La CNC nu s-a terminat bine un concurs şi iată că începe altul. Două pe an zice legea, două facem. Timpul e însă prea scurt şi nu au cum să apară alte scenarii decât cele din ediţia precedentă. Cine a rămas pe dinafară are şanse acum să-şi ia revanşa. Alt juriu, alte gusturi şi, de ce nu, alte pile. În schimb, aceleaşi reguli de concurs imperfecte.
M-aş opri doar la o singură problemă cu bătaie lungă: producătorul. Ne dorim să avem nişte producători comparabili cu cei din cinematografiile occidentale. Adică persoana care ţine în mână frâiele filmului: îşi face un portofoliu de scenarii pe care le cumpără, dacă nu sunt perfecte le dă pe mâna unui "doctor de scenarii", apoi alege regizorul, are un cuvânt greu de spus în alcătuirea castingului, face rost de bani, urmăreşte îndeaproape întreaga producţie şi nu admite derapaje de la proiectul cu care s-a pornit la drum (în cazuri extreme are şi drept de final cut). La noi de puţină vreme a început să se înveţe această meserie şi la concursurile de proiecte regizorul vine de mână cu un producător şi nu invers. Cu toate astea regulamentul îi pune pe picior de egalitate la punctajul final. Mulţi dintre regizorii tineri preferă să fie proprii lor producători tocmai pentru că nu prea au de unde alege. Cu toţii suntem de acord că trebuie să creştem această breaslă. Atunci ce ne facem când la concurs se prezintă un regizor debutant cu un producător debutant? Să spunem că scenariul lor e foarte bun, juriul îi dă notă maximă şi după prima etapă cei doi anonimi se situează pe locul 1. Se deschid plicurile, apare identitatea creatorilor care nu au în spatele lor nici participări la festivaluri, nici premii şi rămân doar cu punctajul juriului. În timp ce un alt debutant sare de pe locul zece pe locul 1 pentru că producătorul lui a lucrat la un film multipremiat. Care-i problema? - vor zice unii. Data viitoare debutantul talentat să-şi ia un producător cu cotă. Partea proastă e că aceştia nu sunt mulţi, au o forţă de producţie limitată şi nu sunt dispuşi să rişte cu un necunoscut căruia nu ştiu ce-i poate pielea. Concluzia: dacă la capitolul debuturi nu se găseşte o soluţie, breasla producătorilor nu prea are cum să crească şi o seamă de regizori vor sta pe tuşă. Sau... Sau vor încerca să se descurce fără sprijinul CNC. Există exemple (puţine) în acest sens: filme cu buget mic sau aşa-zis "fără buget". Nu l-aş cita pe Porumboiu cu A fost sau n-a fost?, pentru că el avea deja o carte de vizită importantă ca realizator de scurtmetraje, un concurs pentru debut câştigat cu un alt scenariu şi un CNC acasă, aşa cum îi place chiar lui să glumească. La capitolul filme independente i-aş cita în ordine cronologică pe Ovidiu Georgescu cu 3 păZeşTe (2003), Florin Piersic jr. cu Fix Alert (2005) şi Adrian Sitaru cu Pescuit sportiv (2007). Numai ei ştiu cât de greu le-a fost şi cât de mult a contat generozitatea prietenilor care au colaborat pe gratis. Important e că au reuşit să termine filmele respective şi că au atras atenţia asupra lor. Deşi fără un producător cu cotă lor succesul la viitorul concurs e problematic.
Aşa i s-a întâmplat lui Sitaru care s-a prezentat cu două scenarii de scurtmetraj. Deşi a avut 8,66 la unul dintre ele, deşi ca regizor a obţinut puncte prin premiile de la Locarno şi Sarajevo pentru filmul Valuri, faptul că producătorul său (4 Proof Film) e un no name l-a azvârlit sub linie. Şi zău dacă merita. Eu cred că Sitaru este unul dintre cei mai promiţători regizori din eşalonul care calcă repede pe urmele lui Mungiu, Porumboiu, Cristi Puiu and Co. Scurtmetrajul Valuri este o povestioară (pe o plajă din România o franţuzoaică îşi lasă copilaşul handicapat în grija unui ţigănuş, vecin de cearceaf, şi intră în apă, unde după ce se zbenguie cu un domn prea binevoitor se îneacă sub ochii acestuia care, din laşitate, se preface că nu observă) care vorbeşte extrem de simplu despre jocul înşelător al aparenţelor şi despre faptul că oamenii pe care-i considerăm de regulă marginali au mai mult suflet decât aşa numiţii oameni de bine. Regizorul-scenarist reia ideea în primul său lungmetraj, Pescuit sportiv, o dramă în trei personaje unde outsiderul - o prostituată care agaţă camionagii pe centură - devine un sui generis factor mediator într-un cuplu pe cale de disoluţie. Interesul ambelor filme rezidă în felul cum sunt construite personajele şi cum sunt articulate relaţiile dintre ele. Nimic spectaculos, nimic artificial, nimic forţat. Doar mici amănunte de viaţă, frânturi de replici, gesturi şi priviri aparent banale dar foarte elocvente. Deşi mult mai puţin tensionat, Pescuit sportiv mi s-a părut a fi o replică peste ani la Cuţitul în apă a lui Roman Polanski.