Duci, gay-i şi hoţi

Dacă vezi anumite filme unul după altul (cum mi s-a-ntîmplat mie cu Kate & Leopold şi Le placard / Dulapul), poţi să ai surpriza să constaţi că unele scene par să se scurgă dintr-unul într-altul: bluze albe pătate de cafea, prăjitoare de pîine care-şi scuipă toastul, replici, situaţii etc.

Kate & Leopold povesteşte iubirea, din nefericire posibilă, dintre un duce de Albany (fercheşul Hugh Jackman, care a cunoscut şi zile mai bune) şi o zuză din New York (Ryan, aceeaşi; ba nu: mai rău). Ideea-surpriză: el vine din secolul XIX, ea e de acum! Nu vă mai explic "subtilităţile" acestei întîlniri - vă spun doar că este cel mai prost film al lui Mangold, că Ryan este insuportabilă iar povestea, "isteaţă" ca un castravete murat...

O foarte bună comedie se dovedeşte, în schimb, Dulapul al unui veteran al comediei franceze - Francis Veber. Scenariul este inteligent (şi) pentru că, în plină corectitudine politică, reuşeşte să facă mişto de aceasta fără a leza sensibilităţile minoritare. Pe scurt: pentru a nu fi dat afară, un contabil cenuşiu (Daniel Auteuil, excelent) se dă drept gay (= mult roz), dînd peste cap viaţa întreprinderii şi pe a celor apropiaţi. Situaţiile & replicile sînt mortale (trebuie să vedeţi filmul dacă nu mă credeţi pe cuvînt!), iar Gerard Depardieu, tocmai cînd credeam că a dispărut ca actor, revine cu un rol absolut dărîmător - acela al unui antrenor de rugby care, pentru a nu trece drept homofob, ajunge să-i cumpere colegului "gay" un pulover... roz! Irezistibil.

În seria "Hoţii, prietenii noştri", filmul lui Ridley Scott Matchstick men / Şarlatanii nu vine cu revelaţii majore. Merită văzut, însă, pentru Nicolas Cage (care face un rol memorabil), pentru imaginea meseriaşă şi pentru că este, probabil, cel mai "uşor" film al maestrului Scott: o performanţă.