SF-ul nu are nici azi reputaţia pe care ar merita-o şi e încă privit ca un subgen de mâna a doua al literaturii "serioase". Mare păcat, mai ales că din această zona au venit câteva dintre cele mai semnificative creaţii ale ultimei jumătăţi de secol. Iar romanul lui Richard Matheson de la care porneşte şi acest formatat şi jignitor blockbuster hollywoodian se numără printre ele. Printre admiratorii săi se numără Stephen King şi George A. Romero, care s-a declarat inspirat de istoria epidemiei ce anihilează umanitatea când a făcut celebra Night of the Living Dead.
Până să încapă în ghearele incapabile ale studiourilor şi să fie lăsat domnul fost clipangiu Francis Lawrence (Constantine) s-o batjocorească, I Am Legend a mai avut parte de două ecranizări. Una destul de fidelă în 1964, la al cărei scenariu a participat însuşi autorul, The Last Man on Earth, ce ni-l propunea pe inimitabilul Vincent Price în rolul unicului supravieţuitor uman. A doua - mult modificată, în 1971, cu Chalton Heston ca erou.
Acum, să vorbim, însă, despre ce au găsit de cuviinţă minţile luminate ale "Cetăţii filmului" (bleah!) să facă din bijuteria întunecată a lui Matheson, poveste cât se poate de sumbră şi concentrată mai ales pe explorarea insuportabilei singurătăţi a protagonistului şi a modurilor în care acesta, un individ nici pe departe simpatic ori puternic (alcoolic, depresiv, mărunt ş.a.) încearcă să-i facă faţă. În primul rând, l-au transformat pe bietul Neville în ditamai savantul militar şi l-au luat să-l încarneze pe starul de acţiune Will Smith, pe care e aproape dureros să-l priveşti străduindu-se să joace suferinţa, preocuparea ori disperarea. Ca să nu mai amintim că e la fel de credibil în halat şi cu ochelari, în ditamai laboratorul de cercetare din pivniţă, precum, de exemplu, Jean Claude van Damme. [Care măcar ştia să facă şpagatul, deci era mai amuzant.] Apoi, o problemă cam la fel de mare: monştrii. Care în povestea originală erau un soi de creaturi primitive, mânate doar de foame; iar faptul că devoraseră puţinii oameni rămaşi după dezastrul pandemic (misterios la Matheson, banal explicitat aici), i-a făcut pe cei mai mulţi să îi numească, precum făcea eroul în lipsa unei mai bune descrieri, vampiri. Ei erau, însă, în fapt, cam la fel de aproape şi de zombies atât de dragi cinemaului low budget. Aici, conform imbecilizantului postulat hollywoodian cu "mai mare şi mai repede = mai bine" sunt nişte chestii grizate, cu vinişoare pulsânde, extrem de forţoase, capabile să se caţăre pe clădiri, să se mişte cu o viteză ameţitoare şi aproape să zboare prin aer - pe distanţe foarte scurte, e adevărat. Iar savantul Smith, în timp ce se plimbă cu căţel şi mitralieră prin New York-ul pustiu şi în paragină, încercând fără succes să vâneze căprioare sau să converseze cu manechine pe care şi le-a amplasat strategic pe traseu, se chinuie, experimentând pe şobolani (dacă asta voiau să fie acele creaturi indefinite şi prea-evident CGI-zate) şi, apoi, pe câte un specimen capturat cu mare pricepere, să îi vindece, găsind o cură pentru virusul letal. Asta când nu se chinuie amintindu-şi de zilele fericite în care mai avea familie şi lumea era populată sau nu transmite la radio tot sperând să mai găsească o altă fiinţă vie. Pe lângă oroarea asta, trebuie să-l mai ascultăm şi perorând despre Bob Marley ori inexistenţa divinităţii, o dată ce îi apar în cale, misterios, tocmai când reuşise să-şi piardă câinele, o femeie şi un copil.
Culmea indecenţei, dincolo de transformarea acestei fabule morbide şi nihiliste într-o combinaţie indigestă de ecologism şi păşunism răsuflat (virusul era un mutant creat în laborator, prezentat iniţial ca leac pentru cancer), sperieturi previzibile de horror de serie B-C..., explozii şi scene videoclipate de acţiune pe care viteza şi ameţeala te împiedică să le savurezi, e finalul înălţător şi pozitiv. Care trădează definitiv sursa de origine, mulându-se, însă, ţais pe fantezia expirată a Hollywood-ului care ne spune încă o dată cum omenirea va fi salvată şi ne bate calin pe umăr ca să ne asigure că totul va fi bine. Evident.
Vedeţi mai curând Last Man on Earth sau, şi mai bine, citiţi romanul. Aşa măcar aveţi ceva de câştigat. Şi nu vă pierdeţi timpul cu această prostie care e I Am Legend doar cu numele.