Povestea adevărată a unui tânăr care a murit explorând sălbăticia interioară - Into the Wild

Chris McCandless a fost un tânăr american de familie bună, care în 1992, după ce a terminat facultatea, a plecat fără ştirea părinţilor prin ţară şi a ajuns în Alaska unde a murit de foame la capătul a trei luni. Subiectul a făcut pagina întâi a ziarelor, a inspirat o carte, Into the Wild, de John Krakauer, iar Sean Penn a ecranizat anul trecut această carte. Filmul a intrat la noi din păcate doar pe DVD, dar merită căutat şi văzut. Măcar pentru povestea lui reală.

Sean Penn nu s-a îndepărtat deloc de carte. De fapt, e uluitor cât de atent a fost cu toate amănuntele precizate de Krakauer în legătură cu eroii săi. Jurnalist şi scriitor, John Krakauer s-a întâlnit cu rudele lui Chris McCandless, cu colegii de liceu şi facultate, şi cu prietenii pe care băiatul şi i-a făcut în cei doi ani de colindat prin America.

A vizitat autobuzul părăsit Fairbanks 142, de lângă râul Sushana, unde băiatul de 22 de ani a locuit trei luni, vânând şi mâncând fructe. A stat de vorbă cu botanişti, poliţişti, excursionişti. A cercetat documente despre alte cazuri de tineri care au murit încercând să se descopere în natura sălbatică. A descoperit, de pildă, cazul lui Everett Ruess, care a dispărut la 20 de ani în Colorado, în 1934. Ca şi McCandless, Ruess era un aventurier cu o nevoie de a fi liber egală cu o pasiune aproape estetică pentru natura sălbatică.

Dacă McCandless fusese un student eminent, Ruess era pasionat de gravură. Dar ei nu sunt singurii. De-a lungul vremii, cei care pun viaţa comodă în cui pentru a trăi singuri, ca acum 2000 de ani, sperând să găsească un sens mult mai înalt vieţii decât obţinerea unui statut social, se păstrează într-o proporţie constantă. Doar că devine tot mai greu să găseşti locuri izolate. Şi nu mor toţi. Cei care supravieţuiesc rămân anonimi. În 1934, când a dispărut Ruess, Colorado era la fel de sălbatic şi de neştiut pe cât încă e Alaska astăzi.

Sean Penn începe filmul cu o secvenţă aflată la jumătatea cărţii. Mama lui Chris McCandless, Billie, care nu mai avea de doi ani nicio veste de la fiul ei, se trezeşte speriată în miez de noapte. Spune că i-a auzit vocea. L-a auzit spunând "Mama, ajută-mă..." În acest timp, Chris McCandless era deja în Alaska şi se simţea tot mai slăbit, nemaifiind în stare să vâneze sau să caute plante.

Cercetările lui Krakauer între prima şi a doua ediţie a cărţii sale au arătat că băiatul probabil consumase seminţe mucegăite de cartof sălbatic, mucegai care ar fi conţinut swanaină, un alcaloid care e în stare să doboare un organism slăbit, împiedicând metabolizarea hranei.

El însuşi un (fost) rebel, Sean Penn a găsit probabil puncte comune între el şi Chris McCandless. Filmul său este, în ciuda finalului teribil de trist, o celebrare a vieţii. Mulţi tineri au trecut printr-o călătorie iniţiatică, de îmblânzire a sălbăticiei interioare şi de redescoperire, dar nu toţi au murit.

Când echipa filmului, împreună cu fraţii lui McCandless, au fost invitaţi la "Oprah", gazda a reuşit să rezume într-o singură frază lecţia pe care destinul acestui tânăr le-o dă tuturor celor care citesc cartea sau văd filmul. Este vorba de autenticitate, a spus Oprah, eşti sfătuit să preţuieşti viaţa şi să fii autentic în tot ce faci, indiferent ce faci.

Chris McCandless a plecat prin America cu un foarte mic bagaj plin cu destul de multe cărţi. Boris Pasternak, Henry David Thoreau, Tolstoi, chiar şi Michael Crichton. Interesant e că lecturile au jalonat extrem de fidel ultima perioadă a vieţii sale. Dacă plecase de-acasă aparent din pricina părinţilor bogaţi cu al căror mod de viaţă şi cu al căror cod moral nu era de acord, McCandless pare să descopere în ajunul morţii sensul existenţei.

Citea Doctor Jivago când s-a îmbolnăvit şi a subliniat pe carte un pasaj care spune că fericirea nu e deplină dacă nu e împărtăşită. Cu câteva zile în urmă încercase să iasă din sălbăticie. Nu reuşise, râul Teklanika era în luna iulie prea umflat de gheaţa topită şi prea rapid. Era izolat. Ar fi trebuit să mai aştepte până în august. N-a mai apucat. Notaţiile lui cum că "fericirea neîmpărtăşită nu e fericire" sunt printre ultimele pe care le-a făcut. Chris McCandless a plecat nepregătit în Alaska.

O hartă topografică i-ar fi arătat că nu era atât de izolat pe cât credea. Moartea sa putea fi evitată. Dar cine poate şti ce trebuia sau nu trebuia să se întâmple cu acest tânăr? Fotografiile făcute de el ne arată cu câteva zile înaintea morţii un tânăr emaciat (Krakauer scrie că ajunsese la aproximativ 30 de kilograme), dar surâzător. Un om fericit.

Filmul lui Sean Penn se străduieşte să nu fie deprimant, deşi e întotdeauna trist când cineva moare tânăr. E diferit de celelalte filme pe care le-a realizat ca regizor, şi nu doar din pricina poveştii. E tăiat în tablouri foarte vizuale care fragmentează odiseea de doi ani a lui McCandless mai degrabă în senzaţii. Dar ceea ce leagă aceste fragmente în mod esenţial este o nevoie care depăşeşte marginile cinematografului. Când o să vedeţi filmul, fiţi siguri că e foarte aproape de realitate, în cele mai mici amănunte. Un singur exemplu: actorii seamănă extrem de bine cu persoanele reale.


Into the Wild - 2007
Scenariul şi regia Sean Penn
Cu: Emile Hirsch, Marcia Gay Harden, William Hurt, Catherine Keener, Vince Vaughn.