Două întrebări pentru un loc în rai - The Bucket List

Să tratezi cu umor o temă delicată precum cancerul poate fi un demers periculos dacă nu ştii să dozezi ironia. Nu i se poate reproşa nimic în această privinţă regizorului Rob Reiner în The Bucket List.

Pentru că personajele se autoironizează pentru a nu fi compătimite, respingând astfel mila din privirea celorlalţi. Eroii sunt două firi total diferite, de condiţii diferite pe care destinul i-a adus în acelaşi pat de salon. Edward (Jack Nicholson), proprietarul spitalului, milionar cinic, singur, insuportabil şi Carter (Morgan Freeman), mecanicul auto care dorise să fie profesor de istorie, cel care are răspunsuri pentru toate întrebările de la Ştii şi câştigi. Un singur răspuns nu cunoaşte - cât mai are de trăit - însă aflarea lui nu pare a-l mulţumi. Astfel apare lista cu ultimele lucruri pe care ar dori să le facă înainte de a muri, un exerciţiu-joc în care va intra şi Edward. Inutil de adăugat că jocul celor doi actori este foarte bun. Nu veţi vedea însă un film cu o valoare dată numai de alegerea unor actori cu renume.

The Bucket List pare a fi o călătorie iniţiatică spre sufletul fiecăruia dintre cei doi spre a ajunge la cel al spectatorului. De pe vârful piramidei, Edward şi Carter îşi pun cele două întrebări esenţiale al căror răspuns afirmativ le-ar permite să intre în rai - "Ai găsit fericirea în viaţă?" şi "Ai adus cuiva fericire?" - şi pornesc în căutarea răspunsurilor. Acesta este şi mesajul filmului - să aduci fericire celorlalţi, să fii alături de prieteni, familie. Să nu fii singur şi să faci lucrurile care-ţi fac plăcere înainte ca acestea să fie doar dorinţe de împlinit înainte de a muri. Că râzi până-ţi dau lacrimile, că ajuţi un străin, că urci pe Himalaia, sari cu paraşuta, lista rămâne deschisă. Fiecare adaugă ce doreşte, cu condiţia să aducă fericire celuilalt.

The Bucket List oferă o altă perspectivă asupra bolilor incurabile. Să nu-l mai priveşti pe cel lovit de destin ca pe o persoană condamnată căreia îi pregăteşti mormântul, dar care trebuie să-ţi ţină ţie moralul. Ci să-i înţelegi dorinţele şi să-l susţii în puţinele clipe care-i mai sunt date. Să nu-l priveşti cu compătimire căci e ultimul lucru de care are nevoie. Să-i fii însă alături în suferinţă, că eşti prieten sau rudă, pentru că doar aşa aduci fericire, găsind, la rându-ţi, fericirea.

The Bucket List trebuie văzut şi de către copii şi de către adulţi. De către copii, pentru că le arată că viaţa nu e numai joc şi pot învăţa lecţia morţii într-o manieră caldă, cu umor, înţelegând că dispariţia celor dragi face parte din viaţă. De către adulţi, pentru că le dă şansa de a reflecta la propria viaţă şi a celorlalţi. E mult, e puţin pentru o listă?