România Liberă / martie 2008
There Will Be Blood
Filmul lui Paul Thomas Anderson, realizat după Upton Sinclair, are culoarea petrolului, vâscozitatea lui, clocotitul surd şi ameninţător de dinainte de a izbucni la suprafaţă. Pe ecran, istoria lui Daniel Plainview preia calităţile petrolului din care eroul se îmbogăţeşte. Vine un moment în traseul lin ascendent al filmului în care clocotul interior are nevoie să se rupă în afară. Dar această naştere a petrolului la suprafaţa pământului nu are ca echivalent dramaturgic decât o ispăşire mimată, răscumpărată şi din nou pierdută.

Daniel-Day Lewis, care şi-a construit personajul ascultând şi înregistrări cu vocile celor de la începutul secolului, pare plămădit din pământul Californiei şi din cenuşiul vieţii acesteia. Însă nu dă impresia că ar fi fost bun iniţial şi că ar fi fost corupt pe parcurs. Sămânţa e aceeaşi, profilul i se modifică. Începuturile capitalismului reţin multe asemenea figuri care au creat progresul social. Fără ele, probabil că nu s-ar fi povestit...

Se întâmplă extrem de rar ca un regizor să se reinventeze de la un film la celălalt, să schimbe complet registrul (tematic, stilistic ş.a.m.d.). Paul Thomas Anderson (care împlineşte în iunie 38 de ani) are această capacitate bizară şi aproape imposibil de înţeles. Delir istericoid şi colorat în Punch-Drunk Love / Ameţiţi de dragoste, puzzle de destine căutând un sens în Magnolia, cronică a "anilor de foc" ai industriei pornografice americane (anii '70-'80) în Boogie Nights. Şi acum, o epopee întunecată, vâscoasă despre lăcomie, epopee în care razele de lumină sunt înşelătoare sau fragile. Lăcomia devine un fel de HIV de care nici Dumnezeu nu te scapă. Personajul lui Daniel-Day Lewis e miezul tare al filmului, iar Daniel-Day Lewis un actor de care aproape că ţi se face frică. Dacă n-ar fi fost el, filmul ar fi mers înainte cu o mare gaură în burtă. There Will Be Blood nu este o capodoperă, dar are stil, ceea ce e deja suficient.

Regia: Paul Thomas Anderson Cu: Daniel Day-Lewis, Martin Stringer, Kevin J. O'Connor, Jacob Stringer, Matthew Braden Stringer, Ciarán Hinds

0 comentarii

În programul cultural

HBO 2
25.11.2024 22,15

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus