Povestit, El Orfanato nu are acelaşi impact ca văzut, simţit, trăit. Cînd mă gîndesc la el mă apucă fiori reci pe şira spinării. A fost cel mai intens horror pe care l-am văzut în 2007, în selecţia canneză a Săptămânii criticii. Şi categorisirea în horror nu-i face dreptate. Pentru că e şi o dramă, şi un thriller, şi un mister, are şi suspans şi supranatural, dar şi o emoţie şi vibraţie unică, asta şi din cauza actriţei Belén Rueda, care joacă atît de veridic şi puternic dragostea unei mame pentru băieţelul ei.
Produs de Guillermo del Toro, regizat de debutantul Juan Antonio Bayona. Şapte premii Goya, marele premiu la festivalul de film fantastic de la Gérardmer şi intrarea naţională oficială a Spaniei pentru Oscar.
Orice asemănare cu El laberinto del fauno ţine de gen şi limba vorbită.
(Cinci stele din cinci)