Arca lui Noe 2.0 - Evan Almighty

Cel mai simplu este să te aştepţi să vezi o comedie. De preferat, bună! Evan Almighty şi ar fi dorit să continue (sau măcar să recupereze) din gloria nemeritată a unui alt "Atotputernic" (Bruce Almighty). Primul, un eşec pe toate planurile. Cu Jim Carrey în stilu-i caracteristic şi nimic mai mult. În al doilea, o poveste aparte: lui Evan (un fost crainic de televiziune convertit la statutul de politician onorabil) Dumnezeu îi porunceşte să construiască o nouă Arcă a lui Noe. Pare simplu? În plan spiritual, e o nucă greu de înghiţit şi poate că e tocmai "Evanghelia" ce sfarmă inimi şi desţeleneşte minţi... Regizoral însă, rezultă de aici un proaspăt congresman cu atitudini flower power, înzestrat cu capacităţi native neobişnuite. Fireşte, imposibil să se adecveze misiunii! Şi ţine-te apoi figuri la slujbă, crize familiale şi alte episoade trăite şi de muritorul de rând, fără descoperiri divine...

Filmul? Slab, dacă nu chiar prost... Rolurile de până acum îl indicau pe Steve Carell ca pe un actor bun, cu har pentru genul comic. Aici este însă nătâng, pierdut în scenariu şi copleşit de propria platitudine. Atât ca tată şi soţ mediocru cât şi ca om politic, speriat de jungla confraţilor de tribună. Salvat însă de fauna disciplinată şi de iminenta catastrofă, petrecută într-un final, cu acordul producătorilor!

Subiectul ar fi putut face obiectul unei atente disecări iar dilemele personajului principal (raportarea la datoria sa ieşită din comun şi interacţiunile cu Dumnezeu) ar fi putut face reţeta succesului. Timid, pe parcursul primei jumătăţi de film am tot sperat la o rupere de idei şi la un conflict moral ce a întârziat şi n-a mai apărut. De acolo, firul se destramă şi (de la un punct) finalul devine previzibil de trist.

În plus, povestea este rătăcită printre orătănii şi personaje... Promiţătorul mesaj iniţial (povestea biblică transpusă realităţii de secol XXI - năucitoare, ca idee!) se diluează până la extrem, împingând în ceaţă mesajul filmului, ascuns printre toate celelalte posibile pretexte, păgubos incluse în scenariu: dedicare (fără devoţiune?), criză familială, militantism ecologic, altermondialism, luptă şi stigmatizare politică?

Altfel, în ciuda criticilor nefavorabile şi a încasărilor foarte reduse, există un mare motiv pentru care merită să vezi filmul. Doar dacă nu eşti într-o criză identitară, frustrat politic, în căutarea inserţiei profesionale sau dacă te surprinzi având accese de habotnicie... Iar dacă ai răbdare să le ţii companie personajelor până la finalizarea Arcei 2.0, nu uita să respiri înainte de te grăbi să te buluceşti înăuntru. Îţi va face foarte bine!