Trendurile iau naştere prin acumularea unei mase critice care acordă atenţie sporită unui detaliu. Atenţia creşte ca un bulgăre de zăpadă rostogolindu-se la vale; şi se sparge la fel. De cele mai multe ori însă, creatorii sînt indivizi care n-au prea multe legături cu fenomenele de masă, fie că le sînt străine, fie că le ocolesc, fiindcă se plasează, într-un fel sau altul, în afara lor.
Nu mă consider în măsură să ofer predicţii legate de ce se va întîmpla anul viitor în propria mea viaţă, cu atît mai puţin în cultura română. Dar sînt convins de un lucru: trendurile au o relevanţă prea mică pentru lucrurile cu adevărat importante din mijlocul unei culturi. Aşa că voi vorbi despre ce cred că ştiu. Unde am la îndemînă şi date, le voi menţiona. Unde nu, nu.
Februarie 2008: 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile primeşte premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin. E cel mai important eveniment al începutului de an, reuşind chiar să depăşească fotbalul ca subiect predilect de dezbatere. Cristian Mungiu devine, pentru scurt timp, mai vizibil decît Cristian Chivu, Anamaria Marinca decît Alexandra Dinu şi pînă şi ziarul "Libertatea" dedică deschideri de ediţie noilor descoperiri din viaţa lor sexuală. Bufoniada merge însă mult mai departe: Mungiu este transformat în erou naţional, 432 asemuit cu Mioriţa, cu Luceafărul, cu echipa Stelei din '86, se perorează despre extraordinarele resurse creative ale Patriei noastre şi despre drama celor 35 de săli de proiecţie. Desigur, publicul e cel dintîi vinovat că a ignorat atîta vreme marele nostru cinematograf românesc şi că preferă să ia filme de pe net.
Cît timp se consumă circul, Cristi Puiu îşi continuă documentarea în puşcării, spitale de nebuni şi laboratoare criminalistice pentru noul său film, avînd în centru povestea unei omucideri. Succesul lui Mungiu îl motivează să lucreze minuţios şi asiduu la ceea ce va fi, probabil, încă un film excepţional, mai bun decît orice am văzut pînă acum.
Martie 2008: Galeria PlanB este invitată, pentru a doua oară consecutiv, la Armory Show. (Rewind rapid: The Armory Show, 1913 - publicul american se întîlneşte pentru prima oară cu arta modernă şi este stupefiat; printre artiştii expuşi: Brâncuşi, Ingres, Delacroix, Degas, Cézanne, Renoir, Monet, Seurat, Van Gogh, Matisse, Manet, Lautrec, Braque, Gaugain, Duchamp etc.) Galeria din Cluj îşi continuă ascensiunea rapidă, devenind cea mai importantă galerie comercială de artă din România, reuşind să-şi impună artiştii pe piaţa internaţională şi să le crească enorm cota. Se vorbeşte tot mai mult despre o "Şcoală de la Cluj", dar artiştii strigă la timp bullshit. Vlad Nancă e, în continuare, cel mai cunoscut tînăr artist din ţară. În 2008, primeşte cadou o Dacie de la producător şi refuză s-o conducă. Anca Benera se întoarce un pic la pictură şi bine face.
Teatru. De urmărit în continuare: Gianina Cărbunariu, Peca Ştefan, grupul Tanga Project. Peca se îndepărtează de teatru în favoarea sitcom-ului, gen care-l atrage tot mai mult.
Noile media: vezi ce zice Ştefan. A se consulta şi Kinema Ikon. Ei ştiu mai bine. În ceea ce mă priveşte, îmi pun toţi banii pe Linda Barkasz, IRLO, Omar şi Ada Muşat. Nu neapărat pentru 2008. Long-term.
Literatură? Habar-nu-am. Poate că o să se iasă încă un pic din autism şi o să înceapă cîteva colaborări consistente cu alte medii, altfel paradigma-text pierde tot mai mult teren în faţa paradigmei-imagine. Trend global, de altfel. Aş vrea să citesc un nou roman de Adrian Şchiop. Cărtărescu nominalizat la Nobel?
În muzică (mă refer exclusiv la muzica electronică românească) şi în dans contemporan, lucrurile se întîmplă în continuare la fel de smooth. Sînt domenii ale culturii române care s-au desprins deja din stadiile de autocompătimire.
Cît priveşte obişnuinţele de lectură, anul 2008 va însemna începutul unei translaţii către hîrtia digitală, propuneri foarte interesante venind din partea Amazon, Google, Apple şi reţelele sociale de tip Facebook. Vom citi din curiozitate Muntele vrăjit pe iPod sau pe Kindle, dar nu vom renunţa prea curînd la cărţi în forma lor fizică.
O revistă de ştiinţă din anii '60 se pronunţa cu optimism: "la începutul mileniului următor, un computer va cîntări chiar mai puţin de două tone!". Probabil că mă aflu într-o situaţie similară încercînd să fac pe futurologul. Mă consolez cu gîndul că, în cultură, lucrurile nu se mişcă la fel de repede.