Anul trecut, acest film împodobea palmaresul celei de-a 57-a ediţii a Festivalului de la Berlin. Stătea de fapt ca o cireaşă rotundă şi coaptă peste o prăjitură cam seacă. Filmul lui Quanan Wang ajunge aproape un an mai târziu şi în sălile româneşti. Îl recomand cu căldură. Degajă atâta naturaleţe încât îţi spui că cinematograful a fost de fapt inventat pentru poveşti simple, din viaţa de zi cu zi, nu pentru construcţii elucubrante - tot mai scumpe, tot mai elaborate şi tot mai îndepărtate de primele imagini ale muncitorilor care în 1895 ieşeau pe poarta uzinelor Lumière.
În filmul chinezului Quanan Wang, muncitorii nu ies pe poarta uzinei. De fapt, suntem în plină pustietate, în inima Mongoliei care e tot mai uscată de la an la an. Tuya e o femeie măritată, care ţine singură casa. Ea îl înlocuieşte pe soţul bolnav, scos pe tuşă de un accident, ea face de mâncare şi creşte copiii. Când simte că nu mai poate, caută o soluţie: de comun acord cu soţul, va divorţa şi se va recăsători cu un bărbat în putere, să preia el corvoada întreţinerii familiei. Şi a fostului soţ, fireşte, pentru că stratagema e şi în beneficiul lui. Iubirea există în viaţa dură a acestor oameni, dar e delicată - atât de delicată şi de puternică încât nu mai trebuie numită. Este înlocuită atunci prin "perifraze", care sunt gesturile de zi cu zi, dar şi cele din situaţii-limită - niciodată gonflate. Tuya face faţă oricărei situaţii cu acelaşi calm şi cu aceeaşi forţă.
Între comedie şi dramă, defilarea pretendenţilor îmbogăţeşte filmul. Nunta Tuyei are multe dintr-un documentar antropologic - atenţia acordată vieţii personajelor, respectul faţă de ele, obiectivitatea ce anulează melodrama -, dar este un film de ficţiune - ceea ce îl face cu atât mai valoros. Naturaleţea e lucrată, şi numai cineaştii ştiu cât de greu se obţine ea.