Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  El laberinto del fauno

Fără limite - El laberinto del fauno


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spuneţi-i cum vreţi: basm pentru adulţi, dramă fantastică sau horror poetic; în final orice încadrare devine inutilă. Felul în care del Toro absoarbe hulpav din tot şi din toate (de la Goya şi anime la mituri greceşti şi Hitchcock) nu are nici termen de comparaţe, nici limite. A încadra acest fim înseamnă a-l minimaliza. A-l povesti înseamnă a-l ucide. Şi, cu toate astea, acest regizor bântuit de vise lucide din copilărie, obsedat de monştri şi basme (însă nu oricare - cele ale lui Andersen şi Wilde cu precădere) îţi stârneşte o poftă grozavă de vorbă. Traseul său este unul ascendent: de la indie la Hollywood şi acum înapoi la filmele sufletului său în bugetul cărora îşi varsă până şi salariul de regizor - ştie că totul are un preţ. La fel ca în poveştile lui, ale căror personaje fac sacrificii chiar şi în lumea fantastică - registru ce ilustrează şi critică întotdeauna o realitate socială.

În Spania fascistă a lui 1944, Ofelia (extraordinară Ivana Baquero) locuieşte alături de mama ei şi de tatăl vitreg (un Sergi López într-un contre-emploi magistral), căpitan ce conduce o tabără de exterminare a rezistenţei. În paralel cu acţiunile crude ale căpitanului Vidal, se desfăşoară ca o hartă lumea fantastică a Ofeliei, în care fetiţa, ghidată de un faun, trebuie să treacă trei probe pentru a-şi recuceri statutul de prinţesă. Utilizând locul comun al imaginarului, del Toro dublează realitatea, nu o compară, o hiperbolizează, nu o opune lumii fantastice, continuând pe undeva ceea ce începuse în El espinazo del diablo, unde istoria devenea o fantomă care pervertea inocenţa infantilă. Însă, dacă acolo fantasmele funcţionau ca un simbol, aici ele slujesc ca augmentare.

Del Toro a fost profund marcat de filmele Copilăria lui Ivan al lui Tarkovski sau de Toba de tinichea / The Tin Drum al lui Schlöndorff şi aplică, în stil propriu, suprapunerea copilăriei cu războiul - războiul declanşat de fascism, stare insectară, perfectă, dar artificială de a fi. Obsedat de mituri, el îi dă Ofeliei starea prometeică de inobedienţă (nu ascultă nici de mamă, nici de tată, nici de faun), iar faunului (Pan cel din titlu), rolul de declanşator al stării de iraţionalitate (imaginaţia ca stare perfectă şi naturală), de ghid în labirintul poveştii în fapt, pe care o presară cu semne vizuale de cea mai înaltă ţinută cinematografică - mătrăguna pe care Ofelia o pune sub patul mamei însărcinate, culori reci şi colţuri dure în realitate, nuanţe calde şi rotunjimi în lumea fantastică. Rapelurile sunt infinite, după cum însuşi regizorul recunoaşte referindu-se la tonurile de culoare pe care şi-a propus să le folosească: "Sergio Leone, ziua şi Mario Bava, noaptea!" Satisfacţia e pe măsură!




 Toate articolele despre El laberinto del fauno


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia David


Alte articole

 Soundtrack El laberinto del fauno, Cătălin Toader
 Zîne şi monştri - El laberinto del fauno, Andrei Gorzo
 Viaţa ca un basm - El laberinto del fauno, Lucian Maier
 Re:gal - El laberinto del fauno, Alin Ludu Dumbravă
 Labirintul minoToro-ului - El laberinto del fauno, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre El laberinto del fauno


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer