Răzvan Mazilu: Harul transformă viaţa unui copil în destin

Spectacolul Răzvan Mazilu şi invitaţii săi, prezentat anul trecut la Opera Naţională din Bucureşti, a constituit începutul unui proiect de responsabilitate socială, gîndit pe o perioadă de trei ani, ce are ca obiectiv strîngerea de fonduri în vederea sprijinirii învăţămîntului coregrafic preuniversitar. Anul acesta, pe 5 martie 2008, tot la Opera Naţională, va avea loc al doilea spectacol din cadrul proiectului. Fondurile rezultate în urma galei au aceeaşi destinaţie: Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti. Prin acest proiect, Răzvan Mazilu îşi propune să ajute învăţămîntul coregrafic din România, care se confruntă cu dificultăţi nebănuite.

Gina Şerbănescu: Care au fost rezultatele concrete ale galei de anul trecut?
Răzvan Mazilu: Din încasările obţinute în urma vînzării biletelor s-au cumpărat cinci pianine necesare studiului coregrafic. Liceul de Coregrafie din Bucureşti avea nişte pianine dezacordate pe care corepetitorii îşi stricau mîinile, iar copiii îşi stricau auzul. S-au cumpărat foarte multe DVD-uri cu filme de dans pentru videoteca liceului, ca şi inexistentă. Liceul de Coregrafie se confruntă în continuare cu mari probleme care îndepărtează copiii de dans sau, mai degrabă, îi determină pe părinţi să îi îndrepte pe copii - uneori forţat - către profesii care par, sau chiar sînt, mult mai bine remunerate. Este mare păcat. Atunci cînd un copil se naşte cu un har, trebuie ajutat, pentru că harul este cel care îi transformă viaţa în destin. Cu condiţia, fireşte, ca el să îşi urmeze chemarea. Proiectul a fost gîndit pe trei ani şi este materializat prin gale extraordinare de dans contemporan.

G.Ş.: De ce ai optat pentru această formă, a galei?
R.M.: Orice proiect de responsabilitate socială trebuie gîndit pe termen lung pentru ca efectele să se facă realmente simţite. Anul acesta, spectacolul va fi realizat în colaborare cu Fundaţia PerfoRM. Poate cuvîntul "gală" sugerează multora ceva pompos, dar cu siguranţă mi-am dorit ca acest eveniment să aibă partea sa de glam, de strălucire, pentru că un spectacol de genul acesta trebuie să atragă atenţia, în special, unor oameni cu posibilităţi financiare, dar şi atenţia publicului, în general. Astfel, el trebuie să aibă un ambalaj frumos, susţinut, desigur, de un fond autentic şi de calitatea invitaţilor, a artiştilor de pe afiş.

G.Ş.: Cine sînt artiştii invitaţi în gala de anul acesta?
R.M.: Ca dansatori, i-am invitat pe Virpi Pahkinen (din Suedia), pe Florin Fieroiu şi Monica Petrică. Pe Virpi Pahkinen am văzut-o pentru prima dată în Japonia şi de atunci am ţinut legătura. Este o dansatoare şi o coregrafă foarte specială, cu un univers care nu seamănă cu nimic din ceea ce ştim noi că este consacrat în dansul contemporan, cu toate clişeele, chiar, ale dansului contemporan pe care dansatorii şi coregrafii români le-au consacrat. Virpi Pahkinen întruchipează o spiritualitate tipic nordică, ea însăşi fiind un personaj special. Va veni în gală cu două solo-uri ce-i vor evidenţia stilul personal şi plin de strălucire. Florin Fieroiu este colegul meu de generaţie cu care sînt mîndru că am lucrat foarte mult. Majoritatea solo-urilor mele au fost create de Florin, am învăţat foarte multe de la el.

G.Ş.: Şi pentru că e o gală pentru Liceul de Coregrafie, trebuie spus că Florin este, probabil, cel mai bun pedagog din spaţiul coregrafic românesc...
R.M.: Este un foarte bun pedagog, într-adevăr, pe lîngă faptul că este un coregraf de excepţie, iar tinerii care astăzi încearcă să realizeze ceva în dansul contemporan românesc i-au fost elevi aproape toţi. Florin va interpreta un solo pe care l-a prezentat într-o gală de la Teatrul Odeon. Este un moment creat împreună cu muzicianul Vlaicu Golcea, un alt artist important de la noi. Spuneam că o am invitată, de asemenea, pe Monica Petrică, partenera mea din cele mai recente spectacole. Ea a dansat şi în gala de anul trecut, fiind un puternic element de legătură în desfăşurarea proiectului. Împreună vom prezenta un duet din spectacolul Block Bach de la Teatrul Odeon.

G.Ş.: Ce invitaţi vei mai avea din afara lumii dansului?
R.M.: L-am menţionat deja pe Vlaicu Golcea... Am invitat-o pe doamna Aura Urziceanu, pe doamna Valeria Seciu, pe Ada Milea şi pe Dan Puric. Sînt foarte onorat că au acceptat, că au venit în întîmpinarea acestei idei şi a acestui strigăt de ajutor, pentru că, realmente, sînt lucruri care nu se ştiu: liceul are un sediu impropriu şi nu există condiţii de nici un fel pentru elevii care vor să studieze dansul.

G.Ş.: Cum va arăta spectacolul de anul acesta?
R.M.: L-am gîndit ca pe o creaţie extrem de actuală. În spectacol va fi muzică contemporană, dar şi muzică de Bach. Doamna Valeria Seciu mi-a spus că ar dori să recite un poem de Eminescu, la început am vrut să îi propun altceva, dar mi-am dat seama că numai dumneaei poate, prin talentul său, să demonstreze caracterul actual al poeziei eminesciene şi poate îndepărta tot balastul patetic ce acoperă, în ochii noştri, ai tinerei generaţii, poezia lui Eminescu. La rîndul meu voi interpreta un solo dintr-un one-man-show coregrafiat de Florin Fieroiu: Sell me!. Un element de legătură cu gala de anul trecut este reprezentat de momentul de improvizaţie de la finalul spectacolului, pe care mi l-am dorit ca pe o pledoarie pentru tot ce înseamnă libertatea corpului uman în mişcare, ca un simbol al faptului că sîntem coregrafi şi dansatori din spaţii sau şcoli diferite, uniţi, însă, pe o scenă, de aceeaşi idee foarte generoasă. Vrem să demonstrăm magia corpului angrenat în dans într-o improvizaţie pe o temă de jazz arhicunoscută.

G.Ş.: Cine va asigura prezentarea spectacolului?
R.M.: Ca şi anul trecut, ne stă alături Mihaela Rădulescu. Ea a dovedit în multe rînduri că este foarte implicată în spectacole caritabile şi că este una dintre puţinele vedete de televiziune care iubeşte cu adevărat dansul şi respectă artiştii.

G.Ş.: Anul trecut ai ţinut să ne spui că vei dansa cu gîndul la marele Vaslav Nijinski. Anul acesta vei dedica în mod special gala cuiva?
R.M.: Aş dori să dedic acest spectacol lui Trixy Checais, coregraf şi dansator român, victimă a regimului comunist, căruia i-am dedicat, anul trecut, la Centrul Naţional al Dansului, o ediţie a proiectului Sertar. El este un precursor al dansului contemporan din România, o personalitate, din păcate, prea puţin cunoscută la noi. Trixy Checais i-a fost profesor doamnei Miriam Răducanu, de la care am învăţat enorm. A avut un destin spectaculos, dar în sens tragic, a fost aruncat pe nedrept în uitare, iar eu voi încerca în continuare, atît cît pot, să îl aduc în atenţia contemporanilor.

---

Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.