ce poţi!

Titlu original: Spider
Gen: dramă psihologică
Regia: David Cronenberg
Scenariul: Arthur McGrath (după romanul său)
Studiourile: Capitol Films
Durată: 98 minute
Cota mea: 7.5 din 10

Intriga: Un bărbat cu probleme psihice ajunge la un azil unde ajunge să retrăiască o întâmplare care i-a traumatizat copilăria şi i-a lăsat un handicap mintal.

Comentarii:

În Spider, Ralph Fiennes ne arată chiar tot ce poate! Nici ungur, nici ars ca în Pacientul englez (deşi credeţi-mă că este "pacient englez"), nici sărit de pe fix ca în precedentul Red Dragon, febleţea doamnelor îi va ului pe toţi cei care n-au crezut în dumnealui până acum, dovedind (o dată pentru totdeauna, sper) că locul nu-i este lânga fusta lui Jennifer Lopez (feriţi-vă de Camerista!). De studiat toate bolboroselile incomprehensibile, notiţele scrise în alfabetul lui şi numai al lui, straturile de cămăşi de pe el (patru, parcă...) - e pur şi simplu motorul noului film al lui Cronenberg, prezentat, dacă nu mă-nşel, la Cannes...

Cine a crezut (şi încă mai crede) în Cronenberg va fi şi el răsfăţat cu tot ce are mai bun acest Kubrick mai sinistru şi mai bolnăvicios. Va fi lipsit de oroarea transformării lui Jeff Goldblum într-o muscă, de şoaptele senzuale ale lui James Spader în maşini făcute zob (Crash, filmul la care nu prea am rezistat), dar va fi recompensat de "pierdere" cu o complexitate înfricoşătoare a minţii unui om, cu câteva tehnici remarcabile (Fiennes care participă la acea "retrăire" a amintirilor pe viu) şi cu acea viziune sumbră a lui Cronenberg reflectată în decorurile sordide, locaţiile obscure, care creează toate o angoasă care face filmul greu de gustat.

Pentru restul, pătrunderea în mintea "păianjenului" nu e indicată - mai bine o şedere acasă, în mintea "proprie şi personală"!...

* * *

La "Patria" (cel de-aici, din Tulcea, vreau să zic!) rulează Călugăr antiglonţ în premieră naţională, pe care m-am dus să-l văd din ispita acestui "eveniment", fără convingerea că ar fi ceva mai de Doamne-ajută. Câteva dialoguri rupte între Sean William Scott (obsedatul sexual din American Pie şi cel ce i-a spălat cu Head'n Shoulders pe gândacii lui Reitman din Evolution) şi Chow Yun-Fat (extrem de simpatic, amândoi într-un duo chiar nostim) şi un taximetrist ce ascultă Panjabi MC's fac suportabilă această comedie care reuşeşte performanţa pentru un film cu "arte marţiale" să fie doar 50% ridicol. Merge văzut pentru omorârea timpului şi pentru a afla de ce se servesc crenwuştii în pungi de câte 10 şi cornurile în pungi de câte 8 (sau invers, mă rog, oricum, culmea, era ceva legat de "viaţă"!!!).

* * *

Oricum, e mult mai mult decât pot zice despre Blonda de la Drept 2 a cărei primă parte a fost nominalizată la un Glob de Aur pentru cea mai bună comedie. Scenariul original al filmului este semnat de Eve Ahlert şi Dennis Drake: cei care au scris recent şi inspiratul Down with love reuşesc acum constipatul Legally Blonde 2, în care bombonica din primul film se duce la Casa Albă pentru a-i convinge pe senatorii americani să voteze pentru stoparea testelor cosmetice pe animăluţe şi s-o poată invita la nunta dânsei pe mama căţeluşului ei homosexual (ah, da, am uitat să vă spun), când... e sabotată de Sally Field. Amuzant, nu? Dar asta nu contează, pentru că Field (care joacă aşa de prost, încât nu-ţi poţi crede ochilor!), scenariştii şi regizorul (nu mai ţiu minte care) fac tot posibilul să saboteze filmul şi reuşesc de la început la fine, care aduce ca bonus cel mai idiot discurs patriotic de la The Contender încoace.

E atât de prost, încât îţi doreşti să faci o baie rece după el (dar nu se compară, totuşi, cu Siguranţă naţională).