Re:publik / noiembrie 2006
Am cu un bun prieten o discuţie infinită despre starea deplorabilă a masculinităţii în Hollywood-ul zilelor noastre. Acela unde sex-simboluri sînt Freddie Prinze Junior, Ashton Kutcher, Orlando Bloom. Unde sînt Clark Gable, Bogart, Mitchum, Lee Marvin...? Aceia pe care scria cu majuscule tough guy şi care emanau virilitate şi duritate prin toţi porii?! Newman a sărit de 80 de ani, Eastwood are 76. Ce rămîne, dincolo de şarmul de Cary Grant contemporan al lui George Clooney? Poate cele 1000 de feţe ale neliniştii de pe chipul lui Joaquin Phoenix. Sau Daniel Day-Lewis, care dacă mai face un film la 2-3 ani. Ceea ce ne aduce la eroul nostru.

"Păcat că nu există mai mulţi bărbaţi ca tine" zice o demoazelă în filmul care i-a adus celebritatea, Croupier. Şi cred că orice femeie în deplinătatea simţirilor ei i-ar da dreptate. Cu o carieră la fel de neobişnuită precum trăsăturile extrem de clasice, parcă dăltuite, ce îl fac cam singura legătură cu bărbaţii epocii de aur hollywoodiene, acest actor uriaş (şi la propriu - are 1,89m), cu una dintre cele mai largi palete interpretative imaginabile, şi-a găsit vocaţia de la 10 ani, cînd l-a jucat pe Artful Dodger într-o adaptare şcolară a lui Oliver!.


Jake rătăcitorul, Gideon psihopatul şi Stephen fermecătorul

Născut în săracul Coventry, într-o familie rapid destrămată, Clive Owen nu părea să aibă cine ştie ce viitor, mai ales cînd a început să neglijeze şcoala pentru exerciţiile cu trupa de teatru pentru tineret în care se băgase de la 13 ani. Sceptic în privinţa învăţămîntului, a refuzat să urmeze colegiul Mountview, deşi fusese admis, drept care a trăit 2 ani din ajutorul de şomaj. Abia după aceea s-a hotărît să studieze actoria şi în 1984 a intrat la Royal Academy of Dramatic Art din Londra. În timpul facultăţii joacă teatru, ajungînd la Watford şi Sheffield (Twelfth Night, The Crucible) pînă să cîştige un loc la Young Vic. Prilej pentru şi mai mult Shakespeare, inclusiv Romeo şi Julieta, pe scena căruia (ce vreţi mai romantic şi cinematografic de-atît?!) o cunoaşte pe Julieta - viitoarea soţie, Sarah Jane Fenton. În '88 debutează în cinema cu Vroom, interpretînd un tînăr visător ce pleacă prin ţară cu maşina împreună cu un prieten (David Thewlis) şi o damă ceva mai coaptă. Apoi - primul psycho din carieră, Gideon Sarn (Precious Bane) şi după o apariţie ca John Ridd într-o ecranizare tv după Lorna Doone, se trezeşte pentru prima dată în centrul atenţiei întruchipîndu-l pe şmecherul şi dubiosul Stephen Crane în seria ITV Chancer ('90), un monument de încredere în sine şi aroganţă iresponsabil/şarmantă. Rolul îi aduce laude generalizate, dar şi un interes imens din partea presei de scandal.


Richard cel confuz, Nick Sharman cel profi şi Jake Golden tenebrosul

Deranjat de intruziunile repetate în viaţa personală şi înspăimîntat că ar putea fi identificat pe veci cu Crane, alege o dramă produsă de Channel 4, Close My Eyes ('91, r. Stephen Poliakoff), în care e fratele pierdut care începe o poveste de amor intens/sordid cu sora lui măritată pînă în momentul în care soţul (Alan Rickman) află şi întreaga poveste degenerează. Rolul îi aduce elogii critice, dar îi distruge viitorul de golden boy televizual, drept care anii următori şi-i petrece între teatru (Shaw, dar şi Design for Living regizat de Sean Mathias) şi diverse filmuleţe mărunte. După ce îl jucase pe sarcasticul şi problematicul detectiv Nick Sharman în '94 în pilotul The Turnaround, revine în mini-seria Sharman, dar succes are ca Jake, misteriosul şi senzualul tip care o seduce pe Halle Berry în producţia americană The Rich Man's Wife ('96).


Max egoistul, Dan idealistul şi Jack/Jake cel cu o mie de feţe

Dovedindu-şi din nou înclinaţia spre alegeri surprinzătoare, apare în versiunea cinematografică a piesei a lui Martin Sherman, Bent ('96, r. Sean Mathias). Clive e siderant ca bon vivant-ul Max, gay în Berlinul interbelic. Cu o mustăcioară à la Gable, pare iniţial o versiune mai stilată, dar la fel de animalică a acestuia sau o combinaţie mai sculpturală de Ron Mael şi John Waters, mai ales trîntit pe canapea, fumînd tacticos, drapat într-un halat de mătase purpurie tivit cu blană neagră. Bent e însă povestea redescoperirii sinelui şi a iubirii în cele mai grele condiţii (i.e. Dachau), şi Owen construieşte perfect drumul lui Max de la egoistul cinic fără griji la îndrăgostitul care e gata să abandoneze tot, inclusiv instinctul de conservare. Iar alături de Lothaire Bluteau reuşeşte una dintre cele mai şocante şi emoţionante scene erotice văzute vredoată la cinema - mai ales dacă ţinem cont că cei doi nu se ating şi stau la aproape jumătate de metru unul de celălalt. In acelaşi timp, pe scena londoneză e Dan, eroul cam ameţit din piesa anti-romantică a lui Patrick Marber, Closer. Următorul pas e genialul comeback al lui Mike Hodges, Croupier - unde e Jack, taciturnul scriitor sărac şi în pană de inspiraţie, dar angajat într-un Casino şi şcolit de un tată escroc; e şi Jake, crupierul ambiguu din romanul lui Jack, ce se lasă prins într-o suită de încurcături; un personaj, care, deşi pare descifrat din prima secundă, îţi scapă printre degete pînă la final. Se întoarce la televiziune pentru un mic film australian (Split Second) şi Second Sight, însă, de la rolul deţinutului priceput la grădinărit (Greenfingers), Hollywood-ul îl chema tot mai insistent.


Cel mai cool şofer, silenţiosul The Professor, damnatul Will

Deşi refuzase hotărît propunerea celor de la BMW de a apărea într-o serie de promo-uri, e cucerit de un scenariu şi în 2001 pleacă direct spre LA, unde începe seria The Hire cu nume ca Frankenheimer, Ang Lee, Wong Kar-Wai, Iñárritu, Guy Ritchie, Woo, Tony Scott şi, pe post de enigmatic şofer tăcut, dur şi competent în orice situaţie, îşi cimentează imaginea de star iconic. Tot acum începe şi ascensiunea în filme tot mai high profile. E un valet aflat în centrul falsului mister din Gosford Park (Altman); un asasin singuratic care-şi zice The Professor, din acelaşi lot cu Jason Bourne, trimis pe urmele acestuia de CIA în The Bourne Identity; un fost doctor prins în zone măcinate de război alături Angelina Jolie într-o poveste de dragoste şi trădări (Beyond Borders). Apoi, neras şi sensibil mai solid & neîngrijit, face din nou echipă cu Hodges pentru I'll Sleep When I'm Dead, istorie sumbră despre răzbunare unde e Will Graham, un fost bătăuş revenit în oraşul pe care l-a părăsit fugind de sine şi trecut pentru a lămuri moartea stranie a fratelui său.


Scary Larry, Dwight irezistibilul, Dalton cel ascuns... şi viitorul

2004 marchează, pe lîngă rolul titular în King Arthur, revenirea la Closer, de data asta în cinema (r. Mike Nichols) şi în pielea celuilalt personaj masculin al acestui pătrat amoros ce dărîmă fără ezitări toate iluziile moderne despre dragoste, ferocele Larry. Prilej pentru numeroase premii, inclusiv BAFTA, Globul de Aur şi o nominalizare la Oscarul pentru rol secundar. Apoi se alătură castului stelar asamblat de Rodriguez pentru Sin City, unde e mai iconic ca oricînd şi, în alb-negrul ales din fidelitatea faţă de romanul grafic inspirator, asemănarea cu masculii duri de altădată e absolut frapantă. A refuzat să fie James Bond, deşi nu există cineva pe jumătate la fel de potrivit, dar în odiosul remix la Pink Panther are un cameo de 2 minute ca agentul 006 Nigel Boswell în care te face să visezi ce 007 perfect ar fi putut fi. Derailed a fost o alegere dubioasă, pentru că nici măcar interpretarea impecabilă şi în contre-emploi a unui familist reţinut şi frînt de viaţă tîrît într-o poveste urîtă nu putea salva un scenariu dezastruos şi o regie tembelă. S-a răscumpărat însă cu Inside Man, ultimul Spike Lee, în care, ca mastermind genial al jafului perfect, îşi petrece ¾ din film cu trăsăturile acelea tăioase ascunse sub o mască, lăsîndu-te astfel să descoperi splendizii ochi albaştri şi întreaga forţă a timbrului percutant. Acum îl puteţi vedea în Children of Men, iar la anul aşteptăm Sin City 2, Shoot 'Em Up şi The Golden Age. Pentru că la 42 de ani omul cu cea mai expresivă faţă din cinematograful contemporan, pe care însuşi George Clooney l-a numit revelaţia ultimilor ani, dă senzaţia că abia a început. Concurenţă, oricum, nu prea are.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus