Acum, că anul festivalier şi-a epuizat competiţiile de categoria A (doar Veneţia mai urmează, dar selecţia e deja făcută), "s-a dat liber" şi la distribuirea pe ecrane a unor filme româneşti mai mult sau mai puţin mediatizate.
Condiţionarea asta vine din credinţa că numai cu un palmares bine garnisit în străinătate te poţi aştepta la un oarecare succes de public şi la tine acasă. Drept care unii mai continuă să aştepte. Este cazul lui Nae Caranfil cu Restul e tăcere sau al lui Radu Gabrea cu Cocoşul decapitat care vor ieşi abia în 2008.
Marea "surpriză" a toamnei 2007 e 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Am pus ghilimele cu rol de surdină pentru că surpriza va fi mai mică decât dacă filmul ar fi fost lansat în iunie, când izbânda de la Cannes era proaspătă şi lumea tropăia de nerăbdare să se convingă dacă filmul e într-adevăr de nota 10. Între timp el a mai fost văzut la festivalurile din ţară, s-a scris mult despre, impresiile au mai circulat şi din gură în gură. Asta nu-i diminuează meritele incontestabile - după părerea mea e un film fără cusur -, dar influenţează orizontul de aşteptare.
Cronologic vorbind, premiera lui Mungiu e devansată de cea a filmului După ea, debutul regizoarei Cristina Ionescu, pe un scenariu de Lia Bugnar. De regulă, din colaborarea a două femei rezultă un film despre cât de puternic este sexul slab, cât de slabi şi de nemernici sunt bărbaţii, cât de complicată e viaţa de cuplu şi alte asemenea. După ea nu face excepţie. Un biet mascul cu o viaţă conjugală şi profesională mai mult decât împlinită e sedus de o individă pe care nu o cunoaşte, nu o atinge, nu-i vorbeşte, dar care riscă să-l omoare. Nu de alta, dar mai făcuse o victimă. El îşi pierde mintea, nevasta şi îşi periclitează slujba, aleargă pe străzi... după ea, care e o fată pe bicicletă. Ba nu: e modelul unui fotograf. Ba nu: e amanta unui avocat. Ba nu: e dansatoare la bară într-un bar. Ba nu: e profesoara de balet a propriei lui fiice. Ba nu: e chiar Moartea. Haida de, fetelor, că e prea gogonată!
Culmea e că a treia premieră a toamnei, Îngerul necesar de Gheorghe Preda (debut în lungmetraj) face parte din aceeaşi categorie a filmelor care resping realismul şi verosimilitatea. Cred că atât Preda cât şi Cristina Ionescu consideră că povestioarele logice şi bine articulate, cu personaje şi relaţii interumane credibile sunt apanajul unui cinematograf mediocru, fără legătură cu arta adevărată, pe care ei îl dispreţuiesc profund. Drept care cu cât suntem mai complicaţi, mai firoscoşi, mai rupţi de realitate cu atât suntem mai artişti. Povestea din Îngerul necesar e destul de asemănătoare cu cea a filmului După ea pentru că şi aici e vorba despre un personaj misterios (de data asta bărbat) care urmăreşte o femeie. Şi aici e indusă ideea că urmăritorul e Moartea. Totuşi, filmul lui Preda e cu câteva clase peste cel al Cristinei Ionescu. În primul rând datorită plasticii sale rafinate. E o plăcere să te uiţi pe ecran cum sunt dispuse formele şi culorile. Cu toată ciudăţenia subiectului cred ca Preda a trecut pe lângă un film bun. Condiţia ar fi fost o mai mare putere de a broda pe firicelul narativ existent.
Tot în toamna asta revine pe ecrane (după 5 ani cât a trecut de la Binecuvântată fii, închisoare) Nicolae Mărgineanu cu Logodnicii din America, după un scenariu de Eva Sârbu. E un film la care aproape toată familia Mărgineanu a pus umărul. Maria Ploae, soţia regizorului, joacă personajul Sanda, o fostă stewardesă, fostă (şi poate actuală) colaboratoare a securităţii care i-a furat celei mai bune prietene iubitul, fost pilot actualmente rentier alcoolic. Oana Maria Mărgineanu, fiica regizorului, este Irina, fata Sandei şi a pilotului (frumos primul cadru în care mama şi fiica din viaţă şi din film stau alături pe un ponton în ploaie). Băieţii Mărgineanu sunt şi ei pe generic: Nicolae jr. e sunetist, Petru e compozitor. E chiar bine că avem şi noi un clan de cineaşti (ce, numai Coppola!?). Mai puţin bine e că prin film trece o undă de falsitate şi de superficialitate care viciază atât construcţia personajelor cât şi relaţiile dintre ele.
Adevărata surpriză a toamnei rămâne însă concursul de proiecte cu rezultatele lui şi cu inevitabilele nemulţumiri ce vor urma...