Acesta este primul dvs. rol mare în cinema. Cum aţi abordat această nouă carieră?
Nu mi-am spus că treceam la meseria de actor doar pentru că jucam într-un film. Căci eu făceam deja asta la televiziune. S-au schimbat suporturile, maniera de lucru, dar nu şi meseria în sine.
Ce v-a sedus la acest film?
Mi-a plăcut mult scenariul, tratarea subiectului. Avea un côté Woody Allen, o formă de umor care nu ţine nici de gag şi nici de caricatură, ci de realitatea vieţii de zi cu zi: necazurile, acele ticuri pe care le avem fără să ne dăm seama. E amuzant să joci rolul cuiva care este exasperant, care e tot timpul pe muchie de nervi, dar care priveşte asta cu umor. E o banalitate să spui că cineva poate să fie amuzant şi emoţionant în acelaşi timp. Dar adevăratul personaj al fimului este Michèle. Ea este cea care caută şi trece tot timpul prin ceva.
Cum aţi defini subiectul filmului?
E vorba despre raporturile cu propria identitate şi cu trecutul, dificultatea de a trăi cu propriile repere, de a avea impresia că îţi inventezi viaţa, de a-ţi alege iubirile, cultura, de a nu le suporta, sau, dimpotrivă, de a spera că ai moştenit ceva. Michèle şi François îşi trimit unul altuia moşteniri diferite, trăiesc în oglindă unul în raport cu celălalt.
Vă simţiţi apropiat de personajul dvs.?
Da, mă simt foarte apropiat de oamenii care strică momentele plăcute ale vieţii, care pot trece pe lângă ei, pentru că sînt convinşi că totul e cum nu se poate mai bine! François pozează în victimă. Ceea ce este un soi de egoism foarte inteligent deghizat: Eu sînt cel care suferă cel mai mult, aşa că eu sînt cel mai interesant dintre noi doi, deci mie trebuie să mi se acorde atenţie. Din când în când îl apucă grija să-şi amintească că el, este, totuşi, bărbatul, că el munceşte, că el este mai în vârstă. Aşa că el distribuie rolurile în cuplu.
Cum s-a petrecut întâlnirea cu Audrey Tautou?
A fost o revelaţie să joc cu Audrey. Cel mai bun mod de a evalua talentul unui actor este să joci cu el, să simţi plăcerea de a-l asculta, de a-l privi. Pentru noi a fost formidabil că am avut de jucat multe planuri - secvenţă. Este visul oricărui actor să joace scenele în continuitatea lor. Audrey are ceva unic pentru generaţia ei: este în acelaşi timp drăguţă, inteligentă şi populară. Adică nu este marcată social, nu corespunde emanaţiei vreunei elite intelectuale. În acest sens, cred că se apropie de actriţele americane.
Ce amintire aţi păstrat de la filmări?
Aveam impresia că sunt o tânără actriţă în raport cu un regizor, că eram într-un fel de joc al seducţiei, că eram manipulat. Să fii actor de cinema este meseria cel mai puţin virilă cu putinţă! Doar puteţi vedea cât de feminin poate fi un actor prin modul de a se observa şi de a se judeca! Ar trebui să poată să depăşească asta. De altfel, ce mă fascinează la actori precum Gerard Depardieu, este tocmai această manieră de a nu se mai teme de nimic, de a nu mai căuta nici să placă, nici să displacă. Asta îţi permite să te deschizi către celălalt de patru ori mai mult, fără să cauţi vreun efect.