România Liberă / martie 2008
Into the Wild
În toamna lui 1991, America era zguduită de tragedia unui tânăr de condiţie bună care, după terminarea facultăţii, a vagabondat prin ţară înainte de a muri de foame în Alaska
După o îndelungată documentare, scriitorul Jon Krakauer a publicat în 1996 o carte ce refăcea drumurile lui Chris McCandless, încercând să desluşească şi misterul morţii sale
La 15 ani de la tragedie, Sean Penn scoate pe ecrane filmul Into the Wild, care e mai puţin un avertisment pentru turiştii nepregătiţi cât un poem despre libertate şi curajul de a-ţi urma impulsurile

"Important în viaţă nu e să fii puternic, ci să te simţi puternic", scrie Chris McCandless citat de Jon Krakauer în cartea sa, Into the Wild, publicată în 1996 la Anchor Books, divizie a grupului editorial Random House. Documentându-se pentru un reportaj comandat de revista Outside, scriitorul a descoperit între Chris McCandless şi el multe puncte comune. Această afinitate, dar şi posibilitatea de a exploata o tragedie care făcuse ocolul ţării l-au determinat să pregătească un volum. Apărută în 1996, cartea exclude ficţiunea, dar îi construieşte tânărului un fascinant portret în mozaic, ale cărui trăsături definitorii rămân nelămurite. Mărturiile părinţilor, surorii, colegilor şi prietenilor făcuţi pe drum sunt confruntate cu propriile cuvinte ale lui McCandless, consemnate în jurnalul său de drum. (McCandless avea şi un aparat foto cu care şi-a făcut şi autoportrete.)

Combinaţie de road-movie şi reportaj, Into the Wild a devenit repede bestseller şi i-a atras atenţia lui Sean Penn, care a avut însă nevoie de un deceniu pentru a obţine drepturile de ecranizare şi, mai ales, acceptul familiei McCandless. Drama personală a cineastului - dispariţia prematură în 2006 a fratelui său, actorul Chris Penn - i-a dat lui Sean Penn poate mai multă profunzime şi mai multă empatie faţă de destinul băiatului pe care libertatea extremă îl costase viaţa.

Mulţi americani au fost bântuiţi de Chris McCandless, fie după ce au citit cartea, fie după ce au văzut filmul. Discuţiile de pe bloguri preiau temele misivelor pe care Jon Krakauer le-a primit după publicarea reportajului. Unii au fost impresionaţi de forţa acestui tânăr idealist care dăduse de pământ cu tot conformismul social şi familial, alţii au spus că plecarea lui a fost egoistă, pentru că şi-a distrus familia. Vânătorii din Alaska au fost de părere că tânărul a murit din prostia lui, căci e nepermis să pleci în Alaska fără o hartă ca lumea, fără mâncare şi echipament suficient, fără măcar o busolă. Dacă ar fi avut o hartă bună, ar fi văzut că nu foarte departe de autobuzul izolat unde se stabilise ar fi găsit o cabană cu provizii de hrană. Chris McCandless - care, plecând în lume, şi-a schimbat numele în Alexander Supertramp - a rezistat totuşi trei luni în sălbăticia din Alaska, vânând şi culegând fructe. Potrivit lui Jon Krakauer, moartea i s-ar fi tras de la o ciupercă formată pe rădăcina cartofului sălbatic, conţinând un alcaloid ce împiedică organismul să mai poată înghiţi, lucru ce duce la moarte prin înfometare. În notele din jurnal, tot mai succinte pe măsură ce organismul era tot mai slăbit, Alex deplânge uciderea unui ren, a cărui carne se stricase, eveniment pe care-l numeşte "una dintre marile tragedii ale vieţii mele". (Pe unul dintre blogurile care dezbat cartea şi filmul cineva îl acuză pe Sean Penn că a ucis un ren pentru secvenţa respectivă.).

Înainte de a deveni Alex Supertramp, Chris McCandless era un copil "de bani gata", cu un tată care lucrase pentru NASA şi o mamă întreprinzătoare. Nu agrea faptul că aveau bani, dar adevăratul motiv al fragilizării relaţiei cu părinţii a fost descoperirea duplicităţii tatălui, care, după ce începuse relaţia cu mama lui o continuase pe cea cu fosta soţie, făcându-i şi un copil. Inteligent, altruist - înainte să plece donase 24.000 de dolari la OXFAM, iar în timpul facultăţii le lua adesea de mâncare homeless-ilor, plănuind să lupte mai târziu pentru eradicarea foametei -, Chris McCandless a călătorit (făcând autostopul şi urcându-se în trenuri de marfă) însoţit de cărţile lui Jack London, Lev Tolstoi, Henry David Thoreau şi Boris Pasternak. Imaginată ca un rit de trecere, ca o eliberare dar şi ca o pedeapsă pentru părinţi, călătoria trebuia să se încheie apoteotic în Alaska. Dar când a dorit să revină în lume ("adevărata fericire e cea împărtăşită", scria el la sfârşitul a ceea ce părea a fi închiderea unui traseu spiritual), a descoperit că râul Teklanika, pe care îl trecuse în aprilie, devenise mult prea lat din pricina gheţii topite.

Cartea şi filmul Into the Wild sunt experienţe fascinante nu doar prin reacţia ambivalentă, complexă pe care ţi-o provoacă (milă, admiraţie, dezaprobare, empatie), ci şi pentru că, paradoxal, tragedia tânărului devine o celebrare a vieţii. "Dacă vrei ceva în viaţă, trebuie să întinzi mâna", spune Alex Supertramp, iar odiseea lui, desfăşurată în viziunea lui Sean Penn ca un caleidoscop de momente unice şi nu ca poveste dramaturgică, devine exprimarea exaltării celei mai fruste a bucuriei de a fi în viaţă.

Azi, turiştii parcurg într-un pelerinaj de zeci de kilometri drumul până la autobuzul dezafectat în care a murit Chris McCandless, în vreme ce site-ul filmului strecoară printre informaţiile despre producţie lucruri esenţiale care trebuie ştiute de cei care se avântă în sălbăticie.


Al patrulea film al regizorului Sean Penn

Filmul Into The Wild a avut premiera anul trecut la Festivalul de la Roma, unde a obţinut şi un premiu, iar până acum a cules destul de multe distincţii, cele mai importante fiind Premiul Regizorul Anului obţinut la Palm Springs, o nominalizare la Globul de Aur şi un Glob de Aur pentru cea mai bună melodie, două nominalizări la Oscar (cel mai bun actor în rol secundar - Hal Holbrook, cel mai bun montaj). Majoritatea criticilor au apreciat filmul, considerându-l o schimbare benefică de registru stilistic pentru regizor. Sean Penn a mai regizat The Indian Runner (1991), The Crossing Guard (1995) şi The Pledge (2001). Stilistic, el a conceput Into the Wild ca pe o succesiune de tablouri vivante, de o frumuseţe extrem de plastică, succesiune care explodează dramatic la final, o dată cu una dintre cele mai impresionante morţi văzute vreodată pe ecran. Distribuţia îi include pe Emile Hirsch, Marcia Gay Harden, William Hurt, Catherine Keener, Hal Holbrook, Vince Vaughn. Foştii colegi ai lui Chris McCandless au constatat că Emile Hirsch nu doar seamănă fizic cu prietenul lor, dar are şi aceleaşi gesturi.
Regia: Sean Penn Cu: Emile Hirsch, Marcia Gay Harden, William Hurt, Jena Malone, Brian H. Dierker, Catherine Keener

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus