Aş fi vrut să scriu acest text direct în mintea dumneavoastră, dar ea nu are sursa deschisă. Nu pot să vă văd codul, să ştiu cum îmi inserez liniile mele. Sînt cîteva, e adevărat, psihologii se laudă că le-au văzut, cîteva rămăşiţe din vechiul sistem de operare (denumit GOD REPLACEMENT), dar sînt bune la comenzi simple, de genul: muşcă, papă tot, dormi, fă sex. Dar cu adevărat ce e în capul dumneavoastră habar nu am. Nici nu mă interesa, eu acum încerc să vă vînd un pont, o idee despre cum să nu fiţi deconectaţi şi în 2008. Să fiu sincer, nici măcar asta nu fac. Pur şi simplu am chemat trei vrăjitori, trei meseriaşi din partea nevăzută a lumii. Ei sînt ţestoasele pe care plimbăm viitorul.
Predicţii fac cei care pot să inverseze explicaţiile. Cei care ţin sub supraveghere întreaga reţea de întîmplări culturale. Cei care se mişcă conform vitezei, nu împotriva ei. Din fericire, nu-i vezi la televizor sau cînd deschizi "România literară". Nu se ceartă cu nimeni pe grame ideologice şi pe nici un alt fel de grame. Ei stau în subsolul privirii voastre manevrînd-o aiurea, după cum au chef. Ca în Delicatessen, ei se mişcă pe dedesubt şi atacul lor nu rămîne fără urmări, chiar dacă voi nu l-aţi simţit.
A fost un pariu: 2008 se vede mai bine din 2007. O încercare onestă de futurologie comparată cu accent pus pe implicaţiile epistemologice ale actului creator pe care s-ar baza o teorie constructivistă a spaţiului global. Delete. Nu aşa trebuie gîndită mişcarea. Delete. Nu căutaţi raftul în care veţi arunca dosarul viitorului, pentru că el nu stă acolo. Înlocuiţi linia cu matricea, rezolvaţi matricea şi veţi avea linia. Prea mult sincretism tehnico-mistic pe 2008. Prea mult transfer. Dependenţa sporeşte, la fel şi plăcerile ei, să fii întins la maxim peste puterile tale. Să fii deţinutul care îşi tatuează pe spate lumea. Prison Break gen.
Orice predicţie are o cheie publică şi una privată
Şi acum vrei totuşi să ştii ce să faci în 2008: să urmezi linia directoare a Predicţiei, acest mix cu puterea multinaţionalelor, agresiunea statelor şi tandreţea sharing-ului de noapte. Torrent, pornografie, avatar, trend, orgasm. Manolescu (se pare că va termina Istoria literaturii de tot), Puiu (zice Cristi Neagoe că se documentează), clauză de salvgardare (să vedem cum escapismul lui Florin Dumitrescu va scăpa) a Uniunii, blog la grădiniţă (mai degrabă videoblog, deocamdată e numai supraveghere cu camere conectate la Net, care varsă tot acasă, pe homedesktop, dar mîine Tatăl va trebui să jertfească Fii pe altarul digital), şi în deplină legătură cu el online desktops şi googledocs se vor arăta în noul an. Asta înseamnă că oamenii vor părăsi casele (şi squaturile se vor înmulţi) şi vor trece totul pe server; dar tot ei vor fi urmăriţi (RATB a implementat deja sistemul) şi în alte oraşe prin SUPRAVEGHERE VIDEO, ca şi copiii lor să aibă imagini de arhivă cu părinţii. Pe cît vor creşte fetişurile, pe atît va scădea intimitatea (imunitatea şi fertilitatea însă nu). Sfera publică se va întoarce ca un Big Brother al nudiştilor. Iar România e un show offline (de aceea oamenii stau pe OTV şi vor mai sta oleacă şi în 2008, apoi OTV se va numi în mod oficial, vizibil ce a fost întotdeauna, Teleshopping de Vieţi Umane, cel mai bun din Europa de Est), nu poţi ignora că România e un joc mai tare ca WOW. 2008 va aduce un nou cuvînt în vocabular: public. În mod public se vor face toate.
Orice predicţie are o cheie publică şi una privată. Pe cea publică am spus-o, pe cea privată o spune Megatron (Ştefan Tiron). În acest 2008 el oferă, ca un pharmakon bezmetic ce e, calea spre imunizare. Întoarcerea la \root. Stînd înaintea rădăcinii din care se face poţiunea magică. Megatron şi-a scris simplu predicţia: în Notepad. În baza scrierii, unde nu există efecte speciale. Fără diacritice. Fără ajutorul dicţionarului, care să-ţi mai mute automat cîteva fraze. A dat predicţia folosind un instrument extrem de simplu. Ca o formă de pietate faţă de marea conexiune (MC) a secolului XX: neurochimie - contracultură - tehnologie. În 2008, scăparea, dacă nu eşti precum cei trei vrăjitori, e să intri în reţeaua marii conexiuni. Şi să nu mai freci menta.
Ce nu îţi poate lipsi în 2008, altfel ratezi predicţia
5 jucării culturale pentru 2008
1. iPhone.
2. Un reader digital, de la Sony, de la Amazon, de la oricine.
3. Ochelari bidimensionali. Pentru evoluţia performance-ului în RO.
4. Stickere cu tot felul de idei, să le laşi tuturor.
5. Manualul de hacktivism în format bandă desenată, tridimensional.
5 trenduri culturale pentru 2008
1. Plata cu cardul online la toate produsele culturale.
2. Do it yourself. Oamenii vor începe independent să-şi producă propriile obiecte de consum cultural. Nu vor înceta să consume din mainstream.
3. Mai multe studii despre consum şi infrastructură culturală. Nevoia celor din industrie de date corecte. Se vor adapta oare democratizării accesului şi "furtului" de proprietate intelectuală?
4. Auto-editarea.
5. Reducerea fracturii digitale între sat şi oraş, bărbaţi şi femei, pensionari şi nepoţi.
6. (adiţional, o predicţie intrată în top în ultimul moment): Schimbarea lui Adrian Iorgulescu din postul de Ministru al Culturii şi a cui mai vrea el.
10 surse de cunoaştere
1. www.ted.com
2. http://creativecommons.org/
3. www.ocwconsortium.org
4. www.readwriteweb.com/
5. www.edge.org
6. www.project-syndicate.org/
7. www.reason.com/
8. www.metacritic.com
9. www.uic.edu/htbin/cgiwrap/bin/ojs/index.php/fm/
10. www.archive.org
5 surse de informare cele mai sigure în 2008
Oricare, mai puţin televiziunea. Oricare 5 RSS feed-uri bine găsite.
5 scule intelectuale pentru lucrul pe web
1. GoogleDocs
2. Mindmapping
3. del.icio.us
4. WorldCat Identities (Beta)
5. Second Life.