Are 47 de ani. Şi este cel mai viabil sex simbol din cinema. E din generaţia lui Ralph Fiennes, dacă vă vine să credeţi. Iar până acum cinci ani nu era decât un ilustru necunoscut actor britanic care îşi vedea liniştit de treabă. Atât de liniştit încât a reuşit să îl uimească pe marele Altman atunci când l-a întrebat pentru o scenă din Gosford Park - vă mai amintiţi de valetul sexi şi plin de surprize? - în care Clive trebuia să se întâlnească cu alte două personaje şi să discute despre crimă, dacă nu cumva era mai bine ca el doar să asculte, fără să vorbească? "Eşti într-o astfel de distribuţie, cu toţi oamenii ăştia, fiecare luptându-se pentru mai mult spaţiu pe ecran şi tu vrei să-ţi tai replicile? Eşti nebun, Owen?", veni răspunsul uimit al regizorului.
Poate tocmai de aia Clive Owen a fost primul actor distribuit în Gosford Park, pentru că este unul dintre rarissimii actori din lumea asta care nu suferă, aşa cum remarca scenaristul Patrick Marber (Notes on a Scandal) de nevoia sentimentală de a fi plăcut de public. Nu are acest defect teribil care îi parazitează pe toţi actorii, regizorii şi poate chiar scenariştii mici sau mari de la Hollywood şi de aiurea. Şi asta explică existenţa liniştită de actor britanic de teatru, televiziune şi cinema pe care a dus-o până ce viaţa lui a luat o întorsătură ironică. În 2004 a jucat în relativ modestul King Arthur al lui Antoine Fuqua alături de Keira Knightley. Şi peste noapte a devenit cel mai intervievat actor din lume. King Arthur i-a prilejuit criticului Gaby Wood de la publicaţia britanică The Observer următoarea descriere de milioane: "Are echivocul privirii pătrunzătoare a lui Alain Delon, faţa urbană, bătătorită a lui Vinnie Jones, precizia calmă şi clasică a lui Michael Caine şi un timbru jos, intens al vocii, numai al lui." Splendid spus şi am mai adăuga - masculinitatea luxuriantă şi deloc inocentă minunat angajată de Mike Nichols în Closer, cel mai problematic film despre iubire din ultimii ani, şi precizia aproape metafizică a zeului şoferilor din scurtele reclame la BMW devenite scurt metraje de colecţie. În Closer, Owen a interpretat ambele personaje masculine - pe Dan, personajul lui Jude Law, pe scenă pe vremea când era mai tinerel şi mai fragil, şi pe Daniel în film. Durerea amestecată cu o sexualitate grea din scena în care cei doi iubiţi înşelaţi, Alice - Natalie Portman şi Daniel - Clive Owen se întâlnesc într-o cabină de striptease într-o scenă erotică spre porno dar fără atingeri, eclipsează definitiv tot ce ar mai avea de spus pe ecran ceilalţi doi, "învingătorii". Revelaţia despre cât de asemănători sunt femeia lui Natalie Portman, vampa plină de inocenţă, şi bărbatul lui Clive Owen, "the fucking caveman" în stare să îngenuncheze toată şleahta de închipuiţi în ale dragostei, e năucitoare. Şi felul cum trec unul pe lângă altul pentru a se întoarce pe orbitele lor care îi vor trăda din nou şi din nou, incapabile să le aducă fericirea, e revelaţia ascunsă şi cea mai dureroasă din film.
Persona de pe ecran al lui Clive Owen are o existenţă pură, din care te poţi adăpa la nesfârşit, pentru că omul Clive Owen e un tip cât se poate de anonim, provenit dintr-o familie destrămată de muncitori, căsătorit de tânăr şi cu doi copii. Este bărbatul care s-a tăvălit de râs când Angelina Jolie i-a mărturisit că îl consideră foarte sexi. Probabil diva a avut parte de un moment de un penibil arzător din partea acestui britanic microbist înrăit, pasionat de curse de cai şi complet neinteresat de cum anume dă în ochii celorlalţi. Owen e un tip care nu se bâlbâie la interviuri şi care nu crede în întrebări despre viaţa lui intimă. "Întotdeauna mi se pare ciudat când oamenii spun lucruri foarte personale despre ei. Uneori, ei chiar se oferă să facă asta, şi mă gândesc, ce ţi-a venit să spui aşa ceva? De ce ai făcut asta? Poate, zic eu, pentru că vor să pară nişte oameni întregi." Astea fiind spuse, mai vrem să plonjăm o dată în interogatoriul sexual pe care soţul debordând de... ,Clive Owen, îl ia soţiei, o Julia Roberts "prea înaltă" şi obosită de viaţă, blondă-spălăcită şi nedemnă de dragostea lui: "Do you enjoy sucking him off?" "Yes!" "You like his cock?" "I love it!" "You like him coming in your face?" "Yes!" "What does it taste like?" "It tastes like you but sweeter!" "That's the spirit. Thank you. Thank you for your honesty. Now fuck off and die, you fucked up slag." Având în vedere că Closer spune tocmai povestea aia de după happy-end care pare un tabu atât de puternic şi tacit printre producătorii de la Hollywood care vor să facă bani din dragoste, cât de revigorant e speechul ăsta care nu seamănă cu nimic din cunoscutul şi ultra-auzitul: "te părăsesc pentru că eşti prea bun/ă pentru mine"!
"Is he better than me?" întreabă Daniel / Clive Owen despre Dan / Jude Law, în urma partidei de sex dintre acesta din urmă şi soţia sa, la el în casă. Celălalt bărbat e fantoma pe care Daniel o lasă de bună voie, ca un bărbat, să îi pătrundă în suflet, căruia îi bea otrava până la fund. Hmm, întrebare retorică... vă lăsăm să răspundeţi singuri la ea, de data asta în faţa unuia dintre cele mai vulnerabile roluri ale acestui actor/simbol. După anti-erou de neo-noir (Croupier, I'll Sleep When I'm Dead) şi serii de băieţi răi (Sin City, Bourne Supremacy, Gosford Park) după eroul de plastic care l-a lansat (King Arthur), e momentul pentru un erou adevărat, din acela anonim şi murdar, a cărui luptă se dă într-o umanitate cu şanse reduse la minim. În Children of Men. Un film făcut să te bântuie fără să-ţi ofere soluţii uşoare.