the horror, the horror... - Bug

Data trecută subiectul era de ce să mergem la film, şi mă refeream la condiţia cinematografelor din România. Mizerabilă era concluzia şi deocamdată nu am nici un feedback de la vreun cititor (aşteptam comentarii pe blog, le aştept şi aici, pe LiterNet). Acum că mi-am spus of-ul cu sălile, mi-e cam greu să găsesc un film bun la care să vă îndemn să mergeţi. Asta dacă v-aţi făcut datoria patriotică faţă de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Palme D'Or roumaine. Nu vă recomand Disturbia / Suburbia şi nici I Now Pronounce You Chuck and Larry / Vă declar soţ şi... soţie? şi nici După ea, Logodnicii din America sau Îngerul necesar, un trio de filme româneşti cum ne dorim să nu mai vedem. Harsh Times / Vremuri grele şi Zwartboek / Lista neagră (de Paul Verhoeven), două din preferinţele mele recente nu mai rulează, aşa că vă sfătuiesc să le recuperaţi pe DVD. Harsh Times, un film dur, debutul în regie al lui David Ayers, scenaristul de la Training Day, datează din 2005, şi intră la HBO luna asta. Filmele acestea sunt underdogs, ies tîrziu, într-o copie-două, nu aparţin lineup-ului de studiouri, aşa au venit El laberinto del fauno, Gwoemul / Monstrul, Internal Affairs, The Machinist, Tideland, A Prairie Home Companion, filme-cult, aşa este şi cazul lui Bug. Tradus drept Omul cu gândacii, probabil o rimă cu trupa Omul cu şobolani, este după unii comeback-ul lui William Friedkin (The French Connection, Sorcerer, To Live and Die in L.A.), după alţii cîntecul lui de lebădă.

Deocamdată Friedkin, care are acum 72 de ani şi va primi la anul Legiunea de onoare de la francezi, care-l ţin la mare preţ, nu are nici un alt proiect cinematografic în dezvoltare. El regizează spectacole de operă şi lansează dvd-uri cu filmele lui care au provocat scandaluri imense la premieră (cum e cazul lui Cruising - 1981, care abia a ieşit pe DVD în SUA). Bug a fost prezentat anul trecut în Quinzaine des réalisateurs la Cannes, unde a primit premiul Fipresci. Filmul lui Friedkin nu este pentru cei cu stomacurile sensibile sau doritori de umplutură la popcorn. Este un film independent cu buget minuscul, al cărui subiect, context şi subtext este Paranoia. Un horror despre o problemă reală, nu despre monştrii dinafară, ci dinăuntru. Pentru regizorul Exorcistului / The Exorcist este un subiect la fel de familiar ca veioza de pe noptiera sa. Bazat pe o piesă de teatru de Tracy Letts, nu pare teatral nici o clipă. E un coşmar în care intri din primul cadru, cu o panoramare din deşert. Michael Shannon (care-şi preia rolul din piesa de teatru), este un veteran al războiului din Irak care vede insecte (microfoane?) peste tot. Ironic Shannon apare şi în World Trade Center, în rolul rangerului singuratic. Ashley Judd este ceea ce se numeşte white trash, o chelnăriţă care locuieşte într-un motel sordid, cu bărbatul (Harry Connick Jr.) în puşcărie.

Personajele sunt la limita umanului, decrepite şi fără posibilităţi de a se salva din marasmul psihologic. Dar finalul e apocaliptic la propriu, Shannon îşi smulge bucăţi din carne în timp ce Ashley Judd e demenţă pură. Iar gîndacii sunt sau nu reali, ce contează, pentru personaje sunt. Apocalypse Now - and Zen. Paranoia post 9/11 seamănă cu cea post Watergate, şi e pusă pe ecran violent şi fără concesii. Este un final de carieră-şoc pentru unul din cei mai subversivi autori de cinema americani. Sau o nouă radiografie din dosarul de patologii puse pe peliculă de Friedkin. Şi va avea o viaţă lungă pe DVD, acolo unde autorul său spune că se află azi adevărata cinematecă.


Notă: Acum şi pe blog la http://www.protv.ro/bloguri/ald-s-movieland